MIRCEA MUREȘAN

Născut în 1928 (11 noiembrie, Sibiu), Mircea Mureșan face parte din prima generație de regizori de film români școliți, cu o carieră care se întinde pe durata a peste patru decenii. Și-a început activitatea la Direcția Superioară Politică a Armatei unde, între 1950-1951 a fost redactor, asistent de regie, regizor de jurnal de actualități. În 1955 absolvă proaspăt fondatul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (prin unificarea în 1954 a Institutului de Artă Cinematografică cu Institutul de Teatru „I. L. Caragiale”, înființate în 1950) fiind repartizat la Studioul Cinematografic București. Este asistent de regie al lui Victor Iliu la Moara cu noroc și secund la filmele lui Andrei Călărașu. Debutează în 1960 cu scurtmetrajul Toamna se numără…, iar în lungmetraj în 1962 cu Partea ta de vină (sc. Francisc Munteanu, Petre Sălcudeanu) film „dedicat reeducării sociale și morale de pe șantierele construcției socialiste” care „aducea aer proaspăt minciunii convenționale și avea meritul să reveleze unul dintre cei mai redutabili actori de comedie românească, Sebastian Papaiani”¹.

Cel de al doilea lungmetraj, Răscoala (1966), adaptare pe un scenariu de Petre Sălcudeanu a romanului omonim al lui Liviu Rebreanu, este, dacă nu cel mai reuşit, cu siguranţă cel mai ambiţios titlu al unei filmografii inegale valoric, dar de o ritmicitate nu de ignorat în perioada comunistă. Filmul a fost distins la Cannes cu Premiul Opera Prima, instituit ad hoc de juriul al cărei președintă era Sophia Loren iar printre membri se afla Peter Ustinov. Opera lui Mircea Mureşan este dominată sensibil de ecranizări, dovedind cel puţin o tentativă de program estetic, rezultat al unei cariere începute „temeinic sub semnul ecranizărilor şi al desfăşurărilor epice (pe rând Rebreanu, Sadoveanu, Radu Tudoran servesc ca punct de plecare pentru filmele și serialul său), în care se insinuează treptat disponibilitatea către filmul de divertisment şi comedie”².

Urmează – după un interludiu cu K.O. (1968), comedie nesemnificativă – Baltagul (1969), adaptare pe un scenariu propriu după Mihai Sadoveanu, roman de a cărui ecranizare au fost intersați Victor Iliu, Liviu Ciulei și Lucian Pintilie, acesta din urmă având un decupaj regizoral gata să intre în producție (cf. Bujor T. Rîpeanu). Lipsa de afinitate față de proza lui Sadoveanu se resimte, în ciuda bunelor intenții ale cineastului: „Filmul are și pasaje notabile, dar e trădat prin carențe de fond în structura dramaturgică și de lipsa reliefului psihologic”³. Despre Porțile albastre ale orașului (1974), O lebădă iarna (1983) sau Maria și marea (1989), adaptări după Marin Preda, Paul Everac respectiv Radu Tudoran, care își scenarizează propriile scrieri, se poate spune că sunt în mare parte corect cinematografiate, rezultat al comodității regizorului și al inapetenței pentru sursa literară. De reținut este Bariera (1972, sc. Teodor Mazilu), „dramă a mahalalei muncitorești cu dialogul și caracterele colorat conturate de T. Mazilu”⁴. În 1980 Mircea Mureșan revine la Rebreanu ecranizând Ion, sub titlul ușor sămănătorist Ion – Blestemul pământului, blestemul iubirii. În ciuda scenariului lui Titus Popovici și a sobrietății demersului regizoral, filmul e o simplă, cuminte formal, ilustrare a capodoperei romanești a scriitorului ardelean, dar îi oferă Ioanei Crăciunescu un rol de referință (Ana) și prilejuiește debutul în forță al lui Șerban Ionescu în rolul titular.

Momentul de graţie al filmografiei lui Mircea Mureşan îl reprezintă Horea (1984), film-comandă marcând aniversarea a 200 de ani de la Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Scris de Titus Popovici, filmul depăşeşte conjunctura şi evenimenţialul devenind pe nesimţite o dezbatere de idei în detrimentul unei montări spectaculoase, dar superficiale: „Într-unul dintre cele mai solide şi originale scenarii ale sale, Titus Popovici părăseşte calea clasicei reconstituiri de tip frescă a evenimentelor, orchestrând un minuţios studiu de psihologie individuală şi colectivă, duel între semeţia deşartă a nemeşilor şi măreţia celor care fac istorie instinctual”⁵. Memorabil rămâne și serialul de televiziune Toate pânzele sus!, realizat în 1975 pe un scenariu scris în colaborare cu Alexandru Struţeanu şi Radu Tudoran, adaptare a romanul omonim al acestuia din urmă, de un farmec peste care timpul pare a nu lăsa urme. Filmele realizate după 1989, – Miss Litoral (1991), A doua cădere a Constantinopolului (1994), Azucena (2004) –, asumat comerciale, pot fi ignorate.

Mircea Mureșan s-a stins din viață în 24 aprilie 2020, în București, lăsând în urmă o operă inegală valoric, dar al cărei „nucleu tare” face parte din procesul de consolidare şi validare a cinematografiei românești.