Dincolo de singurătate
El fumează, bea
lângă femeia bătrână, chircită
nu ştie prea bine cum o cheamă
nici de unde vine
stau împreună pe canapeaua veche
se uită la televizor
comentează filme de acţiune
marşurile de protest din ţară
tuşesc pe rând
în camera mică
fumul se încolăceşte
pe becul chior din tavan
pe cărţile împrăştiate
după miezul nopţii
fiecare îşi caută un loc de dormit
dimineaţa, când el se cufundă în cadă
o cheamă să-l spele pe spate
ea îşi înfige unghiile solzoase
în spatele lui mic, arcuit
pătrund în carne, din ce în ce mai adânc
eliberându-i aripile însângerate.
În cleştii orelor
El e absorbit de o mulţime
ea de alta
când malurile se ciocnesc
îşi scot ochii cu pixurile
îşi taie gâtul cu muchia colilor de hârtie
pe care scrie acelaşi:
Jos!, Jos!, Jos!
acelaşi frig scoate flăcări pe gură
aceeaşi lună în locul soarelui
aceleaşi mănuşi, fulare, bentiţe pe frunţile seculare
aceiaşi oameni întâlnindu-se
la restaurantul din zonă
la un vin fiert, la o cafea ca iadul
acelaşi semn al victoriei
dat din mână în mână
aceeaşi scânteie-n privire la despărţire:
ok, pe mâine…
Apasă acceleraţia
Seara trece
pe lângă restaurantul din colţ
ninsoarea cade
peste mese ca o pulbere
numai bună de lins, de tras pe nas
o vrajă eterică
a cuprins luna plină
nu, el nu este aici
nici azi, nici mâine, niciunde
degeaba cauţi pe Google Earth
porumbei cenuşii ciugulesc
boabele strălucitoare ale singurătăţii
căzute din geanta diplomat
clinchetele unui clopoţel de aramă
trezesc ultimele stele
fantomele adormite
la mesele lungi
potrivindu-şi pe chip
o mască aproape umană.
O cafea neagră cu licurici
Biata crâşmă
sprijinită-n burlanele roşii
prin ele curg lacrimi
bieţi pereţi aburiţi
aici vin cei părăsiţi
de fericirea precară
aici e beţia totală
până la dispariţia cromozomilor
până la căderea
sindromului imuno-deficitar
aici poţi întâlni prinţi
travestiţi în cerşetori
cerşetori plătind ca regii
aici poţi cădea în dragoste
cu un alien
sau poţi fi racolat de MI6
mereu în criză de spioni telegenici.
Luminile de avarie ale cerului
Câtă linişte, atâta singurătate
în mijlocul celor ce
strigă, urlă, răcnesc incoruptibili: Dreptate!
în pieţe, pe bulevarde
talazuri izbindu-se de garduri
de fier, de lasere
pe unde medii sau lungi
te poţi ciocni cu el şi să nu-l recunoşti
vopsit pe faţă
doborât de-o pancartă
ridicat de un scutier
sub gloanţe de ger năprasnic
aceeaşi linişte
clocotind în nucleu
revărsându-se peste marginile imponderabile
el este inaccesibil
ca stelele lăcrimând cu ţurţuri
fiecare vrea să fie
o sabie a lui Damocles…
Între catod şi anod
Călătoresc
în acelaşi tramvai
el pe scaunul din faţă citeşte ziarul
ea în picioare vorbeşte la telefon
fiecare îşi caută prin buzunare
o bancnotă pentru tânărul
cântând Mozart la vioară
printre călători
coboară în staţii diferite
ea se întâlneşte întâmplător
cu fosta colegă de facultate
lipind afişe pe stâlp:
pierdut câine, găsit stradă cu pisici negre
el se ciocneşte
de prietenul din copilărie
făcându-şi un selfie
cu tatăl mort de 100 de ani…
Porţia de viaţă
El se uită cu lupa
la gâza ce se zbate în farfurie
bucurându-se şi ea
în viaţa ei de o zi
de un grătar, de un pahar cu vin bun
de cremşnitul împărţit frăţeşte
cu fluturele cap de mort
ţâşnind dintre cronicile prăfuite
ferestrele se deschid
să resusciteze
virtuţile, viciile pe veresie
primăvara, pe străzi, calcă în picioare zăpada
bate cu pumnii în copacii bătrâni
până le ies muguri pe nas gât şi urechi
îi saltă de subsuori pe cei abia plantaţi
purtând bileţele la gât
semnate de primărie
când şi cum să-şi detoneze
paşnica lor înflorire.
Când fericirea te doreşte din tot sufletul
Vecinii o văd plecând
când se-nserează
cărând o sacoşă grea
poate merge în piaţa
cu protestatari morţi de foame, de sete
ori la vreun iubit decrepit
cine altcineva
ar lua-o în serios aşa
rămasă împietrită
când o pisică uriaşă
o întreabă frumos, politicos
unde e biblioteca publică a oraşului
ori când vreun dulău
de câteva zeci de carate
îi sare la gât
pentru totdeauna, cu dragoste.