miscellanea
VR

Mircea Cărtărescu – laureat internaţional

Articol publicat în ediția 1-2/2019

Toamna anului trecut a însemnat pentru literatura română un sezon rodnic pe plan internaţional, când reprezentantul ei, Mircea Cărtărescu, a fost recompensat cu două prestigioase premii.

Mai întâi, la sfârşitul lunii septembrie, în cadrul Conversaţiilor literare Formentor, din Mallorca, celebrului scriitor român i-a fost decernat Premio Formentor de las Letras 2018, pentru întreaga operă. „În operele sale, pune în evidenţă realitatea cartografierii memoriei, libertatea imaginaţiei şi motivarea dorinţelor” – este argumentul pentru care juriul a decis să ofere această distincţie poetului, romancierului, criticului literar şi jurnalistului român, în vârstă de 61 de ani. Premiul Formentor este decernat de editura spaniolă Seix Barral, iar juriul acestei ediţii, întrunit pentru prima oară în Argentina, a fost format din scriitorii spanioli Andrés Ibañez şi Francisco Ferrer Lerín, autoarea şi traducătoarea franceză Aline Schulman şi argentinianul Alberto Manguel, laureatul Premiului Formentor pe 2017. Juriul a fost prezidat de editorul şi jurnalistul spaniol Basilio Baltasar. Primul laureat al Premiului Formentor a fost J. L. Borges, în 1961, ex-aequo cu Samuel Beckett, după care au urmat Nathalie Sarraute, Saul Bellow, Witold Gombrowicz, Dacia Maraini, Jorge Semprun, Carlos Fuentes, Juan Gotysolo, Javier Marias, Enrique Vila-Matas, Ricardo Piglia şi Alberto Manguel. Presa spaniolă a remarcat aproape în totalitatea apariţiilor sale performanţa autorului român, insistând pe faptul că premiul a fost acordat „în semn de recunoştinţă pentru opera sa destinată să dea un impuls transformării radicale a conştiinţei umane”.

La mijlocul lunii noiembrie, Mircea Cărtărescu a primit Premiul Thomas Mann pentru Literatură pe anul 2018, unul dintre cele mai prestigioase premii literare germane. Potrivit Editurii Zsolnay, unde, în 2014, a fost încheiată publicarea în limba germană a trilogiei Orbitor, premiul – acordat în comun de oraşul hanseatic Lübeck şi de Academia de Arte Frumoase din Bavaria – a avut următoarea motivaţie a juriului: „În ultimele patru decenii, Mircea Cărtărescu a devenit cea mai importantă voce din literatura românească, mai întâi prin volumele sale de poezie, apoi, prin romane, povestiri şi eseuri, cu trilogia sa romantică neobişnuită, polifonică, Orbitor, scriitorul înscriindu-se în elita literaturii mondiale”. Ceremonia s-a desfăşurat la Teatrul din Lübeck şi a fost oglindită consistent în presa germană de mare tiraj, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berliner Zeitung, Süddeutsche Zeitung. Mircea Cărtărescu este poet, romancier, eseist, critic literar şi jurnalist, autor a peste 25 de volume traduse, până în prezent, în 24 de limbi. A primit numeroase premii literare româneşti şi importante premii internaţionale, între ele numărându-se: Premiul Giuseppe Acerbi, Castel Goffredo, Italia (2005), pentru romanul Nostalgia, Premiul internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul internaţional pentru Literatură Haus der Kulturen der Welt (2012), Premiul internaţional pentru literatură, la Berlin (2012), premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, în Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul Cărţii pentru Înţelegere Europeană al oraşului Leipzig, în 2015, Premiul de Stat al Austriei pentru literatură europeană, în 2015 şi Premiul Leteo, Spania (2017).