miscellanea
Tudorel Urian

Cum va arăta lumea în anul 2025?

Articol publicat în ediția 6/2020

Yuval Noah Harari a publicat în anul 2018 cartea 21 de lecții pentru secolul XXI (tradusă în limba română, în același an, de editura Polirom), cea mai interesantă, din punctul meu de vedere, din trilogia sa asupra istoriei și destinului umanității, pentru că se ocupă de viitorul imediat, pe care îl vedem prinzând chip sub ochii noștri. Dacă volumul lui Harari este un eseu care, în fond, nu reprezintă decât un exercițiu de imaginație a autorului și o predicție personală, mult mai interesant mi se pare Raportul CIA despre cum va arăta lumea în anul 2025, făcut public pe site-ul serviciului secret și tradus deja în mai multe țări ale lumii. Importanța sa este uriașă pentru că, pe lângă informațiile pe care le conține și posibilitatea noastră de a verifica profesionalismul echipei de analiști de care dispune temuta organizație, el ne oferă prilejul să cunoaștem informațiile care au ajuns de multă vreme pe masa decidenților politicii americane și să vedem felul în care ele au influențat politica celui mai puternic stat al lumii. În plus, el este un model de analiză, fiind în măsură să ofere celor avizați parametrii care trebuie luați în vedere în alcătuirea unui astfel de studiu.

În primul rând, trebuie precizat faptul că Raportul datează de cel puțin 10 ani (din informațiile lui se deduce că este redactat după atacul terorist de la World Trade Center, și înainte de invazia masivă a Europei de către refugiații musulmani – probabil în perioada 2010-2015), iar realitatea a depășit între timp cele mai fanteziste predicții. Faptul că datele actuale sunt cu totul altele nu schimbă foarte mult valoarea analizei, făcute pe realitatea de până în anul 2015. O mulțime de specialiști, experți, analiști, oameni de știință, savanți (care și-au asumat anonimatul) au identificat câteva dintre forțele motrice ale evoluției omenirii și direcțiile de dezvoltare cu posibilele consecințe pozitive sau negative. Acestea sunt mondializarea, demografia, ascensiunea noilor puteri, declinul unor instituții internaționale, schimbările climatice, geopolitica energiei, starea resurselor. Fiecare direcție de dezvoltare generează trei scenarii, prezentate ca atare: pozitiv, catastrofă și moderat. În plus, prevăzători, autorii au atras atenția autorităților și asupra unor elemente neprevăzute, care ar putea da peste cap toate predicțiile. Unul dintre acestea ar putea fi:„Apariția unei noi maladii respiratorii umane virulente, foarte contagioase, pentru care să nu existe un tratament adecvat.” Și, continuă Raportul CIA, „dacă va fi declarată o boală pandemică, aceasta va apărea într-o zonă cu mare densitate a populației, în care există o mare proximitate între omeni și animale, așa cum există în China (…). Într-un asemenea scenariu, identificarea bolii s-ar face cu întârziere, dacă țara de origine nu dispune de mijloace pentru a o detecta. Ar fi nevoie de săptămâni pentru ca laboratoarele să furnizeze rezultate definitive care să confirme existența unei boli menite să se transforme în pandemie. Între timp ar fi declarate focare în orașele din sud-estul Asiei. În pofida restricțiilor care să limiteze deplasările internaționale, călători care prezintă mici simptome, sau chiar niciun semn, ar putea transporta virusul pe alte continente.” Se mai spune în document că absența unui vaccin eficace sau care să dea imunitate, ar expune la contaminare populații întregi. În cel mai rău dintre cazuri zeci, până la sute de milioane de occidentali ar fi atinși de maladie, iar decesele ar fi la nivel de zeci de milioane. Iar în întreaga lume, din cauza infrastructurii vitale precare, o treime din populația globului s-ar putea infecta, numărul morților fiind de ordinul sutelor de milioane. Repet, acest raport a fost pe masa președinților americani cel târziu la nivelul anului 2015.

Concluzia raportului este impecabilă. Ultimul capitol se intitulează Leadershi­p-ul va fi cheia. Autorii arată că intervenția umană este, până la urmă factorul determinant în evoluția internațională și că cei care guvernează țările cu ideile lor bune sau proaste au fost mereu printre factorii majori ai schimbărilor. „În viitorii 15-20 de ani, conducătorii planetei vor juca partituri esențiale în dezvoltarea mondializării, mai ales pentru a asigura drumul cel bun.Toate tendințele actuale par să fie orientate spre o lume fragmentată și conflictuală la orizontul 2025, dar niciun deznodământ negativ nu este inevitabil”. Din păcate, la nivelul anului 2015 nimeni nu și-ar fi putut imagina că Donald Trump va ajunge președintele Statelor Unite, că Boris Johnson va deveni Premierul Regatului Unit și va fi cel care va consfinți amputarea Uniunii Europene, că doamna Angela Merkel va lansa celebrul „Wir schaffen das”, că iliberalismul se va întinde de-a lungul bătrânului continent, că Statele Unite se vor retrage din Orientul Mijlociu. De aceea, se poate spune că analiza impecabilă a Raportul a ratat întâlnirea cu noua realitate geo-politică. Mai rău nu se poate și nici nu se putea imagina. De aceea, probabil, Raportul CIA nici nu discută decât tangențial relația SUA-Europa, considerând-o, la momentul redactării lui, cea mai sigură cu putință.