BOCETE ȘI CÂNTECE DE DESPĂRȚANIE
Argument
N-am crezut niciodată că o să scriu versuri în stil popular. Dacă mi-ar fi spus cineva, din două una : ori aș fi zis că-i prost prezicător, ori că a confundat persoana. Nu știi ce ți se întâmplă mâine. În toiul întâmplărilor te descoperi mereu. Forja nevăzută a vieții este cea care te modelează. Nu știi de unde-ți vin impulsurile care te fac TU. Ați observat prin câte contradicții trece eul? Cel care ești este cel care devine mereu altceva și altcineva fără să părăsească nimic și pe nimeni de dinainte. Mirifică, paradoxală transformare. Într-o zi te scoli și zici: Eu sunt? Bine că stai lângă fereastra camerei tale pe care-o recunoști. Căci altfel te-ai considera pierdut în marele spațiu înconjurător ca o gâză, ca o frunză. Gâză, frunză, eu. Vedeți vreo diferență…
21 iulie 2017
PS. – O clipă am fost tentat să mă complac în rolul de apocrif culegător de folclor, de aceea am atribuit și fiecărui text locul (comuna, satul) de unde, chipurile, l-aș fi cules. Chiar atunci când ciclul a luat o alta turnură, ceva mai personală, m-am gândit să las aceste prime însemne de irealitate, zicându-mi că poate vor fi însemnând ceva ce eu (încă) nu știu.
16 iulie 2017
BOCETE ȘI CÂNTECE DE DESPĂRȚANIE
1
Uite cum trec zilele
De te-apucă milele
Uite cum trec orele
Se rotesc ca horele
Și o singură secundă
Cum vine și te inundă
(Bocet din comuna Iza, satul Izvoarele)
2
Uite mamă ciorile
Cum le trec sudorile
Să fii negru nu-i ușor
De-i fi cioară de-i fi nor
De-i fi suflet călător
Negru suflețel de mamă
Care tremură și-l cheamă
Pe cel ce pe lume nu-i
De azi umbra nimănui
(Bocet, comuna Odăile)
3
Că durere berechet
Pe poalele cu făget
De pe culmile cu brazi
Revărsare de necaz
Puhoaie și puhoiașe
Cu copite nărăvașe
Vin la vale
Peste viața dumitale
Biet cioban
Scurtat zilnic cu un an
Prichindel giungând la stâna
Unde stă moartea bătrâna
Și-ncaieră lunii lâna
(Bocet, comuna Puhoaiele)
4
Bocetul meu pe-ndelete
Ție-ți fiule de sete
Tristețea mea te hrănească
În cea umbră nelumească
Unde te-ai dus cătinel
Galbin ca untul de miel
Cătrănit însurățel
Cu ura de din războaie
Cu otrava din pâraie
Cu luna ce ia la rând
Tranșeele numărând
Vieți netrebnic secerând
Lună
Nebună
Oare ce-oi fi căutat
Dușmanilor că ne-ai dat
Pe fiul meu l-ai gătat
Nu era nici însurat
Flăcău l-ai găbjit în șanț
I-ai pus pe irimă lanț
Și-l târăști prin luminișe
Mincinoase și piezișe
Prin smârcuri și stufărișe
Între țări care nu iartă
Între hăuri ce se ceartă
Între ape ce străluce
Și pun răsuflării cruce
(Bocet de soldat mort, satul Cârlaia, comuna Dobrovăț)
5
Dragă mamă mămăiță
Te văd sub frunza de viță
Mai în toate verile
Cum îți cari poverile
Dinspre câmp până-n livadă
Iar când ploaia stă să cadă
Și apa vine potop
Te ascunzi pe după-un stog
Să te-ajut nu pot defel
Eu m-am dus în cel răzbel
Și-s acuma nicăieri
Printre umbre și zaveri
Și-s aicea nimicuță
Ca roata fără căruță
Luând-o la vale spre tine
Prin coclauri cu albine
Pe sub frunzele de viță
Mămăiță mămăiță
(Soldat mort bocindu-și mama, satul Baștina, comuna Ulcioarele)
6.
Îs bătrân și într-o doară
Mărule cu frunză rară
Mă sculai și ce văzui
Verde iarba câmpului
Se juca cu vântul gol
Când iavaș și când domol
Biete merele din pom
Așteptau mână de om
Și sclipeau pe ruptelea
Însă nimeni nu venea
Și pe loc se înopta
Merele nu se zărea
Oamenii toți că dormea
Luna iacă răsărea
Vreun măr că lumina
Dară mărul tot țipa
Mână de om că vroia
Degete și dinți de om
Să-l zmulgă direct din pom
Mărule din miez de noapte
Cu fructele toate coapte
Fie-ți voia împlinită
Luminată și sfințită
Că te știu de copil mic
Și te-am ajutat un pic
Mă urcam în pom pe-ascunse
Și furam merele unse
Doar de razele de lună
Dar azi îs bătrân și-arvună
Dau încetinelii
Și înțepenelii
Și tac și stau într-aiurea
Și visez mereu pădurea
Plină de mere cerești
Care cad și aduc vești
De dincolo de fire
Drept pomenire
Iartă-mă dacă îți zic
Vorbe goale : un măr mic
Dacă tu mi-ai arunca
Aș fi iar copil un pic
Și dintr-însul aș mușca
Și-aș pleca fără regret
Mărule încet-încet
Pe poteca scoborândă
La râul cu rece undă
Să mă scald un pic că-i vară
Mărule cu frunză rară.
(Jelanie la mărul din livadă, comunda Barda, satul Podețul)
18 iulie 2017
7
Nu știu ce m-a îndemnat
La portița ta să cat
Draga mea dragă
Și prin golul dintre stinghii
Cosițe blonde să mângâi
Draga mea dragă
Însă timpul rău pe sus
Trecu și toate s-au dus
Draga mea dragă
Doar portița din drumeag
Și azi o privesc cu drag
Draga mea dragă
Chiar de știu că după ea
Cosițe n-oi mai afla
Cosițe n-oi mai afla
Draga mea dragă
(Jelanie de flăcău)
8
De ce-mi ieși mereu în cale,
Draga mea,
Cu piciorul dumitale
Stârnești sângele la vale
Ca și vinul în pocale
La ospețe princiare
La ospețe boierești
Cu drăcușori la ferești
Cu cobze și alăute
Ia mai du-te, ia mai du-te
Din calea mea,
Draga mea,
Cu piciorul dumitale
Croit, vezi, pentru pașale
Și nu pentru sărăntoci
Care n-au la chimir zloți
Și mănâncă
Bulz cu brânză
Și beau apă de izvor
Ca să uite-al tău picior
Piei din cale-mi că te-omor!
(Zicere de năduf la muiere rea de muscă)
9
Dragul meu unde te-ai dus
Că de-atuncea parcă nu-s
Nimeni și nimic
Merg pe drum și mor un pic
La oricare cotitură
Și n-am strop de apă-n gură
Doară la ochi sărătură
Și-n piept inimă ce-ndură
Fricoșătoare arsură
Geaba vântule mă chemi
Geaba pentru mine gemi
Că de mă-ntorc nu-i nimeni
Și din cerul mare cine-mi
Vorbește fără glas
A bun rămas
Și păsări în spatele meu
Zburătăcesc mereu
Le-aud, nu le văd nicicând
Parcă n-ar fi pe pământ
Ca și tine dragul meu
Dus cu vântul teleleu
Și lăsându-mi umbra mie
Înghețată pe vecie
(Bocet de fată părăsită)
10
Veni moartea să mă ia
Din pat la ibovnica
Spusu-i-am: Așa să fie!
Dar fii moarte de-omenie,
Șteaptă-mă s-o iau soție
Și s-avem câțiva copii
Mai isteți și mai zurlii
Că ei îți vor fi arvună
La așa-nvoială bună
Și-atunci o să mor pe dată
Cu inima stâmpărată
Că are cin’ mă jeli
Mă-ngropa și pomeni
Și apoi sub cerul mare
Să-mi ia locul pe cărare
(La voroavă cu moartea)
11
Ia-ți, măicuță, ziua bună
De la soare, de la lună,
De la fii, de la nurori,
De la albine și ciori,
De la pomii din livadă,
De la șoprul care stă să cadă,
De la rufele curate
Ultima oară spălate
În albie limpezite
Cu rubarbă și răchite,
De la vecini
Și străini,
De la tufe de ciulini
Care te rănesc cu spini,
De la picurii de sânge,
De la trupul care plânge,
De la cuptorul de pâine,
De la zilele de mâine,
De la fratele holtei
Ce-ți făcu coșciug de tei,
Îți rindelui
Și băițui
Scândurile sărăntoace,
Între ele vârând floace
De ismă și busuioace
Să-ți miroasă-a cozonace
Pe drumul dintre hultoace
Pe drumul din negurime
Unde nu te știe nime.
Măicuță, ia-ți noptulicea
Sprintenă ca pitulicea
Și te du cu ea în lună
Și-o să-ți fie calea bună
Ca un covoraș de lână
Și-n urma ta pe pământ
Rămâne-va numai vânt
Rămâne-vor doar vântoase
Ascuțind morților coase,
Morților ne-ngropați
Pe brâne uitați,
De stânci agățați,
Pe funduri de mări,
Pe valuri călări,
Prin alge cleioase
Nuntind parastase.
(Jelanie pe drumul cel din urmă)
12
Rămâi, codre, sănătos
Că eu am pornit pe gios
Pe cărarea fără urmă
Unde nu trece vreo turmă,
Pe drumeagul înghețat
Unde cerbul n-a călcat
Nici ciuta n-a așteptat
Vremea de boncăluit
Și cerbuțul de hrănit.
Rămâi, codre, împăcat
Grijile că ți-am gătat,
Spaimele că ți-am luat
Că eu mă duc frumușel
În copârșel
De brad geluit
Cu crenguțe-mpodobit
Cu pușca mea la picior
Cu basca de vânător
În stânga pe piept
Drept
Pe locul inimii mele
Ce ți-a dat multe belele
Cându păsăret pușcam
Și vânat vânam,
Gonaci cu droaia luam,
Hărmălaie că stârneam
Prin frunzișe și gângănii,
Iarna împânzeam cu sănii
Costișe
Și luminișe,
Sgornind urs din ascunzișe,
Trofee mari că râvneam
Și tot nu mă potoleam,
Crezându-mă la cherem
Cu vărul Matusalem.
Rămâi, codre, fără grai
Că eu pușca înălțai
Dar amu că nu cătai
Decât un noruleț
Și-un vârf de brăduleț
Și-o frunză mare
Ce zboară-n înserare,
Pe toate că le ochii
Dar glonț fals că slobozii
Să răsune în tării
Să se-audă printre stele
Rămas bun al puștii mele.
(Cântul de despărțanie al vânătorului)
13
(Bocet pentru Lina)
Lina cusătoreasa de nasturi
A mahalalei avea un singur ochi bun și sute
De mușterii căci lucra
Atât de ieftin că-ți venea
Să-ți rupi singur nasturii de la cămașă
Doar ca să te bucuri
De serviciile ei
Unde te-ai dus tu Lină
Cu ochiul tău parșiv
Cu ața ta cea fină
Cu care făceai tiv
La gaică, la manșetă,
La rochie cochetă
De nu se rupeau vrodată
Și cu firul dădeai roată
La nasturi și năsturei
Pe care-i coseai de zor
Repede-repejor
La babe și la holtei.
Unde-ai plecat tu Lină
Părăsind a ta grădină
Cu bălării și pisici,
De ce-ai șters-o de-aici
Unde bine-ți mai era
Că lingura-ți cotrobăia
Printr-un borcan
Dolofan
Și bucuros că scotea
Nasturi de brânză sau os
Cusuți iute și frumos
Cu firuțul tot așa
Culorii asemenea
La cămeșă sau la haină
Că ieșea lucrare faină
Și straiul ist îl purtai
Ca picat din Rai.
Unde, Linuță, te-ai dus
Că ochiul tău spre apus
În ultimul timp căta,
Ațele că te certa
Că le încurci adesea
Și àcele celea mici
Tocmai bune la furnici
Se plângea
Și lăcrima
Că nu le mai vezi,
Nicidecum nu le mai crezi
Și cu degetele reci
Peste ele în van treci.
Linuță, Linuță,
Cusătoreasă grăsuță,
La îngeri te suie,
Ei să te mângâie
Și nasturi din nori
Să le coși cu spor
Toată ziulica,
Toată noptulica,
Nu te-apuce frica
De-acum de nimica
Findcă s-a plinit
Sorocul sortit :
Ochiul pe pământ
Vinovat
În ceruri s-a izvodit sfânt
Și luminat
Printre stele strecurat
Până la Marele-Mpărat.
14
(Bocet pentru Edi, ăla dus cu pluta)
Edi, ăla dus cu pluta,
La biserica Poieni
Vine pentru pomeni
Dar nicicând nu stă
Lângă biserică
Cu cea liotă
De băgăreți,
Cerșetori isteți,
Ci mai spre pădure
Sub cetini sure
Și din buzele-i murmure
Se tot aud împrejure.
Și cum stă așa de-a surda,
Edi, ăla dus cu pluta,
Strânge la piept alăuta
Azi fără de strune
A tatălui său
Faimos cobzălău,
Și lemnul că-l zgrepțăne
Și din buze clepțăne
Cânt fără de seamăn
Cu tăcerea geamăn,
Și-n jur la oameni chitește
Fără zor, gospodărește,
Și nimic întreabă,
Nimica dorește
Doar se hodinește
De-a lumii vâltoare
Care mult îl doare
Că la inimă are
Hibă din născare
Da’ frat’su mai mare
De peste hotare,
Plătit în dolar e
Și-l scoase din impas
Îi puse la inimă ceas
Care îi zice pas-pas
De pășește cătinel
Cu sângele după el
De alunecă ușor
Ca aerul sub planor
Și Edi stă și ascultă
Împăcare multă
Multă împăcare
Și nimic nu-l doare
Și o plută mare
Îl ia și îl duce
Pe ape uituce,
Pe o apă mare
Dincolo de soare
Și-a se teme n-are
Doar de pumn prea tare
De la vreun potlogar
Vreun cuțitar,
Ceasul că nu-i făcut
Pentru izbitură
Și zdruncinătură
Că îndat se strică
Roțile dințate
Că sar dezbinate,
Orele că rătăcesc,
Timpurile că greșesc,
Sângele că părpălește,
Alăuta că pleznește,
Pluta razna că pornește,
Soarele nu mai găsește
și Edi zace hai-hui,
pomană a nimănui.
(sfârșitul ciclului)