Unde se duc lucrurile pe care le pierdem,
cruciuliţe sau monede,
bilete pe care ne-am notat
vreun citat salvator,
sau vreun vis luminos?
Unde se adună cele pierdute prin
gări, aeroporturi sau porturi?
Alcătuiesc ele un munte de zăpadă,
un refugiu incredibil de pur,
printre mormane de nea
murdare de viteza secolului,
pe marginea autostrăzii?
Cine ţine socoteala pierderilor de aici
trecându-le drept câştiguri dincolo?
Când vom urca muntele pieptiş,
le vom găsi pe toate intacte sau
mai strălucitoare?