poeme
Menuț Maximilian

poeme

Articol publicat în ediția 11-12/2019

Scrisoare din Madrid

Îţi scriu un poem din Madrid

Cu gust de expreso fără zahăr

Aştept avionul

Ce niciodată nu duce spre tine

Gând al libertăţilor

Pierdute în mii de suflete

Bilet şifonat

Cu miros de leandru

Îţi scriu un poem din Madrid

Ca o săgeată

Ce străbate norii.

Crăciun la Kuala Lumur

Bomboana din brad

Precum inima ta

Precum viaţa din Kuala Lumpur

Pe plaja unde Crăciunul vine cu ananas

Împodobim un palmier

Aşteptând heruvimi şi serafimi

Şi pe micul Iisus.

Cercei

În ziua în care ţi-ai pierdut cerceii

Ca nişte scafandri căutam amândoi

Cercetam lumi necunoscute

Pe plaja din Pankor

Eram noi

Mai noi înşine ca în casa noastră.

Dedicație

Zâmbeşte suflete

Dacă tu ai fi o stea

Aici ai avea reşedinţa de vară.

(Din volumul Copilul de apă, în pregătire)