Prin simpla parcurgere a aparițiilor editoriale semnate de poetul ieșean Lucian Vasiliu, de la debutul cu Mona-Monada (Editura Junimea, 1981) și până la recentul volum Cod numeric personal (Cartea Românească, 2018), cititorul realizează că autorul e unul din cei mai prolifici poeți ai generației ’80. Mă grăbesc să adaug: prolificitatea în poezie nu este, în opinia mea, un lucru neapărat peiorativ, ci reprezintă, atunci când e susținută de valoare, o caracteristică a scriitorilor harnici, cum ar fi, tot dintre optzeciști, Liviu Ioan Stoiciu, regretații Ion Stratan și Traian T. Coșovei, iar dintre nouăzeciști, Ioan Es.Pop, ca să pomenesc primele nume care mi-au venit în minte.
Ce aduce nou sau, mai bine zis, ce confirmă Cod numeric personal? Faptul că Lucian Vasiliu este unul dintre puținii poeți care știu să facă din diverse împrejurări legate de persoana lor (participarea la festivaluri literare, vizite la muzee sau din sarabanda pomenirii unor personaje istorice ori de notorietate publică – Vladimir Putin, Thales din Milet, Ovidius, Vasile Alecsandri, Bin Laden, Mihai Ursachi etc. etc.) – un discurs liric care transcende ocazionalul, îndreptând textul spre acel au-delà misterios al poeziei, singurul, de fapt, care trezește fiorul adevărat al emoției estetice. Iată, de pildă, acest splendid poem intitulat Lumânare (I): ”Eu sunt tată,/ tu ești fiu,/eu pe ducă/ tu zglobiu// Fiule/ zglobiu/ Cezare,/ seara suflu-n lumânare// și mă-ntreb de moartea are/ cui/ să-i spună/ rugăciunea,/ la culcare”. Sau, în linia pomenită mai sus, un fragment din Catacomba de la Chintelnic: ”Nu mai știu/ când se petreceau acestea…/ Se pare că Bin Laden era încă viu/ în povestea pe care ziarele ne-o livrau ca sicriu// Îngerul de la Bistrița,/ ne invită pe noi, cei trei crai de la răsărit,/ să vizităm subterana parohială//Pogorârăm/ fără Dante,/ fără făclii, în hrubele sacrosante – / parcă am fi fost invitați/ la Nunta de la Cana Galileii//(…) Într-un ungher,/ l-am aflat pe însuși poetul François Villon – /scria, discret,/ poeme pe Internet…”. (Să se observe aici funcția esențialmente ludică a rimei).
Aștept de fiecare dată cu neascunsă plăcere, dublată de curiozitate, să văd ce ”ispravă” editorială va mai face Lucian Vasiliu.