Autorul faimosului Portret al lui Dorian Gray este, indiscutabil, o figură majoră a literaturii, prin ineditul și originalitatea scrisului său, la care se adaugă deznodământul tragic al vieții sale, el murind la Paris, în anul 1900, la vârsta de doar 46 de ani. Dar nu numai asta. Cu cinci ani înainte de a se stinge, în Anglia, poetul și dramaturgul a fost aruncat în închisoare și condamnat la 2 ani de muncă silnică. Pentru un simplu – se spune – sărut homosexual. (NOTĂ: Încă nu sosiseră vremurile ultratolerante și permisive ce constituie, astăzi, un subiect atât de controversat!)
La ieșirea din ocnă, Oscar Wilde trece cu amărăciune Canalul Mânecii și se stabilește la Paris. Acolo unde – la Hôtel d’Alsace, în inima cartierului Saint-Germain-des-Prés – avea să moară, trei ani mai târziu, de meningită, cauzată de o severă infecție la ureche. Înhumat în cimitirul din Bagneux, osemintele sale vor fi strămutate de ultimul său amant, Robert Ross, în cimitirul Père Lachaise, după ce acesta izbutise să strângă suma necesară achiziționării unei concesiuni, ce avea să facă furori. Pentru că iată, și acum, după mai bine de un secol, continuă să se vorbească despre monumentul funerar al mormântului lui Oscar Wilde, situat în Diviziunea 89 a celui mai faimos cimitir al Parisului.
Sculptat de americanul Job Epstein într-un bloc de 20 de tone de piatră albă, monumentul reprezintă un imens Sfinx înaripat. În 1912, creația nu era încă terminată, nefiind dezvăluită marelui public și deja suscitase indignări serioase puritanilor. De ce? Păi, din cauza „părților genitale” foarte proeminente ale îngerului ce „învelește” cavoul. Indignații erau și mai alertați, fiindcă Epstein era cunoscut pentru isprăvile sale. Făcuse să se vorbească despre el în termeni deloc eleganți de partea cealaltă a Mânecii, unde realizase o serie de optsprezece statui totalmente nude pentru fațada edificiului londonez al British Medical Association.
Așa că reprezentarea îngerului ce-l proteja pe Oscar Wilde în viața sa de apoi e judecată drept indecentă și bineînțeles că provoacă scandal. Un scandal care însă nu se stinge așa ușor. Legenda spune, într-adevăr, că în 1961, doi englezi care au văzut monumentul, șocați de virilitatea membrului expus de înger, ar fi „emasculat” sculptura, ajutându-se de bolovani sau de… umbrele. Oricum, însă, ghinion, căci gestul n-a trecut neobservat și conservatorul muzeului Père Lachaise ar fi recuperat „atributele” respective și s-ar fi servit mai departe de ele, în chip de presse-papier. În orice caz, tot așteptând, fanaticii admiratori de azi ai lui Oscar Wilde n-au descoperit nicio fotografie care să arate cum erau în realitate acele faimoase „părți”…
Alte timpuri, altă anecdotă. În anii ’90, nu se știe de unde a pornit, dar mormântul a devenit obiectul unui ritual uimitor. Nimeni nu știe când și de ce, dar admiratorii (și, mai ales, admiratoarele!) celebrului poet au căpătat obiceiul de a veni și de a depune un sărut cu buzele date cu ruj pe monumentul cu trecutul lui oricum destul de sulfuros. Era un gest ce pornea din bune intenții omagiale, fără îndoială – la urma urmelor, Oscar Wilde fusese închis tocmai din cauza unui sărut (mă rog, dat unui bărbat!) – dar care, din păcate, a început, de-a lungul anilor, să vatăme sculptura. (NOTĂ: Eu personal am văzut această incredibilă imagine a întregului monument înroșit de rujul urmelor de buze lăsate pe fiecare cm pătrat de piatră, nemaivorbind de sutele de billets doux!).
Astfel că în 2011, administrația cimitirului Père Lachaise a luat o hotărâre considerată frustrantă de către fanaticii adoratori ai poetului. În jurul pereților de piatră au fost instalate geamuri din plexiglass, înalte de 2 metri, pentru a îndepărta astfel chiar și eventualitatea ca admiratorii să se cațere pe monumentul vecin pentru a ajunge să „presteze”, pe piatra tombală de 20 de tone a lui Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde, tradiționalul sărut cu buzele rujate.
Care acum, faute de mieux, e depus pe „învelișul” de plexiglass.
Dar, spun ei, nu e același lucru!