Anul acesta la Festivalul internațional al filmului de la Cannes au participat două filme românești în competiția oficială, și anume, Bacalaureat de Cristian Mungiu și Sieranevada de Cristi Puiu, cineaști considerați vârfurile plutonului de creatori ce animă Noul Cinema Românesc.
Dacă Bacalaureat a fost privit drept o excelentă radiografie critică a societății românești din prezentul postrevoluționar, Sieranevada s-a vrut a fi nu mai puțin un portret, acid și nu lipsit de umor, în tușe apăsate, al familiei românești. Aceasta din urmă este reunită ad-hoc, cu prilejul unui parastas, la care participă, pe parcursul a trei ore, majoritatea membrilor majori și minori. Dincolo de nuanța autobiografică, autorul declarând că scenariul i-a fost inspirat de un asemenea trist eveniment din istoria propriei familii, filmul lui Puiu este remarcabil prin construcția sa, 90 la sută din acțiune petrecându-se în spațiul unui apartament de bloc, ale cărui camere devin personaje dramatice, ușile jucând un rol major în desfășurarea acțiunii, în developarea relațiilor dintre personaje, masa pregătită pentru sfințirea bucatelor fiind, de asemenea, un personaj de prim plan. Cristi Puiu are darul și harul de a face să joace lucrurile, ce devin adjective și atribute în gramatica relațiilor dintre personaje, unde chiar și o banală mașină devine prilej de conflict acut.
Din păcate, unii dintre comentatorii filmului, supralicitează filmul low cost exersat de Puiu, cu pretenția de analiză profundă, generalizatoare a unei familii, aducând printre argumente geniul unui Luis Buñuel, de altfel prost citit și înțeles. Departe de a fi un trib, unitar în scopuri, motivații și acțiuni, familia lui Puiu se remarcă prin exhibarea minciunilor, a înșelăciunilor practicate fair play sau nu, vezi personajul regretatului actor Sorin Medeleni, și nu, în ultimul rând, prin limbajul scabros practicat fără nicio justificare, cam de la Marfa și banii încoace, când a devenit brand de cinema național. O remarcabilă echipă de actrițe și actori dau viață poveștii, după părerea mea, nu prea originală, din Sieranevada, titlu provocator și fițos, sugerând emblema iconoclastă a autorului.
Al patrulea film de lungmetraj semnat de Cristi Puiu, propus pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, de către o echipă remarcabilă de critici din România, este net inferior filmului Bacalaureat, semnat de Cristian Mungiu, dar și filmului Câini de Bogdan Mirică. Calitățile filmului Sieranevada țin de dăruirea profesioniștilor actori, Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Judith State (excelentă în Sandra), Ioana Crăciunescu, Cătălina Moga, Alexandru Dabija (preotul care întârzie, dar are o semnificativă discuție la părăsirea parastasului), Marin Grigore, de inventivitatea operatorului Barbu Bălășoiu, al cărui aparat de filmat (sau cameră) urmărește din spate toate personajele, cu puține prim-planuri semnificative, cu personaje cam uitate pe drum.
Să sperăm că formula lui Puiu cu familia la vedere, cu prilejul parastasului, va funcționa în teribilul tsunami hollywoodian. Eu sunt foarte sceptic fiindcă, de pildă, Bogdan Mirică era mai apropiat de psihologia hollywoodiană decât exercițiul de stil semnat de Puiu.
*
Este îmbucurător faptul că nume noi de cineaști români cuceresc aplauze și distincții la festivaluri internaționale. Câteva reușite recente: la Sarajevo competiția de documentare a fost câștigată de Monica Lăzurean-Gorgan cu filmul Doar o răsuflare. Scurtmetrajul 4.15 Sfârșitul lumii, regia Cătălin Roptaru și Gabi Virginia Șarga, a cucerit Mențiunea Specială a juriului. Filmul Album, regia Mehmet Can Mertoglu, imaginea Marius Panduru, co-produs de Călin Peter Netzer și Oana Iancu a primit trofeul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun lungmetraj. Proiectul cinematografic Otto Barbarul, regia Ruxandra Ghițescu, producător Iuliana Tarnovețki a câștigat Premiul Macedonian Film Agency.
Touch me not/ Nu mă atinge-mă, regia Adina Pintilie a câștigat Premiul The Post Republik.
x
Un important Festival internațional de film, și anume MECEFF, ajuns la cea de a șasea ediție, inițiat de regizorul Radu Gabrea, nu a mai fost sprijinit de Ministerul Culturii, dar nici măcar de gazdele din Mediaș, care trec, se pare, printr-o dramatică schimbare de cultură politică. Niciun reprezentant al Primăriei, care anul viitor va aniversa 750 de ani de existență a orașului, nu a fost prezent la Gala premiilor MECEFF, 2016. MECEFF s-a desfășurat timp de trei zile, dificil timp de vizionare și pentru juriul prezidat de James Ulmer (SUA), ceilalți membri fiind Ileana Popovici, actrița din Reconstituirea de Lucian Pintilie, dar și din Prea mic pentru un război atât de mare de Radu Gabrea, Mihai Fulger, redactor-șef al Arhivei Naționale de Filme și al Cinematecii Române, Margareta Nistor, traducătoare de filme și subsemnatul. Premiul cel mare i-a fost acordat filmului Fiul lui Saul, regia László Nemes, distins anterior cu Oscar și Globul de Aur, cu Premiul Palme d’Or și Premiul FIPRESCI la Cannes, pentru concentrarea extrem de cinematică și tulburătoare asupra periplului unui om distrus, având scopul de a salva sufletul unui băiat, în lagărele morții ale Germaniei naziste, pentru revelarea profunzimii în particular și pentru găsirea unei perspective noi asupra unei povești vechi. Fiul lui Saul incendiază abordările cinematografice mai convenționale ale acestei istorii des spuse, pentru a lăsa în urmă un cărbune de uimire, durere și înțelegere nouă, care, cu puțin noroc, ne poate marca puțin pe toți, la fel cum i-a marcat pe membrii juriului. Acesta a fost argumentul acordării trofeului MECEFF.
Ca și în anii precedenți cinematografia poloneză s-a făcut remarcată și a câștigat premiul de interpretare pentru actorul Janusz Gajos, protagonist în filmul Trupul, regia Malgorzata Szumowska, pentru modul în care construiește creativ un personaj în evoluția de la un cinic sceptic la o figură plină de speranță și lumină.
Firesc, premiul pentru regie a revenit lui Radu Jude, autorul filmului Aferim, arhitectul unei spectaculoase reconstituiri a universului istoric de cu aproape două secole în urmă, (evident cu ajutorul scenaristului, scriitorul Florin Lăzărescu), păstrând mereu in focus mecanisme sociopolitice persistente, ceea ce îl ajută să evoce nu doar trecutul, ci și prezentul.
Ultima distincție a MECEFF-ului a fost Premiul pentru imagine, care a ajuns la Mitjia Licen, operatorul filmului Copacul (coproducție Slovenia-Italia, regia fiind semnată de o foarte talentată debutantă, Sonja Prosenc) pentru calitatea exprimării ambiguității și pentru alegerea detaliilor relevante, care creează misterul necesar unui film european cu un rafinament tipic regiunii din care provine.
Festival internațional de film unic în Europa, dedicat regiunii central-europene, evenimentul artistic inițiat și organizat de regizorul Radu Gabrea, a fost efectiv sabotat de Ministerul Culturii, care prin retragerea sprijinului financiar a redus drastic dimensiunile actului artistic. Să sperăm că edilii Mediașului și viitorii miniștri ai Culturii vor sprijini mai mult festivalurile de film decât legislația propusă, încă falimentară din cauza refuzului colaborarării cu cinematografiile care și-au rezolvat problemele (Franța, Spania, Anglia, Germania).