meridian

Poeme de Ewa LIPSKA (1945)

Articol publicat în ediția 8/2018

S-a născut la Cracovia, unde trăieşte și azi. A studiat la Academia de arte plastice din localitate. În anul 1961 debutează în paginile presei literare. A funcţionat ca redactor la Editura Literară, unde împreună cu Ireneusz Kania și cu traducătorul Zbigniew Szuperski au publicat în anii 70-80 ai secolului trecut plachete de poezii din Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu etc., cât și Duios Anastasia trecea de D. R. Popescu. Devine membră a Uniunii Literaţilor Polonezi şi a PEN-Clubului, fiind deseori laureată a unor concursuri de poezie.

A beneficiat de stagii de pregătire în SUA şi Germania, iar în 1989 a fost membru fondator al noii Uniuni a Scriitorilor Polonezi. Din 1991 a funcţionat zece ani ca director al Institutului Cultural Polonez de la Viena.

Printre volumele şi plachetele de versuri publicate amintim: Versuri (1967), A doua culegere de versuri (1970), A treia culegere de versuri (1972). Vacanţele mizantropului (1993), Stipendiaţii vremurilor (1994), Oameni pentru începători (1996), Magazine zoologice (2002), Atenţie, treaptă (2002), Eu (2003), Versuri pentru melodii, Inima pe bicicletă (2004), În altă parte (2005), Aşchia (2006)

Poezia Ewei Lipska a fost tradusă în numeroase limbi.

MESAJ

Scrie așa încât cerșetorul
Bani să creadă că faci.

Iar cei care mor
să creadă că se nasc.

MAFIA

Cu Shakespeare ne-am tocmit
de când eram mici.
N-a servit la nimic
prohibiția liricii.

Capo di tutti capi.
Naș al debutului meu
mi-a dat următoarele instrucțiuni:

Artă fără forță
nu există
fără violarea cuvântului
și teroarea stilului.

Am mâncat cornuri siciliene
pudrate cu ceața dimineții.

Până azi
am dormit printre versuri
cu mâna pe trăgaci.

Ce bine s-a nimerit
când soarele a răsărit de-a binelea.

OBIECT ZBURĂTOR

Nemilos timp.
Memorie exilată.
De parcă ar fi fost vinovată de ceva.

Stăm într-o odaie răcoroasă.
E sufocant asfințitul.
O domnișoară bătrână a umplut
paharele cu amintiri.

După renovare se duce trecutul
fiecare dintre noi rămâne însă
la locul lui.

Ți-amintești?
Stăteam întinși printre romane
În cearșafuri amoroase:
Absalomie, Absalomie….

Trupurile au fost suprinse
exact asupra faptei
înainte plecării festive
la cimitir.

Dar eul meu întruna-i
obiectul tău zburător
nu te preface așadar
că la toate astea flueri.

FORMULARE

Sună telefonul.
– Domnul director Dostoievski?
– Nenorocitul acela a fost de călcat roţile literaturii
flămând. Nu reuşise să-şi bea nici cafeaua –
răspund.
– Cum aşa? – aud în receptor –
domnul director trebuia să-şi ridice azi
o sută de mii de exemplare tipărite…

Pun receptorul în furcă. Mă întorc
în baie.
În cadă se revarsă un ocean.
Oceanul n-are peşte
şi se clatină ca un fluture.
În baie se abate şi furtuna.
Când se linişteşte
intru în cadă.
Înot peste multe gânduri.
Mi se pare că suta de mii
de formulare tipărite
ar fi putut schimba radical
viaţa lui Dostoievski.

CLASA ÎNTÂI

De ce Robespierre a întârziat azi la şcoală
şi intrând după ce-a sunat a făcut atâta zarvă?
Mai face şi glume venind fără cap?
Groaznic arată. Doi la purtare.

De ce Homer nu cunoaşte structura atomului
şi clipeşte din ochi în faţa tablei?
Cu siguranţă că-i un obicei de-acasă:
despre aceasta trebuie informaţi părinţii.

Cine i-a zis lui Mozart să se uite pe fereastră?
De ce Einstein l-a împins aşa tam-nisam
şi uitându-se într-un anumit punct mai şi râde
crezând doar în teoria lui dar nu-n păcate.

De ce Mann (Thomas) minte că Singur
a rezolvat problema. Mama să vină mâine la şcoală!
De ce Platon mănâncă sandvişul în clasă?
Petrarca las-o pe Laura în pace!

Nu mai pot fi învăţătoare
într-o asemenea clasă.
Globul de pe catedră a pierdut şi el
câteva insuliţe la această lecţie.
– Unde-i profesorul de serviciu?
– Herodot la istorie trage şi el chiulul.

TESTAMENT

După moartea lui Dumnezeu
deschidem testamentul
ca să aflăm
a cui e lumea
şi
captura aceasta mare
de oameni.
1973

NUMAI CA SĂ

O, Doamne,
O, Doamne,
zi de zi discutăm cu Tine
noi, cele câteva miliarde de oameni.
Telefonul confidenţial sună veşnic ocupat.
Te sun de ani buni
numai ca să
numai ca să
îţi aud
vocea-Ţi
groaznic de umană.
1973

CHEMARE

Dumnezei din toată lumea, uniţi-vă!
înfiinţaţi numai un partid
cu o inimă şi cu un ficat comun.
Şi izbăviţi-l de păcate
pe cărătorul de lapte,
care la ora cinci dimineaţa
mulge ceaţa zorilor
şi înalţă un cânt de liberatate.
1974

POSTSCRIPTUM

Am şaptezeci de ani.
Şi-am trecut de al doilea război mondial.
În mine sunt înecate
rămăşiţele statelor.
Moartea fără frontiere
se scurge pe plute în aer
Lunatecii care au cucerit luna
se trezesc înspăimântaţi.
1982

AICI LUCREZ

Aici lucrez. În Estul Europei.
Cea înconjurată de câini. Mici şi neputincioşi.
De oameni trişti sau beţi.
Ori tragici, cum îi întâlnim la August Strindberg.
Pe birou o conservă de versuri.
O mănuşă. Scrisori. În fereastră cerneală.
În mijlocul camerei un fotoliu
din mormântul lui Tutankamon.
Hârtia încă mai respiră
dar greu. Cu nitroglicerină.
Timpul meu. Trupul meu. Viaţa mea.
Totul este pentru unică folosinţă.
Sigură este numai umbra din colţul camerei.
Trecut-au anii de când creşte
taxiul negru.
1990

BIOGRAFIE

Viaţa mea este ca noaptea
în fabrica de tractoare.
Numai hale pustii.
Acestea sunt camerele de trecere ale Europei.
Străin cu aer pompat.
În balconul închiriat: hortensii.
O vedere împrumutată cu cascada Yellowstone.
Tristeţea la preţ redus dintr-o consignaţie de mobilă.
În sertarele etajerei
Ale scrinului sau şifonierului
O abacă azvârlită. O păpuşă din porţelan.
Răsfoiesc prin ţări străine.
Timpul mi-l irosesc
de mine mă îndepărtez.
Nu întind mâinile celor care se îneacă.
Mă înec cu ei o dată.
Să strig după salvare
ar fi o simplă imprudenţă.
Să cauţi a fi înţelept
sună banal.
Cu siguranţă cândva
voi fi teroristă.
Voi răpi ţara
care mi-a dat limba.
Gândul acesta
nu-mi va fi scos
nici cu bubuiala tunetului.

ISTORIA

Stai. Nu fugi de ea.
N-o provoca.
Nu face
mișcări nesăbuite.
Nu te întoarce brusc.

Ea nu-ți va face nici un rău
cât timp
nu-i vei lua
castronul cu mâncare din față

Prezentare și traduceri de Nicolae MAREȘ