VITALIE CIOBANU, PRIN GRĂDINA FERMECATĂ ȘI AGORA DES-VRĂJITĂ

În 2014 scriam o cronică la cartea lui Vitalie Ciobanu Scribul în grădina fermecată. Jurnal de lectură (2014). Pe atunci mă interesau opțiunile criticului, viziunea sa artistică și, în primul rând, frazarea, stilul. Articolele și cărțile semnate de acest scriitor le-am considerat mereu un strălucit exemplu de urmat pentru începătorii în ale scrisului. Propuneam studenților de la Litere să învețe meandrele stilistice de articulare a gândirii din scrisul lui Vitalie Ciobanu. Datorită structurii în mare parte eseistice a conținutului (până și cronicile de întâmpinare sunt dezvoltate în serpentine reflexive), m-am lăsat captivată întâi și întîi de „lumea întrupată din cuvinte”, la care privește meditativ Scribul. Noua carte de critică a autorului, Revanșa literaturii. Ficțiuni critice, indică chiar din titlu o deplasare de accent dinspre grădina fermecată spre agora des-vrăjită, cea care impune modalități specifice de articulare a unei literaturi și determină rolurile acesteia. Grădina sau pădurea scribului, aflăm din interviul inclus în Revanșă…, că e „o pădure vrăjită”, un „codru fabulos cu arbori uriași”, în care mintea se lasă în voia reveriei, în abandonul blândului crepuscul al visării, în mirajul bibliotificării lumii. Revanșa literaturii explică motivul evaziunii din lume, care, pentru un adevărat creator nu e o dezertare din sfera umanului, ci invers, e tocmai un act de înfruntare a realității. Pentru că literatura adevărată alege grâul de neghină, binele de rău. Deține un rol insurgent, de răzbunare în raport cu realitatea (în care nu noi am ales să ne naștem) și de înfruntare a acesteia prin calitatea ei de-a fi „sinceră” (Georges Bataille¹ o numea „vinovată”, în sensul de neiertătoare cu falsul, autentică până la cruzime), de-a demasca nedreptatea, minciuna, falsul, oroarea vieții. Acesta e „criteriul ascuns” al lui Vitalie Ciobanu, un criteriu deopotrivă etic și estetic, care „definește caracterul subversiv din punct de vedere ontologic al creației literare”. Revanșa literaturii este „strigătul de revoltă” al scriitorului, este gestul de a plasa o oglindă în fața răului, care să ilustreze toate expresiile hâde ale acestuia. Revanșa literaturii este, dacă vorbim în categorii filozofice, o confruntare a Frumuseții cu Urâtul și diformul. Când se clatină temeiurile morale ale lumii concrete, materiale, scrisul obține o valoare mesianică și un rol demiurgic. Literatura ne învață, spune Llosa, citat de Vitalie Ciobanu, că răul nu trebuie acceptat. De aceea, marii creatori sunt și mari cunoscători ai enigmelor ființei, ai subteranelor realității, iar scrisul lor aduce înțelegerea lumii, denunță nedreptățile, descarcerează mintea din amorțeală și lentoare, trezește spiritul critic, resuscită energiile vitale, avertizează că „lucrurile sunt mai complicate decât crezi” (Kundera). Reglajul realității se face, așadar, printr-o perpectivă etică, deopotrivă cu cea estetică, denunțul răului având loc inclusiv prin conectare la imaginație, la mituri, ca pattern-uri ale umanității, la gândirea magică. Pe această componentă etică intrinsecă și magico-estetică a literaturii mizează și Vitalie Ciobanu. „Misterul, oniricul, fabulosul, straniul, imaginea mișcată, conturul diluat, ambiguitatea, tonurile șterse, blurate, mi se par, ca orizont estetic și ca tehnică a instrumentării unui subiect, o adevărată mină de aur pentru literatură”, îi mărturisește scriitorul Valentinei Tăzlăuanu, în interviul care încheie cartea.

Dacă lectura e un exercițiu hedonist, actul critic, precizează Vitalie Ciobanu, implică vigilența, rigoarea și exigența lecturii. Fără a înceta, cu toate acestea, să fie un fapt de creație, să reconstruiască într-o nouă formă textul vizat. Este, în acest sens, și o ficțiune, care mărturisește despre talentul criticului de a identifica înțelesuri pe care nu le-a anticipat nici creatorul, de a descoperi în propriul filtru al sensibilității, experienței și culturii sale fluxuri noi de imagini, de a completa imaginația creatorului cu propria sa imaginație. În cele din urmă – de a aduce cartea pe care o comentează într-o nouă ontologie artistică.

Volumul lui Vitalie Ciobanu cuprinde un diapazon larg de subiecte și autori din literatura română și universală, cronici de ficțiune, cronici de teatru și film, interviuri. E, în acest sens, o carte amplă (de 400 pag.) și stratificată de critică literară și culturală. Un vast capitol este cel dedicat cronicilor și comentariilor despre literatura și cultura poloneză, în care sunt analizate cărțile scriitorilor Andrzej Stasiuk, Jàchym Topol, Andrzej Sapkowski, Mariusz Szczygiel, Olga Tokarczuk, Bogumil Luft etc.

Dintre autorii români, de atenția criticului se bucură Ioana Pârvulescu, Gabriel Chifu, Augustin Buzura, Oleg Serebrian, Val Butnaru, Stelian Tănase, Teodor Baconschi, Marian Voicu, Marcel Gherman, Andrei Țurcanu, publicistica semnată de Mariana Codruț și alții.

Un capitol aparte este dedicat și cinematografiei. Pelicolele Malvinei Urșianu și viziunea ei artistică sunt înțelese și comentate prin prisma cărții de interviuri, Magda Mihăilescu. Aceste gioconde fără surâs. Convorbiri cu Malvina Urșianu, Curtea veche, 2006. Venită la Chișinău, cu ocazia primului Festival de Film Românesc Contemporan în Basarabia, Magda Mihăilescu realizează cu Vitalie Ciobanu un interviu pentru revista Contrafort despre actualitatea filmului românesc și rezonanțele internaționale ale acestuia. Este o șansă pentru cititorul român, din Basarabia, mai cu seamă, să afle mai multe despre cinematografia românească. Ca într-o cutie de rezonanță, vocea Malvinei Urșianu din cartea de interviuri ajunge în Contrafort și apoi în volumul de critică al lui Vitalie Ciobanu, mărturisind despre tehnica și regia filmului, dar mai cu seamă despre o filozofie a genului, a omenescului, care devine film: „M-au interesat, întotdeauna, rupturile istoriei, acel timp în care individul se vede obligat să opteze, într-un fel sau altul, m-a interesat drama oamenilor cu un fals ideal sau cu un ideal prost înțeles. Aceste rupturi definesc destinele. Propria construcție sufletească te duce într-o direcție sau alta, bună sau rea. Asta nu o poți ști până în pânzele albe, de aici și dramele. Dar nu trebuie, neapărat, să ți se fi întâmplat ceva ție, ca autor. Trebuie să ai sentimentul epocii”. Conținutul cărții e diversificat și prin cronica de teatru. Spectacolul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Un dușman al poporului, după un text de Arthur Miller, jucat la Chișinău, în zilele de 25 și 26 martie 2017, în contextul aniversării Unirii Basarabiei cu România este un dar, scrie Vitalie Ciobanu, „mai prețios, aș zice, decât omagierea formală a unor precursori mai buni decât noi, pentru că spectacolul Un dușman al poporului te obligă să-ți pui întrebări despre lumea în care trăiești și, în același timp, să-ți chestionezi propria aderență la adevăr”. O altă cronică care reține atenția e la filmul Siberia din oase, în regia Leontinei Vatamanu, difuzat în 2019, pe marele ecran al Cinematografului „Patria Loteanu” din Chișinău – o peliculă copleșitoare despre traumele Gulagului. Sau comentariul pertinent la albumul Lumea lui Zaharia (Cartier, 2018) de Nicolae Pojoga – o arheologie a memoriei colective – și la album de război/war album (Cartier, 2019), care conține 96 de fotografii, făcute în zona operațiunilor militare din Transnistria anului de foc 1992. Sunt pagini documentare care îndeamnă la o gravă interogare a sensului pe care l-au avut traumele și morțile acelui război pentru independență și la reflecția pe marginea marilor lecții oferite de istorie și a neputinței noastre de-a le asimila.

Interviurile de la sfârșitul volumului – cu Valentina Tăzlăuanu, Svetlana Cârstean, Libuše Valentová , Cristina Boboc – oferă o cheie de lectură a prozei lui Vitalie Ciobanu și detaliază viziunea lui artistică, crezurile lui umane și scriitoricești. „Când iau de pe raft o carte de poezie sau de proză vreau emoție, vreau înțelesuri adânci, vreau revelații cognitive. Vreau o lume autonomă. Nu-mi place să regăsesc în literatură transcrierea fidelă, ne-alambicată a realității. Dacă găsesc doar o copie, de ce-aș mai avea nevoie de literatură?”, mărturisește autorul. Atât proza, cât și eseistica, publicistica și critica literară semnate de Vitalie Ciobanu sunt – cu emoția, înțelesurile adânci, revelațiile cognitive și lumea autonomă pe care le creează –, demonstrații că autorul și-a câștigat propriul pariu cu literatura.

Vitalie Ciobanu, Revanșa literaturii. Ficțiuni critice,
Editura Arc, Chișinău, 2019.