Yvonne Rossignon la ceasul restituirilor literare

Numele poetei Yvonne Rossignon a revenit în atenția criticii literare românești după o îndelungă și nedreaptă tăcere pe care cercetările stăruitoare ale Mariei Vaida au reușit să o limpezească. Rezultatul căutărilor și al travaliului exegetic s-a materializat într-un frumos și consistent volum, ivit ca un punct-cheie în destinul receptării acestei poete. Este vorba de Yvonne Rossignon sau poezia ca destin (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2016), volum dens ce completează ediția restitutivă Yvonne Rossignon, Cântec de lumină frânt. Debut postum, realizată de aceeași devotată cercetătoare. Ambele cărți au trezit atenția criticii și a cititorilor de poezie, care au putut identifica în cvasi-necunoscuta poetă o voce aparte a liricii feminine interbelice, ca și a exilului românesc, având în vedere aparițiile ei de după 1944 în diverse reviste literare din străinătate, precum și legătura sa cu românii din diasporă. În consecință, au apărut în presa scrisă mai multe articole și recenzii dedicate poetei Yvonne Rossignon, o mică parte dintre acestea fiind cuprinse și în volumul monografic la care facem acum referire. În acest context, amintim articolul profesorului clujean Mircea Popa din ,,România literară” (11 septembrie 2015), extrem de util pentru analiza climatului literar general în care s-a produs debutul publicistic și moștenirea poetică ce a stat la temelia afirmării poetei Yvonne Rossignon.
Yvonne Rossignon (născută în Oltenia dintr-o mamă româncă și un tată francez) s-a afirmat în spațiul poetic românesc din perioada interbelică, atașându-se de revistele transilvănene în care a debutat (,,Abecedar” de la Brad, 9 noiembrie 1933) sau la care a colaborat (,,Pagini literare”, ,,Gând românesc”, ,,Brașovul literar și artistic”, ,,Lanuri” ș.a.). Spre sfârșitul anului 1940, poeta va pleca în Italia ca atașat cultural, iar după război, va rămâne definitiv în exil, fără a-și uita originile și vibrația grădinilor de acasă. Versurile sale ivite sub influența expresionismului și a panismului blagian, duc mai departe vitalitatea spațiului bucolic, revelația iubirii divine, răsfrânte în freamătul naturii, de aceea exegeta îi acordă Yvonnei Rossignon titulatura de ,,poetă a florilor de prun”. Peisajul românesc autohton îi trezește sensibilei poete deopotrivă reverii nostalgice și calde apropieri de misterul cosmic, universal. ,,Floarea de prun – notează Maria Vaida – este una dintre cele mai modeste, delicate și suave flori, ea nu are nimic spectaculos; parfumul ei abia perceptibil te învăluie primăvara cu tandrețe. Multe secvențe lirice arată dragostea poetei pentru puritatea florii de prun”, spre exemplu: ,,Prunii vor îmbrăca dantele/ pentru nunta ta” (Prietena) sau ,,În locurile-acestea zăpezile/ S-ajung din urmă cu turmele albe;/ Și se fac floare de prun/ Când se-ntâlnesc cu livezile.” (Oltenie).
Pe lângă asidua documentare de istorie literară, necesară în creionarea periplului biografic al poetei, volumul de față oferă un excurs analitic de reală însemnătate pentru mai buna situare a poetei în peisajul liricii românești. De la anii formatori petrecuți în redacția ,,Paginilor literare”, până la cele câteva coordonate tematice generale, întreaga poezie a Yvonnei Rossignon este urmărită cu rigurozitatea și atenția criticului literar, stabilindu-se etape în evoluția lirică, tendințe, influențe, contexte. Sunt capitole importante ale monografiei critice care scot la iveală modernitatea tematică și stilistică a creației în discuție, dincolo de cadrul de emergență preponderent tradițional. Astfel, poezia Yvonnei Rossignon se distinge prin sobrietate, ca și printr-o nestăvilită vitalitate, percepute fie în manieră expresionistă, fie conducând spre o dimensiune filosofico-religioasă. Modernitatea acestor poeme (mai ales din perioada italiană) se menține prin permanenta angoasă existențială, fapt ce nu exclude exuberanța contaminării cu frumosul, cu puritatea naturii și seninătatea rugăciunii.
Cântecul tumultuos al versului Yvonnei Rossignon surprinde prin tonalități și motive felurite. Pornind de la exemple edificatoare, Maria Vaida vorbește de piramida spațiului mental-habitațional, de lumină (ca linie energetică), de motivul lutului sau complexul Ghilgameș, de efectul Uroboros sau poezia exilului, evidențiind un univers liric subtil și rafinat. Experiențele existențiale îi prilejuiesc poetei o privire mereu întoarsă spre trecut, spre origini, spre o istorie brutală și nedreaptă, dar dincolo de memoria individuală, poezia Yvonnei Rossignon ilustrează pregnant o descendență gândiristă, în special în dimensiunea ei religioasă.
Yvonne Rossignon sau poezia ca destin întregește proiectul autoarei de a restitui culturii române un creator important, o voce lirică de o grăitoare feminitate și discreție, trăsături ce o singularizează, dar îi compun totodată destinul biografic, imprevizibil uneori, impresionant mai mereu. Prin poezia Yvonnei Rossignon, plonjăm și noi, cititorii, în atmosfera unor ani semnificativi pentru evoluția literaturii feminine românești, pentru rezistența și devotamentul artistic al creatorilor. Monografia Mariei Vaida, frumos scrisă și riguros documentată, îi oferă ,,poetei florilor de prun” locul binemeritat în cultura noastră, astfel adeverindu-se previziunea Monicăi Lovinescu: ,,Yvonne Rossignon se odihnește acum într-un cimitir din Roma. Mai rămâne să-i facem loc și în literatura română.” Tocmai pentru că era un gest necesar, această restituire literară este cu atât mai valoroasă, fiind dovada sigură a unei reușite, deopotrivă exegetice și poetice, mai ales că ,,această poetă interbelică nu are un aer vetust, este vie, proaspătă, modernă, contemporană cu fluturii și cu Dumnezeu, cum ar spune Blaga.”