lemnul mesei
al scaunelor
al casei
lemnul creionului de tâmplărie
trosnesc în soare
stau ațipit pe iarbă
și le aud clar
ca pe niște instrumente ce funcționează cu lumină
cel mai vârtos pocnește acoperișul
de parcă s-ar pregăti să decoleze
deși mi-e puțin teamă
nu vreau să deschid ochii
lemnul creionului
cu care bunicul punea semne
și scria necroloage
icnește scurt
iarăși și iarăși
ca și cum ar avea în el mai multe suflete
ce se duc
unul după altul
zâmbesc adormit pe jumătate
când stejarul din masa rotundă
cu șapte picioare
pârâie lung
precum bătrânii duminica-n biserica din care
de rușine
ar ieși repede
dar în care rămân mai departe
speriați de judecata de apoi
dar mai ales
de preotul cel tânăr
ce a schimbat vechea cruce de lemn
cu una dintr-un metal greu
și cam scump