La Premiile Gopo, marele actor care este Horațiu Mălăele, interpretul principal din Moromeții 2, film semnat, la peste trei decenii de Moromeții 1 de Stere Gulea, a fost ocolit de recunoașterea calității jocului său greu de uitat. În schimb, premiile Uniunii Cineaștilor l-au avut printre câștigători pe interpretul lui Ilie Moromete, ecranizarea regizorului Stere Gulea obținând de altfel, și Marele Premiu și Trofeul Uniunii Cineaștilor. La aceste onorante distincții s-au adăugat Premiul pentru cele mai bune costume obținut de Dana Păpăruz, Premiul pentru cele mai bune decoruri câștigat de Cristian Niculescu, precum și Diploma de onoare pentru cel mai bun film oferită de Asociația criticilor și filmologilor din România, care premiază titlul de film cu cei mai mulți spectatori din anul precedent acordării distincțiilor.
Dacă la premiile Gopo au votat peste 500 de profesioniști din industria filmului românesc, o industrie, care, iată, începe să producă ritmic, nu doar pentru marile festivaluri, ci și pentru publicul autohton, asediat cu politici nocive de ingurgitare a monștrilor made in Hollywood, alături de pop cornul și coca aferente, la premiile UCIN câștigătorii au fost desemnați de mari personalități din lumea filmului și literelor. Juriul a fost condus de cunoscutul regizor Cristi Puiu, căruia i se datorează nașterea Noului Val al Filmului românesc (ne reamintim cu nostalgie de Marfa și banii, dar și de Moartea domnului Lăzărescu sau Aurora). Din juriul acestui an au mai făcut parte istoricul de film Manuela Cernat, compozitorul Dan Dediu, cunoscutul operator Iosif Demian, care a filmat cu aproape o jumătate de secol în urmă legendarele ecranizări după Ion Agârbiceanu, Nunta de piatră și Duhul aurului, semnate de Dan Pița și Mircea Veroiu. Redactorul-șef al singurei reviste de specialitate film tipărite din România, criticul și istoricul de film Dana Duma, marele animator și profesor la IATC, Radu Igaszag, Melania Oproiu, una dintre cele mai talentate monteuze de film din România, actrița Tora Vasilescu, care nu mai are nevoie de prezentare, regizorul Adrian Silișteanu și eminentul scriitor Varujan Vosganian au completat juriul Uniunii Cineaștilor.
Iată și celelalte premii acordate de juriul amintit:
Premiul Special al Juriului pentru Adina Pintilie, o fostă elevă a regretatului regizor Radu Gabrea, pentru filmul care a cucerit anul trecut Ursul de Aur la Berlin, Touch Me Not.
Premiul pentru regie a revenit lui Constantin Popescu jr., autorul filmului Pororoca, fiul producătorului Titi Popescu, colaborator fidel al lui Lucian Pintilie, la mai toate filmele realizate de acesta după 1990. Regizorul Paul Negoescu a câștigat trofeul pentru cel mai bun scenariu scris pentru filmul Povestea unui pierde vară. Operatorul Marius Panduru a obținut premiul pentru cea mai bună imagine cu filmul În pronunțare, regia Mihaela Popescu.
Actrița Iulia Lumânare a câștigat trofeul pentru cea mai bună interpretare a unui rol principal feminin cu filmul Pororoca. Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin a revenit actriței Rodica Negrea pentru rolul interpretat (doamna Preda) în filmul Moon Hotel Kabul, regia Anca Damian.
Regizorul Alexandru Dabija, prezent în mai multe filme semnate de Radu Jude a reușit să câștige trofeul pentru cel mai bun rol masculin în rol secundar (domnul Movilă de la Primărie) în filmul Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari. Și monteurul acestui film Cătălin Cristuțiu a obținut premiul pentru categoria sa.
Pororoca, filmul lui Constantin Popescu jr. a mai fost premiat și pentru calitatea coloanei sonore asigurate de Mihai Bogos, fiul unui mare decorator al filmelor românești din anii ,70, și Vincent Arnard.
Premiul Adrian Enescu pentru muzică originală a revenit compozitorului Massimiliano Nardulli pentru filmul Charleston.
Filmul Cadoul de Crăciun, regia Bogdan Mureșanu afost premiat la categoria scurtmetraj ficțiune.
Premiul pentru film documentar a revenit lui Alexandru Mavrodineanu pentru filmul Caisă. Regizoarea Anca Damian a cucerit Premiul pentru cel mai bun film de animație –Telefonul. Premiul pentru film de televiziune a revenit lui Răzvan Brutaru pentru Locul din care toți vor să plece. Premiul pentru debut Opera Prima Alexandru Tatos a fost acordat Mihaelei Popescu pentru filmul În pronunțare. Premiul pentru machiaj a revenit Corinei Căldăraru pentru filmul Scurt-circuit.
Premiul acordat unui actor neprofesionist a fost câștigat de Vasile Pavel Digudai pentru rolul din filmul Soldații. Poveste din Ferentari.
Premiul Președintelui Uniunii Cineaștilor (regizorul Laurențiu Damian) a fost acordat actorului Alexandru Nagy pentru rolul susținut în filmul Ancăi Damian Moon Hotel Kabul.
Premiile academice ale Uniunii Cineaștilor au revenit regizorului Nicolae Mărgineanu și operatorilor Florin Mihăilescu și Francisc Patakfalvi. Premiile de excelență ale Uniunii Cineaștilor au revenit actorilor Papil Panduru, Doru Ana și regizorului Tedy Necula.
Asociația criticilor și filmologilor a acordat premiul Ion Cantacuzino lui Victor Morozov pentru cronicile apărute în revista Dilema Veche și premiul George Littera lui Marian Sorin Rădulescu pentru volumul Mircea Veroiu. Poezia unei lumi tragice.