Împrumută-mi, omule, frustrarea
Să te pot privi şi după moarte
Cât esti de sărac şi ambiguu
Cu ochii trişti ca ai lui Ovidiu
Care m-a cântat de după trestii
Admirându-mi trupul de silfidă
Nu eram nici bună, nici morală
El privea în susul apei tulburi
Îşi torcea încet melancolia
Aşteptând un vas cu pânza ruptă
Care să-l ridice şi să-l poarte
Înapoi pe Dunăre la Roma.
Baliverne seci şi violenţă
Câteva din ele şi durerea
Rostuite-n măduva fiinţei
Au închipuit o limbă vie
I-au acoperit în fine trupul
I-au furat încet şi bătrâneţea
Despre frumuseţe, ce să zic
Vis misterios ce înfloreşte
Într-o năzuinţă năruită
Praf şi pulbere după iluzii
Flacără ascunsă în cuvinte
Pasăre răzleaţă-ntru-n vârtej
Şoaptă-ntr-o fereastră nevăzută
Sentimente care se ridică
Până-n cer odat-cu Mesagerul
Cel trimis de Daci după Zalmoxe.
Ce mărturisiri aştepţi să-ţi facă
Pescăruşii răguşiţi de strigăt?
Marea zbuciumată-n naufragii
Ori lupoaica înghiţită straniu
De cuvinte care evadează
Dincolo de marginile lumii
Dacă ar fi fost să fie dreaptă
Judecata lui
Şi cu iubire!?
Dar n-a fost să fie
Şi vezi bine,
Crudă ironia împărătească
Crud destinul surd
Şi cel de care îşi legase strânsă
Şi speranţa
De a reveni înspre obârşii
Geamăt vechi de strune
Ca de harfă
Vinul roşu ca de sânge proaspăt
Soare palid toamna
Crivăţ rece
Pudibonderii amestecate
Lege falsă libertatea care
E lipsită sigur de măsură
Copaci moi ce ne despart
De pădurea caldă ori fierbinte
Viziune aprigă, fertilă
Suflet orfic
Pentru om lăuntric
Torsul de femeie chinuită
Care totuşi speră şi aşteaptă
Visul sfâşiat al fericirii
Bunătatea ce opreşte clipa
Clipa Flaviei de bunăseamă
Şi pe-a mea întoarsă către sine
Uit să fiu nemernic
Şi-mi închipui
Limba vie rostuită-n dodii
Miezul nopţii ca un bivol negru
Prăbuşit în infinitul albastru
Poate chiar credinţa mamei mele
Într-o instituţie a vestalei
Aur, argint, platină şi iridiu
Cel mai scump dintre cuvinte
Cel rămas nerostit
Pe vârful buzelor
Stând gata să se reverse
În naşterea prematură
A unei limbi noi
Extaz fără limite
Şi fără cifru
Fără noimă
Tradus în arta retorică
Ca o metamorfoză
A câtorva stele
Şi care ard
Într-o lumină neapropiată
Ursită ori dezursită
De cuvintele sale fierbinţi
Aruncate în lutul
La fel de fierbinte.
Aici la Tomis marea învolburată
Şi-a aşternut la picioare
Alt şir de imagini
Alt fel de bunătăţi ale lumii
Bântuite de noi naufragii
Pare acelaşi geamăt straniu
De strune de harfă
E totuşi un altul
Iar tu măsori timpul odată
Cu sângele curs dinspre strămoşi
Şi vei proslăvi aceste mâini
Care fluturând îţi acoperă
Ochii inimii mele
Visez rapsodii peste an
Din penumbra îngustă
A dupăamiezelor pline de singurătate
Iar dintre amintirile mele
Mai apropiate
Şi a unor morţi timpurii
Şi neaşteptate
Cânt în adâncul ochilor tulburi
Vulturul timpului
Femei îndepărtate de mine
Şi voi fiice străvezii ale Romei
Vouă vă sunt închinate
Aceste sunete cristaline de harfă
Ascultaţi-le şi primiţi-le cu îngăduinţă
Deşi vise par poate
Distonante, barbare
Voi mi-aţi fost
Ecou strălimpede
Iar scrisorile noastre
Mi-au legănat nopţile de prizonierat
Cuvinte dulci şi melodioase
Ca un izvor primăvara.
Şi erau limpezi ochii lor negri
Fiindcă aveau transparenţa
Apei de mare
Micuţe şi vii orăşence ori ţărăncuţe zglobii
Numai pentru ele nu fiţi avare
Şi nici geloase
Ele mi-au dat puterea
Să-mi înfrunt boala şi suferinţa
Fructe seci ce atârnă
În copacul destul de vânjos
Al dorului meu sfâşiat
Parcă şi de câmpia întunecată şi neagră
Şi Da
În nopţile lungi de iarnă
Visez straniu şi misterios
Păduri şi miresme virile
Pe care vijelia şi vântul
Le împrăştie în ritm de tam-tam
În văzduhul latin
Temută moarte ce iubeşti piciorul
Îți recunosc genunchiul
Şi mâna întinsă spre mine
Deşi timid îmi întorc
Faţa spre negura mării
Din spate o perfidă panteră
Simt rece cum stă la pândă
Într-o noapte lipsită de lună
Ca şi de umbră.
Ah! Ce lungă călătorie voi face
Voi cuteza să înfrunt o himeră
Ca şi jignirile ei ucigătoare
Digurile care înfruntă şi ele
Destul de dârz sub crivăţ
Puternice lovituri de berbece
Zile de spaimă, de furie şi de trufie
Cărora le-am ascultat murmurul
Cântec de umbră şi de mânie
Cu pudibonderii amestecate
Lege falsă şi totem ascuns
Libertate fără frontieră
O pădure arsă şi fierbinte.
Şi atâtea lucruri ne despart
Deşi scriu cu mână tremurândă
Covârşit de tristeţile mele
Torsul de femeie chinuită
Al Flaviei
Care totuşi speră şi mă aşteaptă febrilă
Iar eu am tras la sorţi poezia
De când eram foarte tânăr.
Fragede fire de iarbă
Vestesc o primăvară caldă şi timpurie
Eu mă îndeletnicesc
La festinul poetic
Cumva cu mușcatul
Unor bucăţi de suflet răzleţe
Un univers se naşte sub ochii voștri
Şi un altul subzistă hrănit
De culori.
Pe un perete mural
Cenuşa albastră a sufletului
Poate şi şoaptele stinse
Ale doicii mele străine
Sângele meu vâlvătaie
Toate stau azi mărturie
Unui semn făcut nevăzut
Însă înfiorat, unor litere
Care pot reda în surdină
Chipul şi memoria altor vieţi.
Într-o instituţie a Vestalei
Focul îmbrăţişează lemnul uscat
Jarul mocnit ostenit de iluzii
Nu poate fi sfârtecat
De o mască.
Aur, argint, platină sau iridiu
Cel mai scump dintre cuvinte
Cel rămas nerostit
Flutură parcă întrezărit
Pe alte buze.