În numărul 5 al revistei Acolada, venerabilul critic și istoric literar Barbu Cioculescu analizează corect volumul Reginei Maria, Țara pe care o iubesc, publicată la Londra în anul 1925 și tradusă recent în limba română la Editura Humanitas. Dacă tonul deferent-admirativ al exegetului în fața impresiilor de drumeție prin țară ale Reginei Maria nu surprinde, pasajul de final al însemnărilor sale are darul de a ne produce fiorii întâlnirii cu istoria. Scrie Barbu Cioculescu făcându-ne prin el martorii altui timp: „La palatul de la Cotroceni, unde se afla expus catafalcul Reginei Maria, am trecut, la început de adolescență, în trena lungului pâlc ce se mișca încet, spre a vedea, înfășurat în mătase violetă, chipul unei femei vârstnice, cu urme de frumusețe pe chipul pe care moartea întipărise cea din urmă seninătate. La radio, am auzit glasul gutural al profesorului Iorga, aducând un ultim omagiu celei care-i fusese, în clipele de mare încordare, sfetnic. Și cât eram de nevârstnic, am remarcat cum vorbitorul nu pierdea prilejul de a face și istorie, pomenind și alte personalități, printre care Tudor Vladimirescu. M-a mirat, până azi.”
Regina Maria a murit în anul 1938, la castelul Pelișor din Sinaia, iar Barbu Cioculescu este, cu siguranță, unul dintre ultimii noștri contemporani care i-au văzut trupul întins pe catafalc.