Taxidermistul, slujitoarea, împăratul
Cadavrul împăratului mi-a dat multe bătăi de cap
Imaginează-ți că am lucrat la el ascuns într-un subsol nenorocit, în timp ce înmormântarea sicriului gol adunase în ținut mii de oameni
Nu pot să înțeleg de ce a dat împărăteasa ordinul ăsta
– de ce să chemi un taxidermist să-ți împăieze soțul și să-l ții cu tine în pat, păcălindu-i pe toți că l-ai îngropat creștinește
Nu voiam decât să termin odată și să fug undeva departe, unde să nu mă poată găsi vreun criminal pus pe urmele mele
Carnea aia nu mă asculta deloc, parcă nu mai știam să-mi fac meseria pe un animal lipsit de blană și de coadă și de coarne și de colți
Nu atât absurditatea și grotescul comenzii primite mă îngrozeau, cât ideea că idiotul ăsta de împărat urma să fie mai viu decât mine după ce terminam cu el
Camfor, arsenic, ghemotoace de vată, sânge, mult sânge și o piele bătrână pe care o jupuiam cu atenție maximă de parcă m-aș fi jupuit pe mine
Aveam ordin clar – să fac pe dracu în patru și să păstrez la locul lor inima și creierul împăratului
Două organe cât se poate de inutile când ești mort
Mortul îmbălsămează mortul, mă gândeam
Creierul lui va rămâne intact în timp ce al meu va fi mâncat de viermi sau strivit cu o piatră ori despicat cu un topor
Creierul lui, o nucă imensă, roz, odihnindu-se pe o farfurie, sfidător
În noaptea aia, împărăteasa m-a chemat cu cearșafurile pe care îmi spusese să le spăl și să le parfumez cu o substanță specială, albastră
Am îmbrăcat patul regal cu ele și am primit interdicția de a mai intra acolo
Dar cine va face curat, cine va șterge praful, cine va spăla dușumeaua
Nimeni să nu intre aici, a spus împărăteasa îndoliată, și nimeni nu a intrat
De după ușa încuiată pe dinăuntru se auzeau tot felul de sunete ciudate
Grohăituri urâte la intervale regulate, de parcă cineva repeta conștiincios un anumit tip de sforăit
Așa sforăia împăratul, mi-a spus paznicul de noapte când am încercat să imit sunetele
El sforăia și împărăteasa îl implora să o lase să doarmă în altă cameră
O biată femeie privată de somn, care-și pierduse strălucirea
De ani buni tot încerca să scape de chinul acestor nopți nedormite, dar nu găsea îndurare la împărat
Deja de o lună îi las mâncarea la ușă, ca unui deținut
De câteva zile, când îi duc tăvile, găsesc totul nemișcat, neatins, ca o ofrandă pentru zei care ne ignoră total
Piept de rață în sos de portocale, potârnichi la cuptor, tentacule de caracatiță, pocale cu vin roșu, toate s-au adunat pe holul ăsta îngust, unde șobolanii au început să dea târcoale
De ciudă, mâncam cel puțin jumătate de porție din bucătărie până în fața camerei
E păcat de ele, e păcat, mă lingeam pe degete, bucuroasă că încă nu au venit să spargă ușa dincolo de care un miros pestilențial inundase luxoasa încăpere
Nu am auzit nicio slujbă, nu am văzut nicio rudă, nimeni nu a plâns după mine
Sunt prins într-un corp ce pare a fi al meu, dar nu mă pot mișca
Nu simt frigul, nici foamea, vreau doar sa-mi dorm somnul de veci, să nu mai aud nimic
Sunt bătrân și rece, cu un schelet de metal și carne din paie, cineva m-a îmbrăcat în pijamalele mele și m-a urcat în patul meu
Pentru numele lui Dumnezeu, turnați odată pământ peste mine
Ea sforăie, sforăie, o aud din ce în ce mai tare, din ce în ce mai des, nu pot dormi, te implor, taci, o face intenționat,
Taci, nefericito
Cineva sparge ușa, slujitoarele leșină, sunt dus în capelă, un doctor îmi deschide gura
Nu respiră, nu are puls, e rece, nu mișcă, e mort
Mă așază pe o masă mortuară lângă soția mea cu pielea străvezie
Ea a murit, eu tot nu pot sa dorm
film experimental
mi-am spus că nu o să ating această pungă plină de carne
aruncată în curtea mea
dar nu o pot lăsa o veșnicie pe iarba verde
carnea crudă se va împuți
și nu mă pot ascunde
punga asta mare
mă privește din mijlocul curții precum albul unui ochi imens de bou
din care curg mici pârâiașe de sânge
nimic
știu foarte bine drumul
ne îndreptăm cu 170 la oră
spre moarte sigură.
ne oprim într-un oraș
în care toți locuitorii
se îndreaptă cu fiecare pas
spre moarte sigură.
suntem din ce în ce mai aproape,
mai aproape unul de altul
tu la ce te-ai gândit în timp ce
creierul ți se inunda cu sânge
am văzut pe marginea străzii un
câine cu degete de om în gură
nu m-am gândit la nimic.
două minusuri
dacă ar fi copilul meu, i-aș da o palmă de nu s-ar vedea
a spus femeia al cărei copil niciodată nu a făcut așa
dar ea nu știe cum este să urci treptele doar dacă le numeri, oricât de grăbit ai fi,
pentru că altfel rechini dintr-un ocean invizibil te-ar sfârteca în trei secunde
mă gândesc totuși că un plus e făcut din două minusuri care se taie reciproc
minusul e o linie leneșă pe care mergi doar pe orizontală
seară de seară ajung la capătul acestui minus, neted, sigur, cu o textură lucioasă
mă răsucesc pe vârfuri ca un acrobat care merge pe sfoară
și-i caut punctul vulnerabil în care să-l pot crăpa
totul se întâmplă în timp ce îmi dau voie să respir atât cât să nu mă sufoc
– sunetul respirației mele e o agresiune pentru creierul acestui copil
un plus e o cruce din două minusuri egale
trebuie doar să găsesc centrul în care să înfig bucățica de verticalitate
un plus este echilibrul dintre două minusuri intersectate, destinul tău și al meu
două creiere de pe două planete diferite care învață să comunice spintecându-se reciproc