Se întinde ca un vătaf
doamna care ne citește
de pe listă. cu umerii
spre pământ așteptăm
cu dragoste către expiratele
de la moluri. ce este aruncat de alții
este numai bun pentru noi.
cei care mai suntem în viață
un fel de moarte în reluare
ne bucurăm de abțibildul cu
reducere de 50 la sută un cerc al vieții
care ne va purta cândva spre tot
binele din lume
așteptăm așa ofticați dar nu
de plămâni ofticați de viață
slăbim așteptarea către vătaf
ne curg ochii doar doar
ne-o striga și pe noi
să ne umplem sacoșele de rafie
cu fericire alimentară lucios ambalată
să vezi cum coboară cucoanele din taxiuri
noi ne ascundem foamea noastră în piept
de teamă să nu scoată din portbagaje
sacii fără fund să ne mâncăm între noi
ce delicatese la expiratele și mai expirate
numai ciocoii de la etaje își pot permite
dar suntem fericiți noi care locuim
la subsolurile de blocuri fastuoase
ni s-a spus de către cel care ni s-a
spus cum să ascundem foamea
într-o sațietate disperată. facem
burți ne dăm de-a-dura printre blocuri.
trotinete electrice. nu spunem nimănui
ce gust de vechi. amprenta de pe cerurile
gurilor plata vieților trecute
să nu mai dăm sfoară în bucurești
că la gara de nord atunci când se
îmbină ziua cu noapte nu știm
care zi nu știm care noapte.
se dă startul delicateselor
expirate și mai expirate să alerge
și la noi în frigidere să ne păstrăm
banii de țigări și de bere
O minge albă de ping-pong scoate
dintre copertele cărții care ne îndură
transpirăm în palme de frica noastră
mingea albă de ping-pong
este săltăreață şi sare peste fileu de la
unul la altul. noi îl pipăim pe Dumnezeu
parcă şi noi am fi de plastic. peturi din care
ni s-a scos tot aerul și ne strângem în buric
colega mea a luat locul îndrăgostitului
de o pată pe care nu îl lăsa să aibă aer.
cum pleacă unul se umple locul cu altul
la etajul trei prin înlocuire și adăugare
ne schimbăm ținuturile tot noi aceleași
cordoane ombilicale
plesnim de sănătate din
puținul nostru aer am umflat o pereche de baloane de panglici argintii
ne ținem în plutiri
urăm la mulți ani colegului îndrăgostit de o pată. batem din palme
şi ne bucurăm pentru el de cununie.
aşa dragoste numai între cer și pământ
toate sunt ieftine şi gardurile
dintr-un munte un fir de nisip.
pe noi ne-a invitat numai la masă
în viile lăcrimoase din anii de secetă.
Ne uitam pe tipsiile lucitoare ca la felul trei
nu știam cum se savurează icrele negre
în coșulețe de aluat felii uscate
de cărniță împăturite ca niște
batiste. sandviciuri în miniatură
ce ne așteptau triste. sau poate
trebuia să ne drăgostim în prăjiturile
perniță. ouăle de prepelițe bete
roșiile cât unghia vecine ca niște regrete
o fi fost de la furculițele de plastic
degetele noastre intelectuale încântătoare malformații
ne mai lăsau gura apă. om fi noi nebuni.
dar nu ne puteam
linge pe degete de față cu lumea bună
am zis să punem pe noi costumul de la kilogram
ăla cu dungi al lui Becali poate ne va încăpea pe toți să fim și noi cineva.
numai
stinghereala păpușile mapeț ne ieșea
pe sub mânecile gecii noastre
de nailon și căutăm partea noastră
asemenea cu fermoar la blugi
Ne era cam frig fără dinți
scufiță roşie cu buzunare în obrăjori striveam între degete să iasă dudele albe gem cu gust de bunicuța. algocalminele credeau în noi
ne luau durerea cu mâna stângă. mâna dreaptă făcea confuzie atunci când era gravidă
câte o măsea un lăstăriş de cioburi colorate.
făcea asta la pui că vedeam stele verzi
și de la dinții lipsă.
visam câteodată să ni se pună dinții pe urs. să
avem şi noi șuruburi de metal în gură să ni se asigure nemurirea. să zică lumea. ce fețe în cruce au ăștia în gură sunt antene
nu au fost proști pentru
că nu au avut dinți. dacă le lipseau doi dinți
sau le lipsea toată gura cu dinți tot râdeam
de ei că nu au dinți în gură
Ne apucă un oftat
nu ştim de la ce o fi
zicem ne arde de vreo țigară
oftăm mult şi des e o plăcere să oftezi
nu poți să laşi postul descoperit.
punem acoperiș postului
peste mări și țări ce de zări luminoase.
din întunericul țigării
ne ținem unul altuia locul până când
ne pierdem identitatea de pe cartea
de plastic. suntem orice și oricine
dai de noi pe oriunde că te minunezi
ce de sălcii cresc dintr-un băț
la etajul doi este un bătrân are un aer misterios de comunist
care dădea cu ciocanul
în roțile de la vagoane și face câteodată
ca trenul că fumez prea mult
să îmi număr țigările
și numai o dată pe oră. îl înjuram printre dinți
nu știa de ce era puțin cam surd
a zis să nu cobor la o țigară fără să îi spun
cică îl trag în piept cu mâinile
pline de ciocane și roți de vagoane
şi cum ne ducem noi pe rând să oftăm
în spatele şcolii sunt şi doamnele profesor.
fumează astea ca oamenii. cot la cot cu noi.
coatele noastre plutesc îngălbenite nişte pungi
de plastic cu imprimeuri chinezești
dar ne ținem țăpănoşi bărbați bărbați
de țigară. nu îi dăm drumul pe obrajii noştri
nenumărate culori de la săruturile de dimineață.
ale liliacului înflorit
ne tragem în piept şi nu ne umplem niciodată.
nici doamnele profesor nu ştiu dacă se ridică
sau se lasă. ceața
Doamna de serviciu este verde
cu tot cu ochii ei albaștri
murim de frumusețea ei. amușinăm
nespălați de când lumea pătimașă
de a ști. și de prea multă cunoaștere
am uitat că intersecția dintre a da și
a primi un abur de primăvară traistă goală
gâlgâitori nici cu parfum franțuzesc
nu ne trece. suntem noi mai organici
ochi exoftalmici. baloane noroioase.
dacă noi nu vrem
alege ea de la noi. ce este mai bun mai siropos
ne tot căutăm în amintiri să fi rămas
vreo felie de pâine un bine din greșeală
vreun fir de ceapă cât o sfoară. ne scotocim
prin toate ale noastre măcar o spumă
de vorbă bună. ofrandă
vrea ea să ne oprim pentru o clipă
să ne schimbe sensul. să fim
și noi măcar frunze bucătării ale creșterii în sus. prin ce ne trece prin ce nu ne trece. rămâne din noi un bebeluș cât o franzelă.
care speră speră.
Am început să ne rărim
și câte unul trecut prin spitalul 9
el zice că este agent de securitate
noi că este paznic. nu este bolnav
are dreptate întotdeauna.
o cană de metal sau poate
un borcan care se întinde amenințător
nici pe furiș nu îl înjurăm. nu de teamă gândim
mai pozitiv pe lângă el. mult ne-a trebuit să ne dăm seama
că Nu ticul nervos. cu semnul întrebării în coada propoziției spuse este de fapt Da.
săreau din el emoții ca niște stringuri. ne zicea
el nu s-ar fi despărțit de diva asta manelistă.
să vezi cum o compara cu femeia pe care nu
a avut-o niciodată. mai să spargă telefonul.
nu era vina noastră pentru că era singurul
bărbat fără femeie.
Nouă ne este câteodată rușine cu demnitatea
pe care uneori paznicii
de la mega image.
paznicii de aceeași etnie
cred că demnitatea
ar fi o cârpă de vase.
să îi vezi cum dau ei drumul ochilor. niște căței
să ne urmărească niște cârpe zdrențuite. noi ne ducem pe un culoar ei se află deja în fața noastră. suntem noi îmbrăcați mai prost. costumul de deștepți se află pe sârmă la uscat. să nu care cumva pe sub
suflet să ascundem câteva popice cu bere
și poate o franzelă.
să vezi cum se apleacă
spre coșul ăla roșu al pieptului casierii. să
ne vadă descheiați la geaca și scoatem tot
din buzunarele pieptului cu sentimentul vinovăției. deși
sângele nostru este de roșu curat.
mai bine cerem
pâinii să fie mai ieftină
cerem popicelor de bere sa fie mai ieftine
cerem parizerului sa fie mai ieftin
mega-image are paznici de aceeași culoare
a sângelui. paznici la paznic.
numai tricourile galbene ne despart de aceeași sclavie când ni se puneau coarne
și botnițe să nu mâncăm strugurii din vie
și ne întrebăm uneori dacă demnitatea etniei
se termină la mega image sau la paznicii rromi
care se dau paznici gagii.