ROMÂNIA LITERARĂ 27-28/2019
Din 21 iunie. În suplimentul revistei „După 30 de ani”, interviu cu Dan Cristea (luat de Cristian Pătrășconiu): Nu am o privire triumfalistă asupra literaturii din ultimele decenii, pentru că nu ar fi conform adevărului… Țin să subliniez ceva în mod apăsat: literatura, desigur, este o chestiune de talent, dar mai este și una de rezistență, de anduranță… Literatura – și poezia, și proza, nu fac distincție aici – cere, pentru a fi luată în posesie cum se cuvine, o anumită educație, o anume cultură. În același supliment lunar (ajuns la numărul 5), Răzvan Voncu în „Poezia, regina și cenușăreasa”: La trei decenii de la căderea comunismului, poezia română încă îi delectează pe cunoscători (care nu-s chiar puțini) cu produse artistice de vârf, dar riscă, pe termen mediu și lung, să sucombe și ea în fața divertismentului. Odată cu instalarea mentalității prezenteiste, pentru care nimic din ce a fost înainte nu contează, va dispărea tradiția. Iar fără tradiție – o dovedește tocmai traseul strălucit din ultimele trei decenii de libertate – nu poate exista poezie mare. Și Daniel Cristea-Enache, în „Două generații”: Pierderea dureroasă de cititori, cel puțin pentru unele genuri literare precum poezia, se explică prin noile mize ale fostului cititor, devenit cetățean nerăbdător în a-și face auzită opinia. Deși unii intelectuali publici beneficiază, în continuare, de „aura” lor de scriitori (cazurile Blandiana, Paler, mai tânărul Liiceanu și mai tânărul Patapievici), spectaculoasa lor notorietate a fost rezultatul nu al cărților publicate, ci al textelor din gazete, al emisiunilor TV, al mitingurilor și al demonstrațiilor de protest în care au fost activi… În sumar (selectiv): Mihai Zamfir, Gellu Dorian, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Iulia Iacob, Andrei Mocuța, Ioan Holban, Sorin Lavric, Horia Gârbea, Cristian Vasile, Marina Constantinescu, Cătălin Davidescu, Angelo Mitchievici, Radu Florescu, Carmelia Leonte, N. Mareș, Liviu Capșa. Paul Cornea – „Pagini de jurnal”. Document: „Al. Săndulescu par lui-même”. Corina Ciocârlie & Andreea Răsuceanu, „O incursiune în Bucureștiul literar”. Marius Vasileanu, „Floarea de Foc sau celălalt Jurnal al fericirii”.
APOSTROF 6/2019
Marta Petreu, „Întâmplări cu Apostrof”: La cît de bună este o revistă și la cît este ea citită și la cît de bune sînt cărțile și cît și cum sînt ele citite m-am gîndit și în lunile decembrie 2017 – februarie 2018, cînd am golit, într-un frig sumbru și o singurătate aiuritoare, cantitatea de hîrtie excedentară din sediul redacțional, de fapt din sediul Fundației Culturale Apostrof, care a ținut în viață revista și a administrat-o din 1993 pînă în 2018. Erau retururi de reviste și de cărți, adunate în ani, și erau cărțile, exemplare mii, editate la editura revistei, la Biblioteca Apostrof, și nedifuzate unele. Deci pentru asta muncisem atîția ani. Ca și cum cultura ar fi untură de pește pe care nimeni n-o înghite nici măcar cu lingurița. Iar diavolul, care are ghidușiile lui, mi-a scos în cale, într-o după amiază cînd eu duceam un sac cu gunoi la tomberonul clădirii, o distinsă universitară. Din spatele sacului plin cu hîrtii pe care-l duceam în brațe, am salutat-o respectuos. – Ce faceți? m-a întrebat, vădit consternată. – Duc gunoiul, i-am răspuns firesc… La Dosar, D. Țepeneag, „Pagini de jurnal”: Capitalismul pare să intre într-o fază „terminală”. Numai că acest sistem nu va fi înlocuit de ceea ce s-a numit comunism. Grație Chinei (partid unic + capitalism), se va intra într-un sistem mai degrabă fascist. Democrația, fie ea și formală, va dispărea. Suntem prea mulți. O societate mondială de aproape zece miliarde de locuitori nu se poate conduce democratic. Viziunea mea în ce privește viitorul e disperat de pesimistă. În sumar (selectiv): Ilie Rad, Iulian Boldea, Nicoleta Cliveț, Ciprian Vălcan, Ioan Moldovan, Cristian Vasile, Ștefan Bolea, Ion Bogdan Lefter, Mircea Moț, Dan Gulea, Alice Valeria Micu, Ioan Paler. Ion Pop, „Păhăruțul lui Marian Drăghici”.
OBSERVATOR CULTURAL 975
Din 20 iunie 2019. N.M. (Nicolae Manolescu) în România literară 27-28/2019 își încheie „Elegie pentru un critic literar” cu: Gestul public reprobabil pe care îl face astăzi Ion Simuț îi va aduce aplauzele caracudei literare și, poate, niscai lauri academici, dar, cu siguranță, nu și aprecierea lumii literare. E șocant să pui în pericol revistele literare, coloană vertebrală a literaturii contemporane, de dragul unei ambiții de care nu ai absolut nici o nevoie. Perseverent, Ion Simuț readuce opinia lui intitulată „Elegie pentru revistele literare” (text apărut în Familia 5/2019 și într-un ziar județean) în atenția publică, republicând-o întreagă și în Observator cultural, cu comentarii, pus inutil pe scandal: Concluziile mele sînt obiective:
1. Revistele de cultură (cu cele trei excepții: România literară, Dilema veche și Observator cultural) nu au difuzare, nu au vizibilitate pe piață, nu au public, din nefericire, și nu fac nimic pentru a-l identifica și a-l cîștiga; aproape tot tirajul se dă colaboratorilor, celorlalte reviste și prietenilor; 2. Revistele de cultură nu au orizont și spirit jurnalistic: adună literatură și recenzii ușurele, complezente, pe care le împachetează neatractiv și neproblematic; revistele noastre nu au întrebări, nu au neliniști, nu fac investigații, nu ridică probleme în domeniul culturii; 3. Revistele de cultură sînt făcute predominant de poeți, rămășițe de mentalitate ale vechii epoci, dar poeți buni, care burdușesc sumarul cu poezie și își închipuie că au dat lovitura; poezia a căzut din rangul comunist în această epocă de piață, dar nimeni nu vrea să vadă, se iluzionează că tot genul liric se poartă; din păcate, nu se mai poartă, iar la recitalurile USR elevii aduși cu forța rîd pe înfundate și se distrează; 4. Revistele noastre de cultură sînt făcute, în marea lor majoritate, de pensionari, ca și cum ar juca șah sau table în parc, fără să fie conectați la marea cultură și la tendințele europene sau universale; 5. De aici derivă și al cincilea viciu major – provincialismul: facem revista noastră pentru noi și ai noștri sau o facem cu plecăciuni față de centru, față de Uniune, ca să se vadă că avem busolă… Alte semnături în Observator cultural (selectiv): Bedros Horasangian, Doina Ioanid, Ioan Mihai Cochinescu, Liviu Ornea, Bogdan Ghiu.
ACOLADA 5-6/2019
Constantin Călin (interviu realizat de Lucia Negoiță): Folosesc cititul și ca automedicație, pentru întărirea imunității intelectuale… Citind „lucruri vechi”, capăt dioptrii noi pentru a scruta prezentul și îmi extrag muniții pentru posibile sarcasme și virulențe. Biblioteca și viața sunt deopotrivă de incitante… Întrebat în ce valoare crede, răspunde: Cred – vă declar deschis – în ideea de echilibru, o formă de mântuire, de scăpare de terorile lumii contemporane și de anihilare a propriilor angoase. Echilibrul înseamnă suveranitate sufletească. Îl râvnesc, cu atât mai tare, cu cât l-am pierdut de o mie de ori. Când îl posezi, totul pare certitudine; când nu-l ai, totul e motiv de suspiciune. Echilibrul face mai gustoasă bucuria; dezechilibrul o întunecă și o amărăște… Dumitru Augustin Doman (la rubrica lui): Cititul, plăcută zăbavă? Da! Folositoare? Mai ba! Și totuși, citesc zilnic, cum mi-aș satisface un viciu devastator în timp; cum m-aș droga la anumite şi diferite ore ale zilei, cum mi-aș ține permanent alături paharul plin cu alcool, cum aș lega țigară de țigară… Dan Culcer, în altă pagină: După 1948… se desființase presa liberă, ceea ce rămăsese, împreună cu presa nouă, o presă partinică, nu mai erau instituții autonome, fiindcă cenzura intrase în interiorul redacțiilor. Cenzura nu mai era doar o instituție exterioară, se combinase cu cenzura conducerii redacționale și cu autocenzura, prin infiltrarea unor ofițeri de informații acoperiți sau prin restructurarea integrală a componenței grupului de ziariști, recrutați de criterii politice, apartenența la PCR… În sumar (selectiv): Radu Ulmeanu, Gh. Grigurcu, Barbu Cioculescu, Traian Ștef, Tudorel Urian, C. Mateescu, C. Trandafir, Magda Ursache, Ștefan I. Ghilimescu, Pavel Șușară, Mircea Popa.
LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ 6/2019
La bicentenarul lui Alecu Russo și Nicolae Bălcescu (născuți în același an, 1819; au murit la 40 și la 33 de ani), scrie Anastasia Dumitru: Alecu Russo și Nicolae Bălcescu au fost personalități confiscate de regimul comunist… Cântarea României a ajuns doar un show festivist, detestat de toată lumea, iar Nicolae Bălcescu a fost luat drept un precursor al comunismului român, pornind de la ideile lui Karl Marx. Opera celor doi romantici incurabili a fost trunchiată; comuniștii… au trecut sub tăcere ideile mesianice și mistice ale lui Bălcescu despre rolul providenței și al legii evanghelice: „Eu crez în nemurirea sufletelor și în păstrarea personalității omenești, fără de care nemurirea nu se poate înțelege și mi se pare absurdă”. Slujitorii regimului dictatorial au ocultat crezul lui Bălcescu în „Spiritul absolut” sau în „misia” unui popor care face parte din „marșul general al omenirei” spre perfecțiune, către Dumnezeu, ei au denaturat sensul mistic, dând ideilor sale o tentă internaționalistă, marxistă… În sumar (selectiv): Dan Cristea, Nora Iuga, Angela Baciu, Ovidiu Pecican, D.I. Dincă, D. Crudu, Ana Selejan, Dan Stanca, Linda Baros, Radu Voinescu, Paul Aretzu, Simona-Grazia Dima, Emil Lungeanu, Horia Gârbea, Alex Ștefănescu, Iolanda Malamen.