în tăcerea grea
de tandreţe
după o adâncă, lungă însingurare
ruga se va ruga
în mine
palmele necunoscute, ce încă-mi
acoperă blând ochii, doar
dinspre un nebănuit abis
le pot mistui
dacă-s nimic, atunci sunt totul –
şi eram doar aşezaţi la cină-n înserarea de vară
iar dinspre grădină o adiere a străbătut curtea
încăperea, prin uşa larg deschisă, încât câinele
şi-a înălţat capul ciulind urechile, deşi strada
era pustie, amuţită. doar un bandoneon
se mai auzea stins dinspre arborii
de cealaltă parte a apei
şi n-a mai fost nevoie
lungă vreme, să ne spunem ceva.
am înălţat doar paharul, iar vinul
a răspândit o răcoare, o aromă
de boabe nestrivite, pe care
n-am mai regăsit-o de atunci.