În 1968 s-a aniversat Semicentenarul Marii Uniri, în care s-au spus, după ani de tăcere, unele adevăruri, nu toate, despre împlinirea idealului de unitate națională. Nu toate adevărurile, pentru că artizanii acestui ideal național erau fie morți în închisorile comuniste și numele lor nu era pomenit (Iuliu Maniu), fie cu domiciliu forțat – tot un fel de închisoare: Episcopul Iuliu Hossu, vestitorul de pe platoul Romanilor din Alba Iulia al actului de la 1 Decembrie 1918: „Văd ziua întregirii neamului și aud bunăvestirea dreptății lui Dumnezeu. Ascultați, români fericiți, bunăvestirea Unirii noastre pe veci în Țara-Mamă, România”. Apoi la date aniversare ulterioare s-au tipărit câteva antologii lirice care cuprindeau versuri ce exprimau năzuința spre unitate națională.
Noi vrem să ne unim cu Țara!, Alba Iulia, 1978. Apare la șase decenii de la Unire, în orașul simbol al unității naționale și este alcătuită de trei intelectuali ai locului: profesorul Ion Buzași, bibliotecara Monica Anton și poetul Ion Mărgineanu. O culegere bogată de poezii, dar adunate fără vreun criteriu de sistematizare, deși autorii ar fi avut un model în antologia lui Emil Giurgiuca, Transilvania în poesia românească (București, 1943). Se reproduc poezii populare, fără legătură cu unitatea națională, în care notabil e doar un Plugușor pentru anul 1919. Tot așa din poezia românească, alături de poezii cunoscute pe tema unității naționale, din poeți cunoscuți sau din stihuitori uitați, sunt reproduse și versuri ce nu au tangență cu tema ce trebuia să fie omagiată. Și pentru că eram în vremea Festivalului național „Cântarea României”, era inevitabil ca partea a doua să nu cuprindă „culegere de materiale din creația membrilor cercurilor și cenaclurilor literare din județ, prezentate în ce de a II-a ediție a Festivalului…” De selectarea ei s-a ocupat poetul Ion Mărgineanu și, trebuie menționat că pe lângă nume obscure (și care au rămas obscure), câțiva poeți din această culegere au dobândit în anii ce au urmat o oarecare notorietate și recunoaștere literară: Mircea Stâncel, Dumitru Mălin, Petru Apetrei, Nicolae Nicoară, Angela Târziu ș.a. Ca în memorialistica anecdotică a Junimii, încheiem cu mențiunea că „titlul este bun”. (Așa spuneau junimiștii după lectura unei poezii slabe și se lăsa o tăcere jenantă). El este preluat din articolul lui Nicolae Bălcescu, Mișcarea românilor din Ardeal la 1848, în care slăvește măreața „zi de 15 mai 1848” când „întâiași dată auzirăm atunci un popor întreg răspunzând celui ce îi vorbea de unirea Ardealului cu Ungaria, prin această strigare: „Noi vrem să ne unim cu Țara!”
Mult iscusita vremii slovă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978. O antologie de istoricul și scriitorul medieșean,George Togan, care în 1943 a publicat o carte, Ne cheamă Ardealul, în care erau înmănuncheate câteva „proteste lirice” împotriva Dictatului de la Viena. (În același an, și cu aceeași temă apare antologia pomenită a lui Emil Giurgiuca și a lui Matei Alexandrescu, Ardealul cântat de poeți) și în 1973 antologia antifascistă Ceea ce nu se uită. Este mai bine structurată: după un studiu introductiv intitulat Conștiința unității naționale în literatura Transilvaniei, poeziile sunt grupate în două capitole: I Poeții transilvăneni cântă Independența (9 mai 1877) și II Poeții transilvăneni cântă Unirea (1 Decembrie 1918). Neîndoielnic, independența și unitatea națională, într-o firească legătură, sunt coordonatele fundamentale ale literaturii ardelene. Autorul antologiei face însă greșeala de a trece în paranteză și la prima secțiune data istorică a cuceririi Independenței, 9 mai 1877, ca și cum poeziile ce sunt cuprinse în această secțiune ar celebra acest act istoric. Or, poeziile lui Andrei Mureșanu, chiar prin titlu: 15 mai 1848, Anul nou 1855 și Răsunet (1848) sunt anterioare acestei date. La cea de-a doua secțiune poeziile antologate sunt adecvate temei propuse, unele fiind culese din ziare și reviste ce apăreau în toamna anului 1918: Ion Băilă, Imnul Unirei, care are următoarea notă la subsol: „Imnul a fost scris cu prilejul marii Adunări Naționale din Alba Iulia, tipărit pe foi volante și distribuit în mii de exemplare”; Horia Petra Petrescu, Imnul Dreptății, „scrisă la Praga în luna noiembrie, 1918; Valeriu Bora, La Alba Iulia, în „Libertatea”, an XV, nr.3 din 15/28 noiembrie, 1918; Ovidiu Hulea, Odă. La praznicul unirii tuturor românilor, în „Unirea”, (Blaj), nr. 15-16, 1 Decembrie, 1918; Ioan Berghia, 1 Decembrie 1918 în „Cuvântul poporului”, (Săliște), 1918, ș.a. Poeziile lui George Coșbuc și Octavian Goga, antologice și prin valoarea lor literară, nu numai prin temă, cu titluri ca In opressores, Pentru libertate sau Noi, De la noi, Oltul, erau mai potrivite pentru prima secțiune a antologiei. Meritul acestei antologii constă mai ales în recuperarea unor poezii uitate în coloanele unor publicații ardelene.
Românii toți s-adună… Alba Iulia 1 Decembrie1918, Antologie și prefață de Gh. Bulgăr, Editura Militară, 1977. Cu acest titlu, ce împrumută un vers din cântecul ostășesc Trompetele răsună… de I. Scipione Bădescu, „scris de un contemporan și prieten al lui Eminescu”, care a „oțelit” armata română în Războiul Independenței din 1877, pregătind astfel calea formării Statului național unitar, lingvistul și istoricul literar Gh. Bulgăr realizează o crestomație literară, de tipul „multum in parvo”, căci, în ciuda paginilor puține, numai 100 de file, reușește să adune texte semnificative în versuri și mai ales pagini din publicistica anului 1918. Prefața antologiei cuprinde argumentul că 1 Decembrie 1918 este „un moment culminant al istoriei noastre”. Poeziile reproduse sunt puține: câteva poezii populare ale soldaților, care luptau în Războiul de Reîntregire a neamului, Panait Cerna, Către pace, George Coșbuc, Cântec, și V. Voiculescu, Ardealului; dar articolele reproduse, toate inspirate și străbătute de sentimentul bucuriei la împlinirea visului secular de unitate națională semnate de B. Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Filipescu, Al. Macedonski, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Ovid Densușianu, Ion Agârbiceanu ș.a. arată că marii scriitori au considerat publicistica un „apostol al libertății”.