În acest an Festivalul internațional de film Cinepolitica, organizat și condus de eminentul regizor documentarist Copel Moscu, a ajuns la cea de a șaptea ediție. Filmul de deschidere În întuneric (In the Fade), regizat de cineastul german de origine turcă Fatih Akin, a fost și piesa de rezistență a unui festival extrem de interesant prin divergența vocilor auzite în legătură cu ceea ce s-ar putea numi politica zilelor contemporaneității.
În afară de producția lui Akin au mai fost proiectate câteva filme de mare impact. Documentarul Despre tați și fii, o coproducție Germania–Siria–Liban, regia Talal Derki, despre implicarea unui cineast sirian într-o familie fundamentalistă trăitoare în mijlocul Califatului Islamic. Experimentul cinematografic și jurnalistic a șocat publicul de la Sundance Film Festival, iar juriul i-a decernat Marele Premiu pentru film documentar.
Cei nevăzuți, un film german despre evreii care s-au ascuns în mijlocul Berlinului nazist, în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru a scăpa de lagărele de concentrare. Bazat pe întâmplări reale, filmul realizat de Claus Rafle subînțelege existența atributelor umaniste de ambele părți ale baricadei, după cum acuratețea memoriei și iertarea pot aduce lumină într-un peisaj dominat de forțele întunericului.
Eliminatorii este un documentar realizat în coproducție de Germania-Brazilia–Olanda–Italia–Mexic–SUA, film regizat de Moritz Riesewieck și Hans Block, mărturie impresionantă a celor care în adâncurile universului on-line au fost investiți cu puterea de a șterge, filtra și elimina ceea ce nu convine din universul marilor companii care domină internetul.Această activitate, desfășurată în cele mai securizate condiții dominate de necesitatea păstrării secretului, are inițial atribute marcate de bune intenții ( de pildă, eliminarea pornografiei, a pedofiliei, a materialelor violente extreme) finalmente devoalându-se presiunea la care sunt supuși funcționarii anonimi ai cenzurii internetului pentru a manipula, conștient sau inconștient masa utilizatorilor de internet. În era războaielor digitale, unde fake news pot influența decisiv alegeri vitale pentru o democrație, și nu numai, forța companiilor care dirijează internetul este măsurată de capacitatea de influențare a cetățenilor obișnuiți, puțin educați în privința manipulării digitale. Personal aș fi votat cu acest film pentru Marele Premiu, dar juriul a avut altă opțiune: filmul bulgar (în coproducție cu Grecia) Gloria, regizat de Kristina Grozeva și Petar Vâlceanov, care are în prim plan un lucrător la căile ferate, care găsește o sumă imensă de bani și o dă înapoi autorităților. Momentul de glorie care urmează acestui gest îi va aduce eroului numai probleme greu de rezolvat, evocate într-un context marcat de umor negru și cruzime balcanică.
În competiția internațională a mai fost înscris și documentarul Întâlnirea de la Oslo, conținând imagini de arhivă absolut inedite, evocând întâlnirea a două echipe de elită ale politicienilor israelieni și palestinieni pentru a pune la cale la Oslo, instaurarea păcii în Orientul Mijlociu, atât de mult așteptată și dorită.
Festivalul s-a încheiat cu un film pe care ar trebui să-l vedeți la Cinemateca Română ( la ora scrierii acestor rânduri nu cunosc programul lunii mai) și anume Interpretul, regia Martin Sulik (coproducție Slovacia-Cehia-Austria). Principalii interpreți ai acestui road-movie sunt marele actor austriac Peter Simonischek și celebrul cineast ceh Jiri Menzel, care evocă o poveste aproape neverosimilă legată de ultimul război mondial.
În cadrul Festivalului Cinepolitica o ședință specială a fost rezervată filmului Un pas în urma serafimilor, scenariul și regia Daniel Sandu, film multipremiat la Gopo și care va lua și alte premii fie la UCIN, fie în alte festivaluri.
Revin însă la la filmul În tăcere de Fatih Akin, film greu de uitat prin acuratețea evocării unei drame ce pulverizează o familie, dar care instaurează răzbunarea ca monedă de schimb pentru orice atentat terorist. Cele trei capitole ale filmului (poate ca-n Divina Comedie) se intitulează Familia, Dreptatea și Marea ( se poate interpreta drept Paradisul, Purgatoriul și Infernul) pun în pagină drama unei familii, ea (Katjia) nemțoaică, el kurd, fiul de opt ani, ultimii doi pierind într-un atentat neonazist. Procesul ce urmează, Katjia recunoscând femeia care a plantat bomba, se va termina cu un verdict în favoarea vinovaților justiția nedorind să treacă peste dubiile abil exploatate de un avocat cinic. Partea a treia a filmului implică nu doar dorința de răzbunare a celei ce și-a pierdut familia, ci și prețul suprem plătit pentru materializarea legii talionului.Personajul tragic, interpretat de Diane Kruger, se află în mijlocul acestui dramatic dialog între culturi, optând direct pentru o rezolvare decisivă, ce transcende regulile justiției.
Născut în Germania, la începutul anilor 70 Fatih Akin este unul dintre cei mai importanți cineaști europeni, care nu ezită să abordeze în filme marcate de un intens dramatism, raporturile culturilor diverse ce se afirmă pe diverse paliere în Europa vremii noastre. Filmele sale anterioare (nu toate cu personaje de origine turcă) atacă și subiecte foarte delicate cum ar fi genocidul armean (The Cut) sau crimele înregistrate în activitatea bandelor organizate pe criterii etnice (Kurz und schmerzlos, 1998 sau Solino, 2002).
În întuneric rămâne un film de văzut, mai ales, când pe majoritatea ecranelor românești sunt difuzate producții comerciale, bazate aproape exclusiv pe teme derizorii, efecte speciale sau pe inspirația machiorilor de a produce monștri pe bandă rulantă.