Emil Ariton a apărut într-o zi la redacție, cu un aer distrat, de domn provincial pierdut prin Capitală, scotocindu-se, în fața noastră, după niște manuscrise uitate acasă, la Piatra Neamț, dar cu – totuși! –, în geantă, un volum apărut modest la o editură obscură, Corgal Press, op care la simpla răsfoire face și nu prea face, întocmai ca și autorul, o impresie deosebită. După un timp, proful de mate de sub Pietricica s-a ținut de cuvânt și ne-a trimis poeme prin email. Surpriza a fost cât Pietricica. Dintr-odată, noile producții vădeau un poet remarcabil prin bogăție lexicală, forța suflului, îndrăzneala imaginației, versatilitatea tematică, umorul/autoironia difuză. Unde scârțâie uneori discursul domniei sale? Taman în dispoziția logoreică/pericolul abstractizării. Stilistica, fir-ar să fie! I-am mulțumit poetului pentru surpriză, cu promisiunea că voi citi cu alți ochi volumul Chipul speranței și că voi scrie câteva rânduri, acestea, ca un binemeritat confratern salut. Un poet adevărat, și al timpului nostru!
Marian Drăghici
O parodie cu un ţârcovnic şi-un clopotar
Lui Emil Nicolae
Dacă paracliserul din Vlădiceni,
pe care unii îl mai numesc şi ţârcovnic,
s-a-nvrednicit să însăileze
pe uşa de la intrarea-n biserică,
“vă rog ştergeţi cotonoagele de iarbă”,
cel mai cu sârg clopotar
al Bisericii albe din Vădurele,
prea nărăvitul la trasul de sfori
care-i umple desaga
cu colăcei şi prescuri,
obişnuieşte a-şi aminti,
că în urmă cu un deceniu
era un neîntrecut croitor.
Mâhnirea lui consolată pe jumătate
de zămislirea devălmăşiei sonore,
a survenit într-o primăvară în care,
chiar la intrarea în târgul de joi din Cândeşti,
apărea un butic second hand cu inscripţia:
Haine din Spania.
O resemnare de gârbov enoriaş ostoindu-l
pe-acel pentru care ieşirea la pensie neputinţă-i
sau e obscură zădărnicie,
strop de speranţă-i,
încredere în rostirea divină:
ai mei sunt năpăstuiţii plângând.
Descinderea spre niciunde descurajată
de o încremenită însufleţire
e un motiv ce mă face să zăbovesc, să întreb
cu neprevestit pesimism,
în numele cui, Doamne, ponosita degringoladă,
prin care-şi duc tânguirea şi greul
cei mai mulţi dintre misticii truditori?
În mahalaua-talcioc
În mahalaua-talcioc am avut o iubită.
Pe când ne plimbam prin sud-vesticul parc
cu iarba găii şi păpădii,
necălătorit prin străinătăţi, un şomer
cu tricolorul pe umeri
cânta la vioară solemn în înnourările sale,
secondat, acompaniat de o zăngănire
de geamuri întredeschise.
Revista Clik relatează că Gollum cel gol,
ademenit de-o infantă-ntr-o seară,
zice că tufa de azalee din spatele şcolii
i-a oferit un culcuş agreabil,
deşănţarea erotică alungând o şopârlă
cu guşa verzuie şi coada mâncată de-un pechinez.
Un furou străveziu ca un abur
scos la vânzare,
printre pestriţe dantelării,
e comparabil cu florile de măceş
pe care albinele, viespile, fluturii,
le vizitează polenizându-le.
Pentru cam o treime din viaţa sa
din precupeţ covertindu-se-n cărturar,
cel ce ne cheamă la târgul de cărţi din bazar
zice că a alcătui un poem nu-i o farsă,
nici o bizarerie de mântuială.
Ardoarea, iscusinţa, conceptul
într-un demers transfigurator, iluzoriu,
dau scamatorului fantezie de dirijor,
când în răstimp de trucaj
şi de negrăită stupoare,
pe faţa adolescentei hipnotizate
se zvântă o lacrimă.
Strategicul zel al terapeuţilor de paradă
ce se fălesc cu retorica dibăcie
de-a vindeca tulburări, deziluzii,
melancolii dobândite de oamenii străzii
şi de întârziaţii prin birturi,
nu izbuteşte să recicleze tergiversarea
neisprăvitelor funeralii.
Liric motiv de îngrijorare
În toiul unei intemperii ce-mi străfulgera reveria,
crângul cu stânjenei oferindu-mi popas agreabil,
încă nevăduvit de-amintiri
ale anilor de liceu,
mi-a fost dat să revăd, să contemplu
Trotuşul implorat de luntraşi să nu sece
din pricina defrişărilor.
Neîndoielnc mâhnit de-un ponor defrişat
al Marmaţiei sau al Lotrului,
îngăduiţi-mi să scriu un pastel sau pamflet
mai lamentabil decât o pastişă
de triolet melancolic.
Aspect dezolant al putreziciunii de rădăcini,
haoticul jaf al tăierilor abuzive-i
prea jalnic şi comparabil c-o răvăşire
sau o scindare ce rupe
câte o pagină din memorie
şi o speranţă din suflet.
Retras între cei ce se tânguie
şi cei ce devin cârcotaşi sau transfugi,
mă-ngrijorez, timoraţi visători,
şi oftez când mă-nvăluie-o pâclă
la început de noiembrie.
Am bătut c-un toiag de mesteacăn
la porţile ferecatelor doruri.
Într-un târziu deschizîndu-se o fereastră,
pasărea liră din inima mea
ce nu-i predispusă nici să adoarmă,
nici să emită exasperante vociferări,
se întrista că va trebui să migreze
în lumea de umbre.
Precum un silvicultor al ponoarelor subcarpatice,
pentru care împădurirea-i resursă
de respiraţie agreabilă,
tânjesc să hălăduiesc printr-un codru,
prin amalgamul de adumbriri vegetale,
cu interludii şi fojgăiri..
Cuibul de şerpi
de pe culmea cu zmeură
Eram un năstruşnic elev de liceu
ce începusem să versuiec
şi să zgâdăr o mandolină,
supus încercării de-a înflori întâmplările
cu năzăriri şi metonimii cam bizare.
Pe când tatăl meu, croitorul
şi urmăritul de ghinion,
era în repaus la zdup,
găbjit pentru culpa de “speculă”
(vânzarea unor căciuli),
veni pe la noi un vecin poreclit Zmeurarul,
să-mi spună să mergem
pe muntele Geamăna,
unde mulţimea de lujeri de zmeură
ademenea însetaţii culegători.
Târându-ne paşii pe-abrupte cărări printre tufe
şi printre frasini, brazi, stejari şi fagi,
chiar dacă alunecam uneori
într-o groapă sau văgăună,
grija cea mare era de a nu răsturna vreo găleată
ce se umplea cu aromitoarele boabe,
sursă de pricopsire a noastră cu câţiva lei,
în amurgul înăbuşit printre stânci.
După două, trei zile de preumblare şi de frământ,
ajunşi pe un fel de costişă sau rarişte însorită,
ipohondria ne-a fost iritată de strigătul Zmeurarului:
veniţi să vedeţi o grămadă de şerpi.
Pe-o lespede împânzită de muşchi şi concavă,
mănunchi de contorsiuni, vălmăşeala
de târâtoare tărcate
alcătuia prin zvâcniri, contopiri şi împleticiri,
o simfonie sâsâitoare.
Refugiul lor poate fi o crevasă
sau anticamera beznei din scorbură,
nu scorbura pupezei
ce se întrece în zbor cu prigoria,
ci-aceea în care sălăşluiesc şi se-ngăduie
melci golaşi şi sfioşi brotăcei.
Răstimpul de veghe, nesomn înteţit
de lipsa indubitabilă de tandreţe
a ghemului de jivine,
s-a isprăvit într-un vis insolent, fulgurant,
cu-n Făt-Frumos cu cămaşa din piei de reptile
pornit s-o găsească, să o întâmpine ca un hoţ,
cu baliverne măgulitoare,
pe-o fată îmbujorată de împărat.
.
Privită ca amalgam sau vânzol şerpăria
cu semeni prelungi fără ifose
sau pretenţii de cucerire,
totuşi se pare că-i bine să fie sfidată
şi ocolită de truditori,
spre a se visa că hălăduiesc într-o toamnă în care
mălinul şi zmeurişul s-ar primeni
ca să-nflorească a doua oară.