* Singurătatea mă face să invit acasă persoane pe care
înainte le dispreţuiam cât a trăit soţul meu mi-a plăcut
să fumez să joc tabinet şi canastă cu câţiva prieteni
apropiaţi să vorbesc mult şi să nu fiu întreruptă şi bietul
meu soţ m-a ascultat răbdător o viaţă întreagă după ce
am terminat facultatea de medicină m-am întors în orăşel
şi am găsit o lume schimbată comuniştii numiseră un
primar analfabet care nu ştia nici măcar să se iscălească
dar avea dosarul de cadre bun şi pe străzi se plimbau
soldaţii glorioasei armate roşii veniţi să facă tratament
şi să se odihnească pe atunci locuiam într-o vilă veche
naţionalizată şi seara toţi locatarii ieşeam în curte
şi petreceam împreună Eugen cânta aşa de frumos
la acordeon şi Romică spunea glume deocheate ce tineri
eram şi nerăbdători să ne trăim viaţa pe atunci aveam
o singură rochie de stambă colorată dar eram fericită
acum singurătatea mă face să invit acasă persoane pe care
înainte le dispreţuiam îmi spun că picură chiuveta şi chem
instalatorul doar să mai schimb o vorbă cu cineva să nu
rămân singură seara când e cel mai greu când se aprind
luminile în case şi o mare tăcere coboară peste lucruri
* Mult mi-a plăcut în viaţă să fac bine
chiar dacă în schimb am primit doar rău
şi cei din orăşel spuneau despre mine că
sunt ciudată şi închipuită pentru că nu vorbeam
cu nimeni şi îmi plăcea să mă plimb prin parc
doar cu Eugenia şi să hrănim împreună
câinii şi pisicile biete animale nevinovate măcar
ele ne erau recunoscătoare spre deosebire de
oameni în care demult îmi pierdusem încrederea
dar aşa se întâmplă cu o femeie singură într-o
casă prea mare şi prea goală o femeie care nu mai
e frumoasă şi a ajuns să trăiască numai din amintiri
cât curaj mi-a trebuit să-mi înving instinctul
de conservare să mă gândesc la Amalia la
Luminiţa la Crinu şi la toţi sinucigaşii din orăşel
câtă putere mi-a trebuit să-mi înving teama
şi să mă sinucid înecându-mă în apa din cadă
* Eu care am venit în orăşel când nici asfalt
nu era o tânără săracă refugiată din Basarabia
eu care i-am cunoscut pe toţi marii oameni
ai Govorei de altădată proprietarii de vile
Topârceanu şi Walegner generalul Neştianu
şi doctorul Pănciulescu agregat în medicină
la Sorbona acum uitaţi cu toţii cum uitată
am fost şi eu de bărbatul meu care a murit
cum uitată voi fi de băieţii mei unul reporter
la o gazetă altul prezentator la televiziune
astăzi nimic nu mi-a rămas doar amintirea
refugiului şi bruma de lucruri pe care am
reuşit să le iau cu mine au rămas trenurile
pline cu soldaţi germani în retragere grăbiţi
să ajungă înapoi în Reichul lor de o mie
de ani şi noi fugind îngroziţi de frica ruşilor
am rămas doar eu bătrână şi singură astăzi
când viaţa mea s-a spart în zeci de bucăţi
viaţa mea o ceaşcă goală de cafea pe care am
scăpat-o din greşeală pe cimentul din bucătărie
* Pentru bani la gândul că voi avea un
trai mai bun am plecat la muncă în Israel
să-mi mulţumesc familia şi tata să nu
mai spună că nu sunt în stare de nimic
crezând că doar aşa voi găsi o fată care
să mă iubească atât de însetat eram
de dragoste atât de mult îmi doream
să mă aşez la casa mea dar după ce
am găsit-o pe Mary o fată dintr-un oraş
mare şi ne-am logodit în secret mi-a
înşelat încrederea pe care o aveam în ea
şi-a cheltuit pe toate fleacurile dolarii
pe care-i trimisesem trudind din greu
pe un şantier şi după ani de peregrinări
când sărac m-am întors acasă s-a
ascuns de mine şi n-a mai vrut să mă
vadă şi dintr-o dată am rămas şi fără
bani şi fără dragostea ei încât tata
a ajuns să-mi spună că trebuie să-mi
plătesc femeia care să stea cu mine
şi auzind aceste vorbe nesăbuite din partea
tatălui meu ca într-o mare salvatoare
în alcool mi-am înecat de-atunci tristeţea
* După ce mi-am luat licenţa la Bucureşti
m-am gândit unde să-mi deschid farmacie
şi-am privit harta Regatului României pe
atunci orăşelul era la început şi viitorul părea
promiţător aşa am ajuns la Băile de la Govora
şi mi-am deschis propria mea farmacie în
anul 1907 într-un spaţiu închiriat mai târziu
am construit două corpuri de casă şi-n primul
dintre ele mi-am adăpostit farmacia pe care
mândru am numit-o Farmacia Anghel Vârgolici
şi zilele vieţii mele au fost bune şi liniştite
până în 1949 când comuniştii mi-au luat
casa şi farmacia şi am fost obligat să lucrez
pentru ei ca simplu salariat pentru că nu aveau
oameni pricepuţi să prepare reţetele zilele bune
şi liniştite ale vieţii mele trecuseră şi viitorul
părea un coşmar fără sfârşit mult timp n-am spus
la nimeni şi am ţinut chinul doar pentru mine
până când cuprins de o durere fără margini
am murit de inimă rea în singura cameră din
casă în care mi-au mai dat voie să locuiesc
* Zece ani am fost primar şi pentru
voi m-am străduit şi-am asfaltat străzile
am construit dispensarul şi primăria
pentru voi am construit blocurile unde
v-am dat apartamente aşa cum aţi vrut
şi pe mulţi i-am ajutat să se angajeze
şi tot n-aţi fost mulţumiţi şi tot nu
m-aţi votat pentru un nou mandat
şi asta a fost cea mai mare durere
a mea pe care nu v-am spus-o niciodată
acuzat de inamicul meu politic că am
furat alegerile şi târât prin tribunale
pentru un vot pe care l-am avut în plus
deşi televiziunea a filmat în sală
şi lumea ştie că nu am avut cum să
influenţez rezultatul chiar dacă am vrut
zece ani am fost primar şi spuneţi-mi
govoreni nu e păcat să mor tocmai
acum înainte de alegeri când grădinile
dau în floare eu un băiat simplu de la ţară
ucis de o boală necruţătoare dar poate
şi de răutatea şi indiferenţa voastră
* Dacă te-ai fi gândit la copii când ai
plecat de-acasă lumea din orăşel n-ar
cleveti acum că ai jucat cărţi până
dimineaţa şi ai pierdut o sumă mare
de bani şi nervos ai urcat în maşină
şi ai plecat deşi ei au spus că te-au
rugat să mai rămâi şi să bei o cafea
dacă te-ai fi gândit gândit la copii când
ai plecat de-acasă ziarele n-ar fi scris
că te aflai pe drum de două zile şi
oboseala şi-a spus cuvântul şi-ai adormit
la volan maşina a părăsit drumul s-a
lovit de un cap de pod şi s-a răsturnat
dacă te-ai fi gândit la copii când ai plecat
de-acasă n-ar trebui în fiecare duminică
să-ţi aprind lumânări în jurul mormântului
ca pe un rug încercând parcă să-ţi ard
amintirea şi să-mi ard durerea eu mama
ta mereu plânsă şi îmbrăcată în negru
eu mama ta Emile stând de veghe lângă
un mormânt care n-ar fi trebuit să existe
* Vecinul a murit le cam bea
şi le cam fuma spun vecinii
vara fumul ţigării lui intra
şerpuitor în sufragerie şi se
lipea de perdeaua albă mereu
o spăla Mihaela şi o apreta
vecinul a murit nimeni nu l-a
plâns i-au rămas bocancii la uşă
* Am dat şase milioane şi mi-am cumpărat
un loc de veci în partea nouă a cimitirului
unde e mai mult soare şi-unde vreau să
mă odihnesc liniştită l-am plătit în rate
şi preotul a fost de acord şi-n fiecare zi
plivesc buruienile şi sap locul ca pe un răzor
tot aşteptându-mi moartea să-ncolţească
* Şi într-a şaptea zi cerurile s-au deschis
un înger a coborât şi s-a aşezat lângă ei
aici să rămâneţi le-a zis aici să naşteţi copii
aceasta e ţara pe care v-am dat-o eu vouă
şi iarba era verde copacii aveau rod şi o
lumină strălucitoare plutea deasupra pământului
ei au rămas nemişcaţi şi noaptea a venit rece
şi goală şi dimineaţa au văzut iarba de lemn şi
copacii de piatră au plâns au tăcut zile în şir au
rătăcit pe câmp cu ochii roşii ca merele coapte