ROMÂNIA LITERARĂ 10-11 / 2018
Din 2 martie. Arcadie Suceveanu (în dialog cu Gellu Dorian): Am spus-o tranșant și cu alte ocazii, o repet și acum: în critica literară și în mediul scriitoricesc din România există încă, în virtutea unor inerții, unele idei preconcepute despre literatura din Basarabia. De foarte multe ori, despre ea se scrie judecându-se „după ureche”, iar mulți cred, cu totul greșit, că aici a început să se scrie literatură adevărată abia după anul 1990… Există scriitori basarabeni, de ieri și de azi, de incontestabilă valoare, despre care critica literară din țară ar trebui să scrie în mod curent și constant, pentru a fi asimilați în circuitul metabolic al literaturii române. Mă gândesc la prozatori precum Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Vlad Ioviță, Vasile Vasilache, Serafim Saka, la poeți ca Liviu Damian, Ion Vatamanu, Gh. Vodă, N. Esinencu, Anatol Codru… Și încheie Arcadie Suceveanu: Atât în epoca comunistă, cât mai cu seamă în cele aproape trei decenii de democrație, noi, românii, am reușit performanța de a ne uzurpa propriul trecut, propria imagine de națiune europeană civilizată în perioada interbelică, ne-am denaturat istoria, aservind-o unor interese politice meschine din prezent. În suplimentul lunar dedicat Centenarului Marii Uniri (ajuns la numărul 3), Armand Goșu scrie despre „Imposibila alegere: Basarabia sau Transilvania”: Lovitura de stat bolșevică, preluarea puterii la Petrograd de către Lenin a marcat un punct de cotitură în evoluția Primului Război Mondial prin ieșirea Rusiei din război. Întregul front răsăritean ținut din 1914 de către Rusia, alături de care a luptat și România începând cu august 1916, s-a prăbușit… Unirea Basarabiei cu România, votată de Sfatul Țării la 27 martie, trebuie înțeleasă doar ținând seama de contextul mai larg al lunii martie 1918, marcată de încheierea păcii dintre Rusia și Puterile Centrale… În sumarul României literare: Dan Stanca, Ion Cocora, Ion Buzași, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Adrian G. Romila, Marius Conkan, Flavia Adam, Laura Dan, Daniel, N. Manolescu, Cristea-Enache, Sorin Lavric, Alex Ștefănescu, Al. Cistelecan, Liana Cozea, Gh. Grigurcu, Edward Sava, Simona Drăgan, Mihaela-Gențiana Stănișor, Letiția Constantin, Vlad Ghiță.
ORIZONT 2 / 2018
Interviu pe trei pagini, intitulat „Sunt scriitori care au murit pentru că nu s-a scris despre ei”. Întreabă Cristian Pătrașconiu: „Ce înseamnă puterea / putere pentru un scriitor? Dar pentru un critic literar?” Răspunde Nicolae Manolescu: – Cred că „puterea” e o noțiune mai degrabă incompatibilă cu scrisul, cu scriitorul, cu literatura… Revenind la tematica pe care o presupune relația putere/ greutate – scriitor/ critic literar, în ceea ce îl privește pe acesta din urmă, el exercită, aș zice, o formă de putere pe care, de data aceasta, aș numi-o influență… Părerea mea este că, pentru un critic literar, îndeosebi pentru un critic care își consacră o bună parte din activitate criticii de întâmpinare – despre asta vorbim, în primul rînd, și nu neapărat despre istorie literară, nu neapărat despre monografii sau eseistică –, cel mai important lucru este onestitatea. Cel mai important, dincolo de talent, care e implicat în toate, fiindcă, dacă nu ai talent, nu discutăm. Să fie onest, așadar! Și continuă: Dar, dacă nu vorbim de gust, de judecată – care sunt șanjabile, care evoluează, care țin seama de un context – și rămînem la onestitate, esențial este să nu spui ceea ce nu crezi… Cel mai grav e, după părerea mea, atunci cînd spune ce nu crede… Sunt foarte puțin critici de întîmpinare care au avut și autoritate, adică influență – aceasta însemnînd, în termenii puși de tine la startul dialogului nostru, putere. Pe de altă parte: Modestia nu numai că nu se poartă, dar este și contraperformantă… Cunosc scriitori foarte buni, dar chiar foarte buni, care nu au fost luați în seamă decît tîrziu sau chiar niciodată din cauza nu a lipsei de talent – pentru că erau, cum ziceam, foarte buni –, ci exact a acestei modestii despre care vorbim noi. Nu se băgau! Așteptau cumva ca lucrurile să vină de la sine. Ca recunoașterea să se producă în mod natural și inevitabil. Ar fi bine ca lucrurile să stea în realitate așa. Dar ele nu stau așa. În lumea scriitorilor, nu există bunul Dumnezeu care îți eliberează, instant, un certificat de talent și de genialitate. Mecanismul e mai complex și uneori, generat de tot felul de capricii… În sumar (selectiv): Cornel Ungureanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Ch. Crăciun, V. Popovici, Al. Oravițan, Grațiela Benga, Al. Ruja, Snejana Ung, Paul Eugen Banciu, Robert Șerban, Octavian Doclin, Corneliu Mircea, Pia Brânzeu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa. Dialog Maria Orosan-Telea cu Jane McAdam, strănepoata lui Sigmund Freud.
RAMURI 2 / 2018
Gabriel Coșoveanu — „Un copil al secolului: analfabetismul funcțional”: Literatura de specialitate subliniază ravagiile televizorului în privința dezvoltării creierului, descoperindu-se micșorări ale nivelului activității corticale, scăderi ale frecvențelor undelor cerebrale care trec din starea beta în starea predominant alfa și delta, diminuarea activității emisferei stângi, periclitarea ariilor cortexului prefrontal, concomitent cu întreruperea parțială a legăturii dintre cele două emisfere. Prognoză apocaliptică! În altă pagină, Gabriela Gheorghișor — „O istorie stilistică a literaturii române”: Mihai Zamfir reduce cele „5 secole de literatură” română din istoriile anterioare la doar 3 secole și jumătate. Mai precis, plasează momentul inaugural în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, o dată cu apariția Psaltirii în versuri a lui Dosoftei (1673). Apoi, până în veacul romantic, doar Dimitrie Cantemir și Ion-Budai Deleanu mai pot fi luați în calcul literar… Istoria lui Mihai Zamfir se oprește la perioada comunistă… Și îl citează pe Mihai Zamfir: „Oricât de importantă ar fi pentru noi perioada comunistă, cea cuprinsă între anii 1948 și 1989, la nivelul istoriei noastre ea nu va reprezenta decât o paranteză nefericită, o pată neagră, cum au existat atâtea în istoria umanității. Acestui interval de maladie a spiritului, viitoarele istorii îi vor consacra doar câteva rânduri”… Din sumar (selectiv): Gabriel Dimisianu, Gh. Grigurcu, Adrian Popescu, N. Prelipceanu, M. Ghițulescu, N. Panea, Toma Grigorie, Gabriel Nedelea, D. Ungureanu. Poeme de Gabriel Chifu.
APOSTROF 2 / 2018
Acad. Ion-Aurel Pop — „Aberaţii istorice şi culturale în anul Centenarului”: Din dorinţa de a sublinia „formele fără fond“ sau occidentalizarea noastră târzie şi parţială, unii aduc ca argument slavonismul cultural. Se ştie că românii – cu originea, limba şi numele venite de la Roma şi cu credinţa răspândită în latineşte, dar cu biserica şi cu limba cultului, a culturii şi a cancelariilor medievale venite din Răsărit – au sintetizat într-un fel cele două moşteniri continentale. Dar aceşti „critici“, nefăcând distincţia între limba slavonă şi scrierea slavonă (scrierea cu alfabet chirilic), ajung la absurdităţi. Las la o parte faptul că limba slavonă a fost la noi o limbă a bisericii şi o limbă cultă, precum latina în Occident, nu o limbă vie, vorbită de popor. Am auzit însă reproşul că „românii sunt înapoiaţi fiindcă au folosit slavona până la 1830-1840“. Românii, prin elitele lor culte – care reprezentau în Evul Mediu sub 1% din populaţie (nici în Occident nu ocupau o pondere mult mai mare) –, au scris numai în slavoneşte, atât cât au scris, până prin secolul al XV-lea. Din secolul al XV-lea, avem primele mărturii de scrieri în limba română, deşi s-au păstrat ca sigure doar cele din secolul al XVI-lea încoace. Aceste scrieri în româneşte sunt însă redactate cu buchii, adică cu semnele chirilice cunoscute anterior şi adaptate nevoilor fonetice ale limbii române. Tot din secolul al XVI-lea, din Transilvania, avem şi primele scrieri româneşti cu litere latine, inclusiv variante ale rugăciunii „Tatăl nostru“. Sub influenţa Reformei protestante din secolul al XVI-lea, şi românii au accelerat (prioritar în Transilvania) trecerea la limba poporului, la limba română folosită şi în scris. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la Braşov, un muntean (diaconul Coresi) a tipărit pentru prima oară în româneşte (tot cu litere slave) cărţi religioase. Din secolul al XVIII-lea, s-a accentuat mişcarea de introducere a alfabetului latin în locul celui chirilic. O vreme, prin secolul al XIX-lea, a funcţionat şi un alfabet de tranziţie (chirilic-latin), dar acesta a fost repede abandonat. Una dintre primele măsuri ale lui Alexandru Ioan Cuza (după 1859) a fost înlocuirea oficială a alfabetului chirilic cu cel latin, în toate scrierile şi în toate instituţiile. În sumar (selectiv): Marta Petreu, Irina Petraș, Iulian Boldea, Ștefan Bolea, Ruxandra Cesereanu, C. Cubleșan, Mircea Moț. Dosar: „Caragialeștii” de Ion Vartic. Interviu cu Letiția Ilea. „Poem” de Angela Marcovici.
LITERE 2 / 2018
Litere apare la Târgoviște de 19 ani. Cum a fost la alegerile Uniunii Scriitorilor din 2009, foarte pe scurt — reține Simona Cioculescu în „Notes”: 23 noiembrie 2009. Azi are loc adunarea de alegere a președintelui Uniunii Scriitorilor. La ora nouă am ajuns cu Barbu (Cioculescu) în sala Amfiteatru a Teatrului Național. Lume puțină încă. Am așteptat cam o oră până s-a umplut sala și a început ședința cu lectura raportului de analiză a activității USR de către Nicolae Manolescu… Apoi candidații și-au prezentat programele: N. Manolescu, Mircea Cipariu, Ștefan Agopian, C. Stan, N. Breban. S-a trecut la vot, ne dăduseră listele încă de la intrare, doar nouă, delegaților. Ceilalți puteau asista, dar fără drept de vot. Precum Barbu (Cioculescu), care de altfel, la 11,30, a plecat spre casă, căci îi venea pensia… A fost și o tratație cu diverse bunătăți, inclusiv tiramisu și cafea. Ne-am și fotografiat în grup. După o oră, ne-am întors în sală și s-au comunicat rezultatele. Câștigătorul este Nicolae Manolescu (168 voturi). Al doilea a ieșit N. Breban (60 voturi), apoi Cipariu (38) și ultimul Agopian (16 voturi). Manolescu nu părea prea fericit, ci mai degrabă blazat. În sumar (selectiv): Barbu Cioculescu, Tudor Cristea, Mihai Cimpoi, N. Oprea, Mihai Stan, Dumitru Aug. Doman, Magda Ursache, Marian Popa, Ana Dobre, Liviu Grăsoiu, N. Georgescu, Titi Damian.