Sonete

Ursa Mare vs Ursita Mică

(Sonete sorbonice)

tonul: …iar ca

dovadă

că iubirea

mişcă

stelele

pe cer,

Dante

aşeză

Ursa

Mare &

Ursa

Mică

în formă

de sonet.

A(II)Rh+

O lucrare a mâinilor, pe dinăuntru, această brăţară

de granate pe care o poartă sub piele la încheietura

mâinii care alege din sângele tânăr, cu dezinvoltura

unor fete mărgelele, mici grăuncioare de rodie – rară

potrivire de muchii şi de suprafeţe. Un puzzle, făptura

ei pe mică pe ceas primenindu-şi – „înşiră-te, mărgăritară” –

în ritm calendaristic globulele roşii, dând pe dinafară.

S-o răpeşti, nestemata, cu fată cu tot – şi ai dat lovitura!

Dar abia când te lasă chiar ea s-o alegi, chit că tu eşti alesul,

cu cuvinte trecând dintr-o limbă în alta pe nerăsuflate –

„Într-o mână ţin rodia,-n alta grenade: ghici în care?” –, culesul

se întoarce-n grădinile lor, acum tot mai – în timp – suspendate,

într-o deambulaţie cercând să refacă din mers „însuşi mersul

împreună…” d’antan, pe cărarea pierdută… pe căi neumblate…

Sonet frugal

Prima dată când m-au înţepat, să-mi ia sânge din deget, era să leşin

la vederea bobiţei acelei de rodie cât o mărgică, pe care

felceriţa o trase prin tubul de sticlă – ca-ntr-un termometru argin-

tul viu, roşu şi el –, iar când mi-am revenit în simţiri, m-a trimis la plimbare.

Tot aşa când m-a-mpuns prima dragoste-n inimă, ce n-aş fi dat să se lase –

nu atât ca la Wilde în The NightingaleandtheRose – cu vărsare de sânge,

şi de unde-arăta fix ca-n Rada lui Tudor Arghezi, în carne şi oase,

şi-a scos ghimpii – fierbinţi! – deîndată ce-am vrut să i-o, floarea…

Un sânger

altoit c-un bărbat viu, pe numele-i Merlin, acest păducel dat în pârg

– o poveste spinoasă, iubirea – sub pielea mea pusă pe băţ – nu se cade

să-i rupi farmecul! –, fructele roşii-ale căruia dacă ar fi să le strâng

ca-ntr-o rodie sâmburii, inima mea ar sări-n aer ca o grenade.

Şi-nainte s-o-ntreb eu ce poamă e, i-am şi furat un sărut –

să-nţeleg tot atunci de ce-i spune „de dulce” mâncării de frupt.

Sonnet en deux-pièces

Sonet de scos fata din casă/în lume

Doar fiindcă-l citeşte, de faţă cu el, acest vers chiar există

înainte să-şi facă ea însăşi intrarea, în două cuvinte

ce-i exprimă perfect, cu tot aeru-acela de fată cuminte,

pasiunea pe care-a făcut-o: citită şi ochelaristă.

Şi deja întrupată în strofa a doua, s-o [adren]alinte

îi culege direct de pe buze – cum i-ar fi trecut în revistă

toţi „iubiţii” de până la… – numele – Maică Precistă!

la măsuţa lor de la Tucano, de faţă cu toţi – de sorginte

(greacă) nobilă. Iat-o în chip de Madonă-a acestei sextine

ce preface sonetul, dintr-unul dantesc, în shakespearian.

Cum stau faţă în faţă, privindu-se drept în ochi – nu se cuvine

să te pui între ei, căci se văd şi aşa, vai! din Paşte în an –,

ea se uită de-odată pe ceas, şi-nainte de-a se ridica

de pe scaun să plece,-l întreabă: „De ce crezi că eu sunt a ta?…”

La fille à papa

Ori de câte ori ieşi cu o fată – aceeaşi –, aceasta e fiica

unui tată de-o seamă/mai mare ca tine cu tot atâţi ani

cu cât fiică-ta e decât fata, iar asta te face să fii ca

între două zeiţe-n oglindă – aceeaşi – la greci şi romani.

Şi abia ce-ai luat-o de mână, cum staţi la Tucano-n vitrină,

că: „Acesta e tata!”, ţi-arată pe geam la Peugeot-ul gri-n trece-

re pe-alături – atât că nici tu şi nici ea nu simţiţi nici o vină,

şi de-ar fi să apară în uşă, i-ai strânge chiar mâna: «Радвстрече»¹.

Tăietura pleoapelor en décoleté… Şi de-odată te prinzi

că în loc s-o dezbraci din priviri, cauţi cum s-o în chip de sonet

cu terţine-n deux-piècescoperindu-ile haut et bas-ventre. Oglinzi

unul altuia – retrovizoare, tu, ea fermecată –, vă place,

nu vă place, cum staţi faţă-n faţă (ca-n Rilke²!) şi după, pe net.

„Dacă-ar fi să le spun alor mei, tata primul va şti de…” şi tace.

Filigran

Fără osebire

natura-mamă

înseamnă

fetele cu fir

roşu; ca s-o

recunosc

din prima

ea-şi trece

prin sânge

firul de

argint al

unui vers de

Mandelştam:

«И сладок нам лишь узнаванья миг».

Sonetul fetelor în floare

O(I)Rh+

idee cu

tije de

lumină

ţâşnind

din lutul

A(II)Rh±

etipal –

din atâtea

ménages

à trois,

câte oare

se întorc

în terţine?

În chip

sonetic

locuieşte

fiinţa ei

pe acest

pământ:

Materie sau lumină

Acolo

unde

Meşterul

Manole

îşi zidea

femeia

în sfânta

mănăstire

les maçons

anonymes

de la Sainte

Chapelle

muraient

des vitraux.

_______________________________