Pasărea, la fereastră vorbind (I)…
Pasărea la fereastră, vorbind:
Unde ţi-ai pierdut
Ziua aceea dintâi,
Când soarele a răsărit prima oară,
Pentru tine?
Unde e ascunsă
Duminica începutului,
Sărbătoarea de aur a
Luminii,
Clopotul care bătea în interiorul
Sufletului tău?!
Unde-s orizontul
Şi steaua ta
Cea cuminte?!…
Vezi, de aceea eu
Bat în fereastra ta
Poate, poate,
Mă vei auzi…
Fiindcă cineva dintre noi ar putea
Să se rătăcească,
Sau s-a rătăcit deja,
Sau caută, totuşi,
Orb,
Prima duminică,
Şi clopotul
Acestei lumi,
Şi acasă acela ce pare pustiu,
Şi luminile stinse
Şi scrisul inutil: casa mea
Pasărea la fereastră vorbind,
Pasărea la fereastră murind…
Pasărea la fereastră vorbind (II)…
Nedesfăcuţi suntem,
Fiindcă nesfârşiţi suntem,
Zice pasărea stând la fereastră.
Eu sunt tu
Şi stau înlăuntru,
Tu eşti eu
Şi stai în afară.
Ce aripi frumoase avem
Şi ce ochi de mărgean,
În care se vede cerul!..
Iar deasupra capului nostru,
Tot noi,
Pe când eram
Şi
Pe când nu eram…
Pasărea la fereastră vorbind (III)….
Capul tău plin de răni,
Spuse pasărea la fereastră.
Era în a treia zi…
Amiaza ta grea este,
De plumb.
Şi chipul tău plin de răni
Îl plâng,
Spuse pasărea;
Războaiele tale le plâng,
Spuse pasărea…
N-ai învăţat nimic din greutatea de ciment
A timpului,
Trebuie să te apăr!
Îşi clătină ea ciocul subţire…
Fiindcă baţi aceleaşi războaie,
Bătute,
Cu-arcaşii timpului
Învingători mereu…
Ai putea să te laşi în sfârşit
Trăit
Şi să-ţi uiţi
Rănile,
Mai şopţi ea.
Acoperişurile caselor trozneau
De atâta cer!
Pasărea la fereastră vorbind (IV)…
Aici e-o fereastră de umbră –
Zise pasărea la fereastră –
E o fereastră de umbră
Între tine şi ce-i acolo:
Duminica cea dintâi,
De zambile
Şi de denii,
Şi de miere din soare
Curgând..
Dar
Eu
Nu văd decât umbra
Zidului din fereastră ta,
I-am spus.
De aceea
Neînţeles devine totul
Şi de aceea cineva cheamă
Alte ferestre de umbră…
Pasărea la fereastră vorbind (V)…
Pe din două, prietenul meu,
Să facem lumină…
Iată-mă trează, la fereastră,
E-o dimineaţă,
Când soarele pare a
Apune.
Dar deplină e ziua aceasta,
Fiindcă se află între
„Ieri” şi „Azi”…
Iar
„Mâinele” ,
Întârziatul cu totul,
nu va mai fi decât
Dumnezeul amânat…
Pasărea la fereastră vorbind (VI)…
Mâna păsării la fereastră,
Stergând geamul de praf.
Şi:
- Unde eşti, copil al meu,
Înfiat, cum ai fost,
În acea dimineaţă ?!…
Nu mai văd decât urmele tale,
Desenate pe perete.
Îmi silesc ochii să zăresc
Alţi ochi rămaşi acolo
Şi agăţaţi ca o haină
În cuiul părăsirii…
Şi iar, litanie:
- Unde eşti copil albastru, al meu,
Aripă a mea,
Şi osul meu subţire ca
O lumânare pusă
Pentru sufletele
Necunoscuţilor?!…
Alunec pe geamul pustiu,
Cad
La temelia zidului,
Nevoie de odihnă
Am