Comediile franțuzești nu și-au pierdut savoarea chiar dacă marii actori de comedie nu prea mai sunt. De fapt, succesul filmului regizat de Pierre Salvadori rezidă din faptul exploatării unui scenariu inteligent, ale cărui premise se bazează pe ambiguitatea aparențelor. Asistăm, la începutul filmului, la inaugurarea cu fast a statuii unui polițist căzut la datorie. Soția acestuia (Adèle Haenel), și ea polițistă, începe însă să afle o nouă biografie a eroului nemurit cu pistolul în mână vânând dealeri de droguri și spărgători de magazine de bijuterii. Conform acesteia, comisarul Santi, erou într-un orășel de provincie din sudul Franței, este (a fost) un polițist corupt, care a câștigat o avere din relațiile cu interlopii locali, cărora le facilita afacerile dincolo de limitele legii. Faptul cunoscut și de colegi, mai puțin de tânăra văduvă, fosta soție a comisarului, care trebuie să întrețină pentru fiul de șase ani imaginea unui tată erou, fără pată și prihană. Mai mult, tânăra văduvă a comisarului află că acesta a trimis și un nevinovat la închisoare, iar acesta a ispășit ani de recluziune fără nicio șansă de a-și dovedi inocența. Antoine (Pio Marmai), care a făcut opt ani de pușcărie pentru faptele lui Santi, iese din închisoare într-o dispoziție autodistructivă cu vădita tendință de a deveni vinovat… pe bune. În ciuda sprijinului unei soții iubitoare (Audrey Tautou), Antoine va fi, în final, salvat de polițista văduvă, care începe să repare și biografia comisarului-erou, biografie destinată fiului amator de aventuri polițiste ce aduc somnul.
Comedia nu este construită neapărat pe o cascadă de gaguri (în stilul celebrei serii animate de Louis de Funès), deși sunt secvențe cum ar fi cea a spargerii magazinului de bijuterii, în care procedeul amintit prevalează cu brio, ci mai degrabă se hrănește decent cu un umor de calitate, care nu exclude tandrețea față de personaje, sau balansul bine temperat între dramă și ironia eliberată de fals moralism. Schimbarea tabloului poliției acoperite de glorie și curaj este făcută cu inventivitate, Pierre Salvadori beneficiind și de aportul unei excelente echipe de interpreți din rândul căreia se detașează actrița Adèle Haenel, una dintre marile promisiuni ale tânărului cinematograf francez.
Dincolo de glumele care se întrezăresc la adresa faunei din cadrul secțiilor de poliție, personajele lui Salvadori sunt privite și cu o înțelegere superioară, care apropie filmul de categoria pretențioasă, e drept, de film de artă. Ceea ce nu este deloc puțin, dar este perfect îndreptățit. De aceea recomand cu căldură acest film, care poate fi văzut la cinema Elvire Popesco sau la sălile Cinematecii Române.
Gala Premiilor Gopo a consemnat victoria ecranizării semnate de Stere Gulea, Moromeții 2 (inspirată atât de romanul omonim, cât și de elemente din Viața ca o pradă), film care a cucerit popularele statuete la categoriile: cel mai bun film, cea mai bună imagine (Vivi Drăgan Vasile), cel mai bun montaj (Dana Bunescu, Alexandra Gulea), cel mai bun sunet (Dana Bunescu, Cristinel Șirli, Constantin Fleancu), cele mai bune decoruri (Cristian Niculescu), cele mai bune costume (Dana Păpăruz), cel mai bun machiaj (Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu, Domnica Bodogan), cea mai bună tânără speranță (Iosif Paștina, interpretul lui Nicolae Moromete, fiul regretatului regizor documentarist Ovidiu Bose Paștina) și Premiul Publicului (pentru cei mai mulți spectatori). Constantin Popescu jr. a fost declarat cel mai bun regizor pentru filmul Pororoca, operă cinematografică premiată iar cel mai bun actor a fost ales Bogdan Dumitrache și cea mai bună actriță în rol secundar –Iulia Lumânare.
Filmul lui Radu Jude, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, a fost premiat pentru scenariu și pentru cel mai bun actor în rol secundar – Alexandru Dabija. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a revenit Cosminei Stratan pentru rolul din Dragoste 1. Câine, regia Florin Șerban. Premiul pentru debut a fost acordat Ivanei Mladenovici pentru filmul Soldații. Poveste din Ferentari. Premiul pentru cel mai bun documentar a revenit lui Alexandru Mavrodineanu pentru Caisă.
Personal regret absența numelui marelui actor Horațiu Mălăele (noul Moromete) din lista premianților Gopo, dar cred că juriul premiilor Uniunii Cineaștilor va repara omisiunea juriului de la Gopo (juriul acesta e alcătuit din peste 500 de profesioniști ai artei a șaptea).
*
Două mari pierderi au îndoliat cinematografia românească și mondială. Criticul T. Caranfil, cel care a inițiat sala de cinematograf de artă, ulterior devenită sală a Cinematecii, autorul unor dicționare și lucrări de istorie dedicate filmului românesc și celui mondial, ne-a părăsit la 88 de ani.
Penultima reprezentantă a Noului Val francez, Agnès Varda, autoare a unor filme de referință, ne-a părăsit la 90 de ani. (Încă mai trăiește celebrul regizor elvețian Jean-Luc Godard, ultimul reprezentant al Noului Val francez.)