***
cînd eram copii și ne trezeam dimineța
flămînzi
mama ne scotea afară din casă
și ne așeza cu fața la soare
cu ochii închiși.
preț de cîteva clipe
pluteam
peste grădinile de la marginea satului
pline cu porumb gras
cartofi
fructe
pîini cît o locomotivă cu aburi.
cînd deschideam ochii
eram atît de sătui
încît mama
mai plutea o vreme
deasupra casei
ca semn de adîncă mulțumire.
***
azi e duminică. într-un colț al camerei
ard fără flacără
zilele săptămînii.
tavanul plin cu fluturi îți coboară
în sînge
ca un analgezic ușor.
îți acoperi trupul
cu haine vechi și taci .
acum nimic nu mai depinde de tine.
prin fereastra închisă o rază de soare
îți caută tîmpla.
are puterea glonțului rătăcit de
lunetistă.
***
cînd disperarea te caută ai o zi bună.
ea vine încărcată cu
diazepam
analgezice
nervi sfîșiați de lumină.
își face culcuș cald în sîngele tău
împarte ziua
în mici fărîme de viață
care cresc în capul tău
în somnul tău
în praful
de pe marginea drumului.
în urma ta rămîne
tristețea valului
care sparge noaptea
luna.
***
în dreptul casei tale noaptea
își arată luna
ca pe un copil obez
răsfățat între perne.
abia acum înțelegi că nimic
nu e simplu
nici măcar zborul musculiței
drosophila melanogaster
în jurul patului
sau drumul tău noapte
de noapte
în bucătăria de vară
unde cu o mînă sigură
deschizi robinetul
și nu știi
dacă-i de la apă sau gaz.
***
azi noapte
am văzut pe cerul întunecat
un foc și cîteva vulpi rătăcite.
îngîndurat îmi spun:
voi merge să sting focul
iar pînă la ziuă
voi stinge și vulpile.
iar mîine
sub cireșul care îmi acoperă casa
voi sărbători .
voi pune pe masă trăirile
din ultimii ani.
după care cu arma în mînă
voi alege.
***
a răsărit soarele.
toată dimineața ai căutat
prin dulapuri
cutiile cu xanax
cu spaima că într-o zi
cu nervii ghemuiți
plini de noduri
vei simți cum îți scapă
printre degete
curajul.
***
vine un timp în care frica scorojește pereții
un timp abraziv
în care noapte de noapte
privesc
cum coboară din munți un cap de copil.
el poartă sub frunte
tinerețea
somnul
viața mea înaintea înghețului.
***
într-o continuă spaimă a cărnii vor pleca
de la mine înspre tine
în fiecare noapte gîndurile
ca o mie de felinare aprinse.
la început vor fi doar o părere
un semn
o vocală bine articulată
care va străluci pe cerul dimineții
ca un balon cu aer cald.
se vor agăța de limbile copiilor muți
vor pătrunde în casele femeilor
singure
în azilele de bătrîni
vor încărca memoria unor vînători
ai deșertului
și cînd toate astea se vor fi întîmplat
un cuvînt va pune stăpînire
pe mințile noastre
ca marea pe țărm.
***
ai ajuns la vîrsta cînd în fiecare zi în capul tău
se produc drame.
drame de care sîntem legații unii de alții
prin cordonul ombilical.
e ca o repetiție în formă continuă
dimineața și seara
cînd pe peretele de nord al casei
coboară în rapel îngerul.
acum cînd ai terminat de construit
piatra și cărămida
varul și cimentul
marile schițe s-au pierdut. doar îngerul
mai păstrează pe umăr legate cu sfoară
uneltele. ceea ce lași tu în urmă
e scris cu cretă
sub varul pereților.
***
în fiecare zi se deschide în mine o fereastră.
pe aici intră și ies tăietorii de lemne.
ei se apropie tăcuți căutînd din priviri
un loc bun pentru casă.
în preajma lor inima mea sîngerează
cît o mie de ochi
închiși între palme.
seara tîrziu cînd se întorc obosiți
cu securea pe umăr
o pădure de brazi
mi se prăbușește în sînge.
cu mîinile tremurînde
închid încet fereastra și-i las
ca pe un țesut viu
încă o vreme să doarmă.