Nu ştiu de ce
de un timp
toate lucrurile din jurul meu
au început să mă părăsească
îţi dai seama cum este
să te trezeşti deodată
singur cu tine între două oglinzi
glisând dintr-o oglindă în cealaltă
într-o dezordine perfect browniană,
fără acele lucruri
cu care te-ai înfrăţit de-o viaţă
pe care le-ai îndrăgit
cu care ai făcut planuri
cum să vă petreceţi weekendul
şi
şi nimic
doar liniştea care îţi doare auzul
sau îţi înnoptează privirea devreme
dis de dimineaţă
e ca şi cum
ai deschide o conservă
de fasole boabe cu carne de porc
şi ai realiza
că înăuntrul cutiei ai avut culcuşul
înainte de a te naşte
la dracul zici deşi
ai locuit în locuri şi mai rele
acum nici nu ştiu ce îmi va
lipsi mai mult,
poate pantofii maro
atât de comozi şi sport,
poate îmi vor lipsi cărţile sau laptopul SH,
poate micuţul Ka
un Ford albastru închis
ciupit de rugină pe dedesubt
pe sub fusta-i dantelată
sau poate tu îmi vei lipsi cel mai mult
iubita mea târzie venită la apus
cu zarea zvârlită
ştrengar peste umăr,
peste sânii rotunzi
cum te vei descurca fără tăcerile mele?
poate îţi vei aminti cum îţi treceam
palma pe frunte
mângâindu-ţi pe rând
o durere, un nod, un gând
o buclă blondă rebelă?
îmi va fi dor şi de câmpia din mine
şi de amintiri
şi de cânticele urlate cumplit la beţii,
de poeziile scrise în somnul din nesomn,
de chitara cu griful plesnit
mai mult scârţâind
sau de mine
de mine o să-mi fie dor de mor
şi dacă toate m-au părăsit
pentru celălalt eu
cel care păşeşte mereu
în urma mea cocoţat pe umbră
care-mi cântă gutural
la ureche
Hey Hey, My My
hitul lui Neil Young
(ştiu îmi place şi mie
doar ce l-am pus
ca sonerie la vechiul telefon)
am să plâng de ciudă până când
până când am să păşesc eu în urma
celuilalt eu aşteptând un moment prielnic
să-i călăresc umbra,
să-mi fur lucrurile mele înapoi
şi pe tine iubito deşi
ştiu că vei fi mai obosită
mai uzată puțin
până atunci am să scot
din lada de zestre a mamei
sticla cu vodcă rusească
ascunsă acolo de tata când m-a văzut
sărutând pentru prima oară
o fată pe drum
şi am să beau până când
mă voi uita pe mine definitiv
și o să mă doare capul
o săptămână întreagă
sau la nesfârșit
ciutura plină ochi cu lumină
limpede ca o lacrimă
și rece
cum o urcam sus până la cer
îți amintești cum se însenina lumea
uitată în mine?
Nemilostivire
vine străinul și-ți ridică
sub coaste o casă
îți simți dintr-odată sufletul greu
cum îți cade în genunchi
apoi cum te cuprinde zidul
și-auzi și urletul greu
al câinelui mitic cu trei capete
ca și fâlfâitul morții
pe deasupra orașelor fantastice
construite în frică
peste tine mai zboară
și-o veche ambulanță epileptică
apoi străinul pleacă
însoțit de hoarda de îngeri
îmbrăcați cu armuri din răchită
și cuțite lungi purtate la brâu
și nu-mi mai rămâne decât
să rămân singur și trist
cel puțin o viață
cu ochii tulburi murdari de cuvinte
– uite, cum îți curg din privire
literele ca niște lacrimi de sticlă
de multe ori te simt în spatele meu
cum îmi citești peste umăr
poemele dintâi
unde mai mult murim
decât să ne trăim timpul