ROMÂNIA LITERARĂ 51
Din 1 decembrie 2017. O nouă rubrică semnată de Nicolae Manolescu: „Cronica politică”: În ce constă atașamentul puternic și constant al unora față de un partid politic… Dragostea de partid e irațională, ca orice dragoste, ca orice sentiment… Dragostea de partid nu poate fi considerată emoțională, fiindcă denotă statornicie… Dragostea de partid nu e o sumă de iubiri individuale, ci o formă de epidemie: indivizii se molipsesc unul de la altul, fără a putea fi identificat cel dintâi caz de boală. Se pomenesc înfrățiți într-o stare de euforie, din care nu pot fi treziți în nici un fel… Cred că, în esență, dragostea de partid seamănă cel mai bine cu un sentiment de natură religioasă… La „Ochiul magic” al Cronicarului: Nu mai e nicio legătură de directă proporționalitate între valoare și notorietate, între calitățile literare ale unei cărți și succesul ei de piață. Predomină opiniile rapid exprimate pe facebook, oricât de departe ar fi ele de adevăr, literatura a devenit o afacere de grup, de promovare agresivă și una de entertainment, iar cântărirea corectă a unei cărți, evaluarea ei după criterii estetice nu mai contează decât prea puțin. Noii veniți se feresc de spiritul critic, de ciurul critic, precum dracul de tămâie… La „Puzzle”, Gabriel Chifu cu o nouă probă de generozitate colegială ieșită din comun: „Numele proprii ale poeziei: Eugen Suciu”. În sumar: Mihai Zamfir, Mircea Mihăieș, N. Scurtu, Ioan Pintea, Răzvan Voncu, Liliana Ursu, Ion Buzași, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Marius Miheț, Alex Ștefănescu, Traian Dobrinescu, Olimpiu Nușfelean, Al. Cistelecan, N. Stan, Cristian Pătrășcănoiu, Edward Sava, Liana Tugearu, Mircea Ștefănescu, Ștefan Cazimir, Andrei Ionescu, Irina Petraș, Anca Stana Tabarasi-Hoffman. Premiul „Cartea Anului”…
SCRIPTOR 11-12 / 2017
Istoricul Ioan Agrigoroaiei (în dialog cu N. Busuioc): La sfârşitul anului 1916, în condiţiile retragerii armatei române, după lupte îndârjite la „porţile de sud” ale Moldovei, oraşul Iaşi a devenit capitala statului român, redus la o treime din fostul său teritoriu. Suprapopulaţia, vremea grea, lipsa alimentelor şi a combustibililor au dus la izbucnirea unei groaznice epidemii de tifos exantematic. Ne aflam – o spunea chiar Regina Maria – în faţa dezastrului. În aceste condiţii Iaşul a devenit „capitala rezistenţei până la capăt”, producându-se aici o mobilizare exemplară a populaţiei, a forţelor politice conducătoare. La Iaşi a venit Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Berthelot, aici a avut loc înrolarea voluntarilor transilvăneni şi bucovineni, tot aici s-a modificat (în iunie 1917) Constituţia statului român, acceptându-se necesitatea împroprietăririi ţărănimii şi introducerea votului universal. La Chestionarul lui Lucian Vasiliu (Adnotează, te rog, sintagma „Iaşi – dulcele târg”…) răspunde Liviu Antonesei: Poate că e chiar prea dulce! Altfel, nu mă trezeam în 1998, aflat în serviciul său, cu un diabet! La „Poemul desenat” (desenat de Vasilian Doboș): Marian Drăghici. În sumar (selectiv): Flavia Adam, Simion Bogdănescu, Alina-Simona Dragomir, Horia Zilieru, Ștefan Mitroi, Codrin Liviu Cuțitaru, Simona Modreanu, Doina Florea, M.R. Iacoban, Cela Neamțu, N. Roșca, Ioan Holban, C. Cubleșan, Diana Bobică, Liviu Apetroaie, Adrian Dinu Rachieru, C. Coroiu, Nina Corcinschi, T.G. Calcan, Al. Zub, Eugen Uricaru, Leo Butnaru, Cristina Hermeziu, Stelian Dumistrăcel. Continuare dialog Tudor Petcu – Georgeta Filitti.
FAMILIA 10 / 2017
Lucian-Vasile Szabo — despre pedepsirea colaboraționismului „pe perioada ocupației” Bucureștiului: În 12 (25) noiembrie 1918, trupele de ocupație s-au retras din București, iar imediat s-au luat primele măsuri împotriva celor considerați în serviciul germanilor, austro-ungarilor, bulgarilor și turcilor. Victime au căzut răbufnirilor populației furioase și instigate redacțiile ziarelor Lumina, Steagul și Gazeta Bucureștilor, care vor fi devastate… După cum precizează Al. Marghiloman, ofensiva juridică împotriva jurnaliștilor rămași în București pe perioada ocupației va fi condusă de Gh. M. Corbescu, jurist liberal, ajuns, încă de la Iași, ofițer de legătură (comisar) pe lângă comandamentul trupelor franceze, condus de generalul Berthelot… I. N. Teodorescu-Arghezi este nominalizat printre inculpații care au dat declarații și au fost interogați… Slavici și Arghezi vor fi anchetați, judecați și condamnați… Tudor Arghezi va arăta în timpul Procesului Ziariștilor din 1919 că rămânerea lui în București s-a făcut în condiții speciale, fiind mobilizat într-o unitate de jandarmi, la ordinul generalului Iliescu… Neavând unde să se refugieze, Arghezi a rămas în București. Ca să trăiască, a scris la singurele publicații care apăreau. Iar pentru acest lucru va fi găsit vinovat… Într-un memoriu întocmit de gazetarul Dem. Teodorescu, datat 12 ianuarie 1919, acesta se plânge unor puternici ai zilei că este închis de opt săptămâni alături de nouă confrați… Destinul lui C. Stere a fost trist, deoarece el a ajuns de la statutul de reformator, cu o activitate deosebit de bogată la începutul anului 1914, la cel de „trădător” la sfârșitul Marelui Război, acuzat de filogermanism și de colaborare cu dușmanul, mai ales că a scos, din 1917, publicația Lumina… În sumar: Traian Ștef, Gh. Grigurcu, Al. Seres, Ioan Moldovan, Mircea Pricăjan, Andreea Pop, Viorel Mureșan, Florin Ardelean, Vasile Dan, Ioan F. Pop, Ioan Șerbu, Lucian Scurtu, Romulus Bucur, Liana Cozea, Dan Coman, Adrian Gagiu. Interviu cu Dan Culcer: Cred că ar trebui să convenim, odată pentru totdeauna, că în România nu a avut loc niciun fel de revoluție. A fost o Restaurație, așa se cheamă sistemul acesta în istorie, s-a restaurat rapid și brutal capitalismul, dar fără capitaliștii vechi. Și cu această ocazie o parte din foștii activiști de partid au devenit capitaliști.
ARGEȘ 11 / 2017
Gheorghe Grigurcu, „Spaima de-a fi”: Într-o seară de iarnă, ieșind împreună, tîrziu, de la restaurantul Casei Scriitorilor, I. Negoițescu, îndatoritor, m-a invitat să-mi petrec noaptea la el (aveam un drum destul de lung de parcurs pînă acasă), la locuința sa de atunci, de pe Ana Ipătescu. Nefiind însă încălzită decît o singură cameră unde nu se afla decît un singur pat, ne-am văzut în situația de-a ne culca alături. Ei bine, ocazionalul meu amfitrion a avut o comportare impecabilă. Nici o vorbă, nici un gest n-a trădat, astfel cum ar fi tentat să-și imagineze cineva, vreo intenție homoerotică. Am stat de vorbă fără întrerupere pînă dimineața, mai bine zis eu ascultîndu-i cu sufletul la gură o lungă, impresionantă spovedanie, cuprinzînd inclusiv detalii din incriminata-i viață intimă. O sinceritate netedă, amară în pasionalitatea-i reprimată de o puritate a conștiinței. În sumar (selectiv): Arcadie Suceveanu, Luminița Zaharia, Magda Grigore, G. Coandă, Dan Drăgoi, Leo Butnaru, Marian Ilea, Mircea Bârsilă, Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, C. Voinescu, Iustin Moraru, N. Țăranu, N. Ionescu, Leonid Dragomir, Petru Pistol, Marian Victor Buciu, Geo Vasile, Marin Ioniță, Ion Popescu-Brădiceni, Ion Romeo Roșiianu, Ioana Geacăr, Mariana Șenilă Vasiliu, Mihai Barbu. „Mihail Diaconescu — 80”. N. Oprea — „In Memoriam Gh. Izbășescu (1935-2917)”
ACOLADA 10 / 2017
Sebastian Reichmann (interviu luat de Lucia Verona): Miza a fost simplă pentru mine, din clipa în care am decis că voi pleca „definitiv” din ţară: a fi poet la Paris, sau nimic. Nu am fost, adică nu m-am privit ca atare, nici exilat politic, nici economic sau mai ştiu eu cum. Am fost, pentru cei cărora le plac totuşi etichetele, sau ambalajele, un exilat lingvistic voluntar. Asta nu înseamnă că celelalte valenţe ale exilului mi-au fost străine, sau că le-am ignorat cu bună ştiinţă. Am plecat însă la Paris vaccinat împotriva deziluziilor mărunte, a vanităţilor editoriale şi festiviste (premii şi alte zorzoane)… Altfel: Nu m-am considerat niciodată suprarealist, chiar dacă am colaborat la câteva publicaţii cu această denumire, sau figurez în câteva antologii suprarealiste. Am fost foarte atras de suprarealism de la început, dar nu ca un adept, sau ca un membru de partid. În pagina 3, Gheorghe Grigurcu (e prezent în revistă și cu poeme) își încheie comentariul critic dedicat lui Gabriel Liiceanu (intitulat „Între alb și negru”): Străduindu-se a nega apartenența d-sale la categoria „intelectualilor lui Băsescu”, Gabriel Liiceanu se pune, atît de imprudent, într-o postură de tot jenantă… În sumar: Radu Ulmeanu, Barbu Cioculescu, Alex Ștefănescu, C.D. Zeletin, Tudorel Urian, C. Mateescu, Florica Bud, C. Trandafir, C. Călin, Paul Aretzu, Ștefan Dimitriu, Magda Ursache, Dan Culcer, Nicholas Catanoy, Isabela Vasiliu-Scraba, Șt. Ion Ghilimescu, D. Aug. Doman, Pavel Șușară, Adrian Dinu Rachieru, N. Silade, Petru Romoșan, Claudia Moscovici, Olimpia Iacob, Miron Kiropol.