ROMÂNIA LITERARĂ 1 / 2017
Din 13 ianuarie 2017. Romulus Rusan (1935-2016) inedit — „Schizofrenie socială”: Între ceea ce trăiam acasă şi la şcoală începea să se caşte o prăpastie… O discuţie te putea costa slujba sau libertatea, dacă aveai ghinionul să dai de un provocator… Verbul „a vorbi” devenise eliptic, „vorbitul” pe faţă era în ochii Securităţii o culpă gravă, ieşirea din rând, trecerea de partea duşmanului. Când plecam dimineaţa la şcoală, mama îmi spunea, implorându-mă: „Să nu vorbeşti”. (Sora mea, cu cinci ani mai mică, nu primea acest consemn, căci încă nu „vorbea” şi dacă martirii de la Piteşti sau de la Canal, cu cinci ani mai mari ca mine, ajunseseră acolo, era pentru că „vorbiseră”, erau majori şi răspundeau de faptele lor)… Al. Niculescu — In Memoriam Romulus Rusan: Închinare unui mare patriot român. Poemul săptămânii: Gabriel Chifu. Versuri Lucian Vasiliu. În sumar: M. Zamfir, Gabriel Coşoveanu, G. Dimisianu, Răzvan Voncu, Marius Conkan, Adrian G. Romila, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Irina Petraş, Ioan Holban, Alex Ştefănescu, Gh. Grigurcu, Simona Vasilache, Marius Miheţ, Angelo Mitchievici, Elena Bulai, Ion Pop, Marina Constantinescu, N. Mareş, Grete Tarler. La Cronica literară, N. Manolescu: Eugen Negrici este un cititor exact şi auster stilistic. Lucrează mai degrabă cu concepte decât cu intuiţii. Scrisul lui divulgă un teoretician al literaturii care tot încearcă, de la bun început, să-l ucidă pe criticul literar…
APOSTROF 12 / 2016
Marta Petreu: Dedicăm acest număr ultimului Caragiale, Vlad. Moartea lui în Franţa, în 2006, m-a făcut să mă întreb unde, în care ţară, se află urmaşii lui Maiorescu, dacă asemenea urmaşi mai există, unde este Luki Galaction Passarelli, fiica lui Galaction, dacă Arghezi are sau nu urmaşi în Franţa, de la fiul său Eli Lotar, care a fost un celebru fotograf francez… Eu cred în vorba lui Caragiale, cum că scriitorii sînt şi ei un fel de boieri din naştere, adică o aristocraţie a spiritului. Şi mai cred că un mare scriitor îşi înnobilează implicit familia: atît generaţiile anterioare, cît şi urmaşii. În România, regula după care funcţionează familiile de scriitori şi filosofi în timp, pe durate istorice mari, pare a fi următoarea: după momentul culminant, al apariţiei unui uriaş, urmaşii emigrează, părăsesc ţara şi limba, stabilindu-se altundeva, aiurea, unde cel mai adesea li se pierde urma… În două secole, stirpea lui I.L. Caragiale are în România cinci generaţii: două, anterioare, două, posterioare marelui scriitor: 1) Ştefan, strămoşul venit cu Caragea; 2) copiii acestuia, între care Luca, tatăl lui I.L. Caragiale; 3) apoi, punctul culminant al neamului, I.L. Caragiale; şi-apoi, alte două generaţii de urmaşi, 4) copiii lui I.L. Caragiale, Mateiu, Luca Ion şi Tuşki; şi la sfîrşit, 5) fiul lui Tuşki şi unicul nepot al lui I.L.Caragiale, Vlad, plecat din România în anii celui de-Al Doilea Război Mondial… Dosarul e realizat de Ion Vartic ( „Caragiale după Caragiale”, „Ultimul Caragiale, pe colină la Busset”) şi Anca Daniela Mihuţ, cuprinde proză de Vlad Caragiale, scrisori ale lui Tuşki către Vlad. În sumarul revistei: Irina Petraş, Ovidiu Pecican, Simona Popescu şi George Neagoe.
CONTA 25
Din decembrie 2016. Adrian Alui Gheorghe — „Mediocraţia democraţiei”: Trăim într-o cultură, cea română, a dezordinii. Sufocantă. Nealeasă. Fals idolatră… Confuzia persistă (şi) pentru că cititorul pare să nu mai aibă nici un cuvînt de spus. Nu vrea sau nu poate. Nu are despre ce să se pronunţe, sau a fost alungat din preajma cărţilor de esopismul căldicel din alte vremuri. Nu mai are timp să descifreze şarade, nici nu mai vrea. În alte pagini, interviu cu Bogdan Creţu: La autoritatea critică se poate ajunge numai rămânând consecvent cu tine, demonstrând a la longue că, în afară de cultură, inteligenţă, spontaneitate, talent, stil etc. mai ai o calitate absolut necesară: caracter. Nu există mare critic literar fără caracter. Onestitatea, curajul articulării adevărului tău, indiferent de interese, sunt condiţii obligatorii. Or, toate astea trebuie asumate public… Critica literară, mai ales când se ocupă de actualitate, merită făcută numai atunci când îţi permiţi să fii liber, să spui ce ai de spus… În sumarul revistei: Vasile Spiridon, Leo Butnaru, Ovidiu Pecican, Adrian Dinu Rachieru, Magda Ursache, George Vulturescu, Dan C. Mihăilescu, Gellu Dorian, Adrian G. Romila, Echim Vancea, Emil Nicolae, N. Stan, C. Severin, Dumitru Velea, Marius Ţepeş. Dosar: „Poezia tânără” (o anchetă de Vlad A. Gheorghiu; versuri de Alex Văsieş, Andrei Zbîrnea, Vlad Drăgoi, Krista Szocs, Mihnea Bâlici, Emilian Cătălin Lungu, Iris Nuţu, Radu Niţescu, Florentin Popa, Daniel Coman).
CULTURA 1 / 2017
Din 5 ianuarie. Săptămânal online („ePaper”). Ioan-Aurel Pop: Am fost întrebat, relativ recent, de ce fac pledoarii pentru latinitate, când omenirea este marcată de alte tipuri de civilizaţie şi când, în curând, civilizaţia chineză va cuceri întreaga lume. I-am răspuns interlocutorului meu că, atât timp cât la Facultăţile de Drept de pe toate continentele se mai studiază dreptul roman (şi nu dreptul chinez!), nimic nu este pierdut. Voiam să spun că nu putem abdica de la valorile propriei civilizaţii de dragul unor coordonate („trenduri”) care pot fi îndepărtate, nepotrivite sau înşelătoare. La Dosar, „Ion Vinea revizitat” semnează Sanda Cordoş: Din „reportajul sentimental” al vieţii lui Ion Vinea. De curiozitate, la „Cultura vizuală”, scrie Nicu Ilie: Piaţa românească de artă a cunoscut transformări esenţiale în ultimul deceniu, fenomen evident şi prin creşterea recordului de la 42.000 de euro în 2006 la 320.000 în 2016. Cel mai scump tablou românesc este, în prezent, „Ţărăncuţe (De la fântână)” (c. 1895), de Nicolae Grigorescu, adjudecat la Artmark, pe 20 decembrie 2016, cu suma de 320.000 de euro. În sumar: Horia Pătraşcu, Constantin Coroiu, Ştefan Baghiu, Nicoleta Sălcudeanu, Cosmin Borza, Valentin Protopopescu. Monica Săvulescu-Voudouri.
OBSERVATOR CULTURAL 853
Din 22 decembrie 2016. Carmen Muşat: Din păcate, am asistat în aceşti ultimi doisprezece ani la o deteriorare accelerată a presei… Toţi aceşti cristoi, andronici, cartieni, ciutaci, turceşti, orcani, cîmpeni, pătrăşconi, culceri et alii eiusdem farinae fac imposibilă dezbaterea civilizată, discuţia în contradictoriu, cu argumente pro şi contra. Simpla lor prezenţă în spaţiul public aruncă în derizoriu orice tentativă de a discuta un subiect. Campioni ai isteriei, incapabili de argumentaţie logică, bieţi clovni dispuşi să se vîndă cui plăteşte mai bine, aceşti mercenari cărora mahalaua le-a intrat în sînge şi în discurs au ca misiune permanentă tulburarea apelor. Cum ar putea ei, cei care au pactizat ani la rînd cu puterea şi au contribuit efectiv la perpetuarea corupţiei, fiind parte a abuzurilor de putere, să fie credibili atunci cînd dau lecţii despre deontologie şi despre statul de drept? În alte pagini, interviu cu Bogdan-Alexandru Stănescu, care anunţă că „înmormântează” Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti, iniţiat de el în 2008 (neavând o sursă de finanţare sigură, „de bază”) — un festival la care, în primii ani „Era evident că un scriitor occidental e un profesionist în comparaţie cu cel român”… În sumar: Bedros Horasangian, Bianca Burţa-Cernat, Marius Chivu, Dorica Boltaşu-Nicolae, Gabriela Adameşteanu, Ovidiu Şimonca, Bogdan Ghiu. Cătălin Badea-Gheracostea, Iulia Popovici, Geo Şerban, Ovidiu Pecican sau Michael Finkenthal.
POLEMICI 11-12 / 2016
Revista împlineşte un an de când apare la Baia Mare. Întreabă redactorul-şef Daniela Sitar-Tăut: În ce priveşte politica internă, cum apreciaţi prestanţa „clasei politice” din acest moment? Răspunde Andrei Marga: Prestanţa este joasă, căci prestaţia este mediocră. În definitiv, cine răspunde de sărăcia, subdezvoltarea infrastructurii, limitarea democraţiei şi celelelate neajunsuri din jur? Mai are trecere aberaţia după care şefii ar fi cumsecade, dar rezultatele sunt mai slabe decât în alte ţări, căci cei conduşi nu ar fi în regulă… Sunt tot felul de soluţii false puse în joc astăzi. Unii cer „să vină tinerii”, alţii, „să vină cei de afară”, alţii „să ne asiste americanii”, „să ne dea europenii” etc. În ultimi ani, se bate monedă pe „schimbarea clasei politice” – o temă falsă, la care nu se apelează în ţări civilizate. În sumar: Constantin Călin, Mircea Coloşenco, Andrei Moldovan, Mihaela Albu, Alexandru Buican, Adriana Cînţa… Şi Flori Bălănescu — „Naşterea mitului Goma”.