Mai potoliţi-l pe Eminescu
daţi-i un hap
un pişcot otrăvit
cum se dau la acei cîini de pripas
care se prăsesc prea mult
cîini vagabonzi
care muşcă
din noaptea adormită a speciei
Mai potoliţi-l pe Eminescu
duceţi-l la secţie
arestaţi-l
la ecarisaj cu el
ba nu injectaţi-l mai bine
să nu mai poată scrie
tot ce-a scris
toată lumea ar răsufla uşurată
dacă în sfîrşit ar muri
în sfîrşit şi-ar da obştescul sfîrşit
l-am duce la bellu
l-am băga
bucuroşi
în manualele de literatură
unde ar fi meritat de mult să fie
dacă ar fi avut înţelepciunea să moară la timp
dar asta nu se întîmplă la nici unul dintre poeţii noştri
poate cel mult la labiş
unde, recunosc, l-am ajutat şi noi puţin,
i/am dat un brînci existenţial
un mic ghes metafizic
dar să ne amintim totuşi
în general ei, ăştia, au nesăbuinţa
să moară chiar atunci cînd îi apucă
adică tîrziu
adică între foarte tîrziu şi prea tîrziu
sînt rezistenţi. sînt chiar foarte
rezistenţi
bunăoară arghezi
a preferat să vîndă cireşe
la mărţişor
în loc să se euthanasieze singur
ar fi avut nobleţe dac-o făcea
lui nichita stănescu a trebuit să-i dăm ceva ciroză
din ciroza noastră
să ne rupem, cum s-ar zice,
ciroza de la gură
dar, în general, aceşti…cum să le spunem
poeţi
nici nu ştiu cum
să îi categorisesc mai bine
nu au simţul măsurii
sînt şi recalcitranţi pe deasupra
cam aşa cam ca şi cezar ivănescu
dacă nu chiar şi mai incomozi
dacă nu chiar cu mult mai insuportabili
*
Mai potoliţi-l pe Eminescu
faceţi tot ce trebuie pentru asta
puneţi-l în cele mai elegante
cămăşi de forţă
cu gulerul călcat
proaspăt apretate
scrobite încît să stea
cît mai drepte pe el
întreprindeţi tot ce trebuie întreprins
nu precupeţiţi nimic
ca să îl aducem înapoi în sanatoriu
aici la noi
unde o sobiţă duduie întotdeauna pentru el
ca o inimă fierbinte
ca un crematoriu
la auschwitz ori birkenau
aici se va găsi în fiecare clipă unul
în stare să-i dea cu piatra în cap
să împlinească scripturile
Mai potoliţi-l pe Eminescu
Închideţi-i gura
puneţi-i mîinile pe piept
cu care scria
cu care încă mai scrie
puneţi-i
eventual
mîinile noastre
în locul mîinilor lui
Mai potoliţi-l pe Eminescu
daţi-i un sedativ puternic
să nu mai scrie
aşa de frumos
aşa de razant atît de nemernic
Mai potoliţi-l pe Eminescu
nu ştim ce l-a apucat
tocmai acum
da’ e aşa ca un cîine turbat
de parcă
în gazetăria asta
ar fi fost sufletul lui
de parcă
în scris
şi-ar vărsa
toată inima lui
în locul fierii
el scrie cu toate secreţiile lui
pe toţi pereţii
de parcă ar crăpa,
aşa,
deodată,
rînza în el
la minut
scrie cu gîfîituri
gîrîie
scrie cu din ce în ce
mai mult
sînge
cu tot mai multe răni,
adunate pe picioare.
Potoliţi-l pe Eminescu.
Unde scrie el, doare.
(din volumul INTRAVENOS)