Există, la un moment dat, în viaţa oricărui admirator de artă, o tentaţie aparte. Dincolo de curiozitatea de a vizita o expoziţie pe care o consideră interesantă sau de dorinţa de a-şi calibra emoţia pe o privire apropiată asupra unei opere de artă, există – uneori (şi vom vedea mai la vale de ce doar „uneori”!) – şi pasiunea irepresibilă de a deţine o operă de artă. De a o avea lângă el. De a o privi de aproape şi tot timpul. (NOTĂ: Aici, în acest punct, se poate deschide o paranteză, în care am putea arunca întrebarea aceea provocatoare ce macină de multă vreme piaţa şi viaţa operei de artă: are aceasta, pe lângă o certă şi necesară valoare estetică, şi una de „întrebuinţare” (e un pic forţat termenul, dar îl rafinăm, îl dezvoltăm mai departe)? Altfel spus, o pânză valoroasă stă mai bine închisă într-un seif şi îşi trăieşte existenţa şi menirea numai în scopul particular al provocării bucuriei colecţionarului ultra-bogat care o deţine? Sau ea trebuie să iasă la lumină, să fie expusă într-un spaţiu public, spre a fi admirată de cât mai mulţi ochi, valoarea ei crescând la un nivel fulminant, prin puterea de impresie (ori, mai degrabă, de impresionare)? Pe scurt: unde este locul potrivit al artei, spre a fi pusă în valoare, în iatac sau în muzeu?… Greu de răspuns. Sau Vast program! – cum se zice că ar fi spus Charles de Gaulle, la vederea unui graffiti: Jos prostia!)
Cu atât mai interesantă, remarcabilă şi, nu în cele din urmă, de admirat este atitudinea – aş numi-o umanism artistic – a unor colecţionari, de a-şi scoate din casă colecţia sau o parte a acesteia, spre a oferi şi lumii privilegiul de care se putea bucura doar el. Un fel de acţiune a favorului împărtăşit. Ba chiar – aş îndrăzni – un act de cuminecare. Şi sincer, nu cred că există o satisfacţie mai mare pentru un colecţionar cu adevărat generos, adică lipsit total de egoismul raţiunii posesiei, decât aceea de a împărţi cu cât mai mulţi oameni extazul privirii. Doar că prima condiţie a dispunerii unui astfel de gest caritabil este aceea să deţii acea colecţie. S-o posezi. S-o ai. Tocmai de aceea, scriam la început, prudent, că satisfacerea dorinţei de a deţine opere de artă este aleatorie, că ea apare numai „uneori”. Căci trebuie să ai mulţi bani pentru a ţi-o întreţine.
Arta – spunea cineva – este ca o amantă foarte costisitoare. Şi aşa este. E adevărat însă că, atunci când cineva e capabil să dispună de ea, aceasta e capabilă să-i procure indicibile plăceri şi incomensurabile satisfacţii.
Itinerarii exotice
Un astfel de colecţionar dăruitor – în sensul pe care l-am remarcat mai sus – dublat de un expert, de un istoric şi, totodată, de un supercalificat critic de artă, descoperim în Pavel Şuşară. Ca o personalitate plurivalentă în spaţiul intelectual românesc contemporan, el se manifestă a fi, justificat, nu doar una dintre cele mai complexe şi competente autorităţi în domeniul artelor, dar şi dotat cu abilităţi creative deosebite şi-n alte domenii, fiind un deloc de neluat în seamă autor de poezie, de proză, de eseu sau de monografii.
Fiecare apariţie publică a lui exprimă un histrionism imbatabil şi dezvăluie în el un adept al volutelor retorice ludice, arborescente şi, nu de puţine ori, baroce, însă prin care discursul său îşi atinge în cele din urmă ţinta. Imaginaţia şi sugestiile creative ale lui Pavel Şuşară sunt de-o uimitoare hărnicie şi directeţe, contextualizând cu uşurinţă orice spaţiu ce are legătură cu esteticul.
Dincolo de toate aceste calităţi să-i spunem expozitive, exterioare, ce ţin probabil şi de temperamentul său extrovertit, vulcanic şi imprevizibil, dincolo de ele, se întinde un tărâm. Interior. Al răgazului. Al ponderaţiei. Al echilibrului. Al tăcerii sublimate. E liniştea colecţionarului de artă.
Tocmai în acest sens generos, Galeria Dialog din cadrul Primăriei Sectorului 2 a luat iniţiativa de a găzdui o parte din colecţia lui Pavel Şuşară, in spe cea de artă străină. Este o colecţie provocatoare. Atât prin numărul mare de piese expuse, cât şi prin originalitatea expresivă, cu numeroase tente de exotism. Pe de altă parte, o altă performanţă este aceea că impresia de diversitate, de eterogenitate este numai aparentă, căci demersurile rafinate ale colecţionarului de a stabili corelaţii între specificul spaţiilor culturale din care provin lucrările şi celelalte repere desprinse din savanteria enciclopedică (timp, perioadă, şcoală, tehnică, stil etc.) sunt o certă reuşită. Citându-l pe autorul însuşi al acestei „distribuţii” îndrăzneţe – şi ştim că nimic din ceea ce intră în genul proxim al temerităţii nu-i este străin lui Pavel Şuşară – itinerariile acestea învăluite în aromele unui exotism tulburător, cu parfum parcă de mosc şi de scorţişoară, pun într-un contact sublim, acordează elemente de timp istoric ce păreau a fi până acum condamnate la singularitate, de pildă „secolul al XVIII-lea cu secolul XXI” ori spaţii culturale şi de civilizaţie atât de diferite: Europa cu Africa, Balcanii cu India şi Extremul Orient (Myanmar şi Japonia). Acestor punţi li se alătură cele dintre tematică şi motive artistice, unind astfel „observaţia directă cu viziunile mitico-simbolice, eroismul cu gesticulaţiile carnavaleşti, stilistica austeră cu frisoanele expresioniste”. Astfel, tentaţia unei percepţii de turism plastic şi cultural sau impresia de bric-à-brac sunt depăşite strălucit, cu pricepere şi delicateţe.
Colecţia de artă străină a lui Pavel Şuşară dezvăluie nu numai gustul rafinat şi select al unui cunoscător indubitabil, al unui excelent expert în domeniul artelor plastice, dar se constituie şi într-un act de nobleţe, de prinos pentru iubitorul de artă aflat în continuă căutare a Frumosului original.
Darul Maeştrilor
Alteori, o galerie de artă are ideea de a expune laolaltă o sumă de lucrări ale unor mari maeştri ai artei româneşti, lucrări aflat în patrimoniul galeriei. Un act tot atât de generos ca şi expunerea unei colecţii particulare.
Una dintre cele mai cunoscute galerii de artă din Bucureşti, Elite Art Gallery, a avut iniţiativa absolut remarcabilă de a deschide o expoziţie de grup inedită şi consistentă. Titlul ei: Darul Maeştrilor. Evenimentul reuneşte pe simeze lucrările artiştilor Ilie Boca, Sanda Buţiu, Simion Crăciun, Horea Cucerzan, Constantin Flondor, George Mircea, Marilena Murariu, Virgiliu Parghel, Horea Paştină, Ştefan Pelmuş, Mariea Petcu Chioibaşi, Eugen Raportoru, Angela Tomaselli şi Corneliu Vasilescu. Continuând tradiţia bogată a expoziţiilor pe care le-a deschis până acum, proiectul cu titlul Darul Maeştrilor expune lucrări ce provin din patrimoniul Elite Art Gallery, dintre care, un număr considerabil sunt rezultatul unei iniţiative lansate şi implementate tot de galeria Elite Art, cu titlul Pictori de azi la Balcic.
Proiectul Darul Maeştrilor îşi propune nu doar să adune laolaltă nume ale artei româneşti contemporane, dar şi să facă din asta sărbătoarea unei colaborări fructuoase dintre maeştri consacraţi şi, totodată, să concretizeze proiectele îndrăgite la care aceştia au participat.
Conceptul curatorial oferă publicului o expoziţie cu totul deosebită prin diversitatea stilistică şi tematică, mai ales pe subiectul Balcicului, care se reflectă printr-un studiu aprofundat al naturii şi peisajelor luxuriante din vechiul oraş de la Marea Neagră. Cu o trecere de la vizibil la inefabil sau la forme re-cognoscibile printr-o abordare abstractă, lucrările descriu traseul de evoluţie al picturii de Balcic, o pictură încărcată de emoţie, lumină şi farmec. Mai mult decât un loc sublim, marcat de dealurile calcaroase ce se pierd în mare, Coasta de Argint reprezintă o inepuizabilă sursă de inspiraţie. Capacitatea de a trezi emoţie şi influenţa spiritului creator menţin tradiţia deschisă de coloniile de artişti veniţi la Balcic, la începutul secolului al XX-lea şi transmit această moştenire contemporanilor.
Desprinse de motivul binecunoscutei aşezări din Cadrilater, în expoziţie se regăsesc şi lucrări ce tratează un repertoriu simbolic, marcat de studiul naturii şi complexitatea imagisticii vernaculare, abordată de fiecare maestru în parte. Analiza fiinţei umane, într-un cadru stăpânit de tradiţie, se contopeşte cu unicitatea naturii printr-o trecere de la pictural la abstract şi într-o abordare coloristică diversă. În acest context, expoziţia reuşeşte să ofere incontestabile repere încărcate vizual şi simbolic de o maximă acurateţe.
Astfel, discursul artistic al unui grup de maeştri consacraţi, configuraţi într-un eveniment expoziţional complex şi de excepţie, marcat de diversitatea stilistică şi tematică, se dovedeşte a fi un prim succes din acest an al Elite Art Gallery.
SinCronic 2017…
…sau Practici colaborative în arta contemporană e un proiect în desfăşurare la Galeria Galateea Contemporary Art, singura din Bucureşti specializată în expoziţii de arta ceramicii.
Proiectul SinCronic se află în al doilea an de existenţă şi este în esenţa sa un laborator experimental de artă colaborativă. Arta colaborativă e un concept nou ce presupune o îmbinare sincronă şi complexă a mai multor elemente de expresie audio-vizuale, care, printr-o percepţie unitară, în final, duc la obţinerea unui mesaj estetic profund.
În spaţiul Galateea Contemporary Art, curatorul expoziţiei, Igor Mocanu, propune o nouă abordare a acestui proiect. Lucrarea sa, Structură 2 (criterii conceptuale şi formale finale, post factum), este o instalaţie multimedia, dinamică şi care funcţionează într-un fel de maraton expoziţional participativ şi „colaborativ”: „produsele” de ceramică sculpturală, sunetul şi arta foto-video sunt reconfigurate prin contribuţia şi participarea efectivă şi sincronă a vizitatorului alături de artist. Practic, în acest mod, componenta contemplativă a percepţiei asupra operei de artă nu este exclusă, ci devine o însuşire activă.
Demersul expozitiv performativ a „funcţionat” între 13 ianuarie şi 3 februarie şi a îmbrăţişat trei etape de expunere. A debutat cu un vernisaj în 13 ianuarie (având semnătura artiştilor Georgiana Cozma, Oana Florică şi Matei Dumitrescu), apoi, o a doua expoziţie, în 21 ianuarie (artişti: Elena Ilash, Liliana Marin, Gheorghe Fărcaşiu şi Lucian Ţăran) şi, în fine, a treia etapă, deschisă în 28 ianuarie (cu Iliya Yankov, Iulian Vârtopeanu şi Vasile Călin Filip). Curatorul întregului eveniment a fost Igor Mocanu. Alături de care, merită menţionată strădania tuturor. Artişti: Gheorghe Fărcaşiu, Georgiana Cozma, Lucian Ţăranu, Oana Florică, Liliana Marin, Elena Ilash, Iulian Vârtopeanu, Vasile Filip, Iliya Yankov, Matei Dumitrescu. Multimedia a fost asigurată de: Goran Mihailov, Radu Tancău, Andrei Stoian, Marian-Mina Mihai, Radu Fulga, Ioana Bodale, Marian Adochiţei, Adi Bulboacă. Compoziţia muzicală: Andrei Dinescu, Horaţiu Şerbănescu, Ion Dumitrescu. Grafic design: Eduard Constantin. Logo design: BAZA. DESCHIDEM ORAŞUL.
În încheiere, iată ce spune Igor Mocanu, curatorul proiectului SinCronic: „Tradiţional, în cultura autohtonă, ceramiştii au încercat să lucreze împreună cu sculptorii de puţine ori, şi asta cu precădere în cadrul taberelor de creaţie de la Medgidia din anii ’70-’80, raportul dintre aceştia fiind unul oarecum problematic. De altfel, a fi prea sculptural, prea obiectual şi mai puţin decorativ a fost dintotdeauna un cap de acuzare adus ceramiştilor, după cum decorativismul sculpturii a fost pus mai mereu pe seama până nu demult numitelor arte ale focului. Astăzi, când ambele medii cooperează deja cu noile media, începând cu fotografia, sunetul şi filmul, şi terminând cu performance-ul conceptual, o reîntoarcere la raporturile lucrului colectiv anterior este cu atât mai provocatoare, cu cât împrumută ceva şi din morfosintaxa reconstituirii sau a reenactment-ului.”