Pentru cei pasionați de trecutul literar al Siciliei, este bine cunoscut faptul că, între anii 1920-1923, David Herbert Lawrence a ales să locuiască, cu precădere din cauza fragilității sănătății sale, în Taormina, celebra stațiune de pe coasta siciliană de la Marea Ionică, aflată chiar la poalele vulcanului Etna. Casa pe care a închiriat-o de la imigrantul american (reîntors în țara de baștină), Ciccio Cacopardo, a fost botezată Fontana Vecchia, după vechiul izvor din grădină. Reședința – alintată Casa Scriitorilor – nu l-a adăpostit doar pe autorul faimoaselor romane Fii și îndrăgostiți, Curcubeul sau Amantul Doamnei Chatterley, ci pe urmele lui Lawrence a venit și Truman Capote, însoțit de iubitul său, coleg și scriitor, Jack Dunphy, cu care avea să-și împartă viața nu mai puțin de 35 de ani. (NOTĂ: În legătură cu orientarea sexuală a lui Truman Capote, trebuie amintit că unul dintre primii săi iubiți a fost profesorul de literatură Newton Arvin, căruia i-a dedicat romanul Alte glasuri, alte încăperi. A avut relații cu celebrități ale epocii, printre care, se pare, și actorul Errol Flynn) Tot aici, aveau să mai locuiască Howard Agg, jurnalist englez, cronicar muzical și dramaturg sau, mai recent, Norman Harrison, autor de thrillere și romane de aventuri.
Taormina, descrisă în anii ’50 de către esteticianul anglo-italian, Harold Acton, ca „un sinonim politicos pentru Sodoma”, cu o reputație „aproape la fel de respectabilă ca și a orașului Bournemouth”(?!) a fost un loc de răgaz pentru mulți răsfățați ai soartei. De pildă, cu mult înainte de David Herbert, diletantul, dar bogatul pictor german, Otto Geleng, ale cărui lucrări îmbină teme ale Antichității greco-romane cu peisajele mediteraneene, a trăit acolo de la 20 de ani, în 1862 (când s-a căsătorit cu Filomena Zuccaro) și până la moarte (1939), fiind îngropat în cimitirul catolic din Taormina.
În momentul în care D.H. Lawrence a închiriat Fontana Vecchia, Taormina primise, de-a lungul vremii, deja vizitele laureaților Premiului Nobel și ale unor scriitori renumiți, inclusiv Goethe, Stendhal (de la el vine, se pare – înmărmurit de frumusețea stupefiantă a locului – cunoscutul „sindrom Stendhal”, prosternarea nevrotică în fața măreției copleșitoare), Guy de Maupassant, Oscar Wilde (care a locuit în Hotelul Victoria, de pe Corso Umberto), Selma Lagerlöf, Tennessee Williams (care putea fi găsit mai mereu la o masă din cafeneaua sa favorită, Wunderbar, tot de pe Corso Umberto), Hemingway (orașul își face o apariție scurtă, dar intensă în The Mercenaries, unde americanul venerează ritmul delicat al vieții „sub portocali, cu iasomia mântuită pe ziduri și cu luna care face ca toate umbrele să fie negre”!) sau Friedrich Nietzsche, care, în spațiosul patio al Hotelului Timeo, unde a locuit, a scris o mare parte din Așa grăit-a Zarathustra…
Casa Scriitorilor, aflată între două străduțe, de fapt, pe o cărare incertă ce se numește Via David Herbert Lawrence, nu este un palat sau cine știe ce vilă somptuoasă, ci o clădire simplă, ce seamănă leit cu ideile și starea proprietarului inițial (Ciccio Cacopardo, fost cândva un îngrijitor de măgari, un contadino care, de sărăcie, ca mulți dintre sicilieni, a emigrat în America, de unde s-a întors cu o brumă de bani). Zidurile vopsite în culoarea tradițională a locului (roz incarnadin), tăiate în linii precise, fără zorzoane, cu o verandă spațioasă la parter, apoi cu ferestre înalte la etaj, acoperite cu obloane verzi și un balcon lung, cu feronerie fragilă, ce oferă o panoramă palpitantă înspre mare – sunt toate elementele de decor, însoțitoare ale acestei locuințe istorice (căreia doar o placă de piatră pe care e scris că aici a locuit scriitorul D.H. Lawrence, între anii 1920 și 1923, îi susține notorietatea).
În opera britanicului, există trei surse în care se recunoaște Fontana Vecchia: scrisorile sale din această perioadă, apoi scurta povestire Duminica (inclusă în The Woman who Rode Away, scrisă în New Mexico la un an după ce părăsise Taormina) și poeziile.
Mai târziu, Truman Capote a fost la fel de vrăjit de locuința aceasta în care a stat la începutul anilor `50. De regulă, scria dimineața devreme și seara târziu, înainte de culcare, bucuros că între timp poate să se preumble, adică să se plieze perfect pe acea binecunoscută passeggiata, atât de iubită de oamenii Mediteranei. Această hoinăreală spre a se minuna de oamenii locului sau ca pretext pentru a-și face provizii era adesea agrementată de câte un martini sau două, însoțite de micile bârfe ale locului.
Deși fascinat de credințele simpliste și, uneori, supranaturale ale sicilienilor, Truman Capote n-a menționat nicăieri în paginile scrise aici, la Taormina, vreo notă precum că ar resimți energii bizare ori prezențe fantomatice în Fontana Vecchia. În schimb, chiriașul de mai târziu, Howard Agg, dramaturg, romancier și jurnalist radio la BBC, avea să descrie în romanul său, A Cypress in Sicily, apariția unei prezențe stranii în casa de pe Via Lawrence: un bărbat cu barbă (ultima înfățișare a lui D.H.!). Fenomenele ciudate au început cu curenți de aer neobișnuiți, cu uși trântite sau cu zgomot de pași pe scări, reacția anxioasă a chiriașului fiind amplificată și de lumina tremurătoare și de jocurile de umbre venite de la lămpile stradale. Viziunea iluminată pe care a avut-o în cele din urmă, cea a unui mistic salvator bătrân, l-a convins că sursa era, de fapt, David Herbert, care, în scrisorile sale, amintise cândva despre un sentiment profund de filtrare a vieții, până în prezentul acela al anilor `20, când locuise acolo. Iar acum, Howard Agg îl trăia, de fapt, pe Lawrence, așa cum îl înfățișa trecutul său din Nottingham, simțind dorința scriitorului englez de a evidenția legătura indestructibilă cu unul dintre puținele locuri în care fusese cu adevărat fericit.
Ca un fapt inedit, D.H. Lawrence (1885-1930) – călătorul neobosit prin lume, care a locuit de-a lungul scurtei sale vieți, la Capri, la Ravello, în Elveția, în Franța, în Spania, în Mexic – își va afla sfârșitul la Vence, în sudul Franței, unde a fost înmormântat în cimitirul central. Dar, culmea! peregrinările sale n-aveau să se sfârșească aici… După cinci ani, în 1935, este exhumat și rămășițele sale sunt transferate într-o capelă privată dintr-un ranch din San Cristobal (New Mexico), în Statele Unite, alături de soția lui, Frieda von Richthofen (1879-1956). Locul primei sale îngropăciuni, din cimitirul din Vence, n-a fost ocupat niciodată. O placă comemorativă amintește tuturor: Ici reposa David Herbert Lawrence, de Mars 1930 à Mars 1935.