Revista revistelor

ROMÂNIA LITERARĂ 9 – 10 / 2017
Din 3 martie. Mircea Mihăieș, la rubrica lui, despre „recentele proteste de stradă”: Dreptul la insolență… și-a găsit prin internet și rețelele de socializare mediul ideal de exprimare. Cei treisprezece ani de când există Facebook-ul au pregătit, ca într-un uriaș laborator planetar, limbajul care domină civilizația actuală… Deși cvasi-totalitatea condeierilor români sunt prezenți pe Facebook, poți să dai cu tunul și n-ai să vezi — cu minuscule excepții — exprimând o atitudine clară. Pro sau contra. În favoarea unei tabere sau a alteia. Prudenți, duplicitari, își ascund opiniile ca pe-o comoară dobândită ilicit. Din nou, ca pe vremea comunismului, își cultivă narcisiac măruntele manii… O fi obligatoriu să aibă scriitorul român „simpatii politice” pe contul lui Facebook? Irina Petraș, în eseul său intitulat „Despre lichefierea verbelor spunerii”, atrage atenția că: Ideea / speranța că tensiunile, dezacordurile, divergențele se pot rezolva printr-o bună comunicare, e aruncată în aer tocmai de instrumentele erei comunicării (pe internet; îndeosebi Facebook) și de efectele lor neașteptate… Iar Călin Vlasie semnează, tot în acest număr dublu de revistă, un eseu intitulat „Generația virtuală” (care are legătură și cu Facebook): Acolo, în lumea virtuală, în lumea așa-zisă online, se construiește, direct, plenar, total, întreaga identitate poetică… Majoritatea poeților publică versuri ale lor pe Facebook, nu au „atitudini politice” — e asta o probă de „narcisism mărunt”? Mai încolo, Marta Petreu (în dialog cu Gellu Dorian) are și ea un răspuns paralel: Câtă vreme scriu, sunt fericită. Indiferent ce scriu. Dar mă rog Puterilor ca-n viața viitoare… să mă nasc la mii de kilometri mai spre soare-apune, să nu mai am de-a face cu lumea românească, să nu mai știu că există, pentru că m-am săturat de ea. Chiar nu credeam c-o să mi se întâmple asta, dar mi s-a întâmplat, trăiesc o asemenea stare de saturație față de această lume a noastră, provincială, autosuficientă, violentă, invidioasă, încât trebuie să recunosc: m-am săturat până peste cap de ea. Mi-a ajuns… În alte pagini, „Cenaclul de Luni — 40: istoria unei stări de spirit” de Iulian Boldea și „După-amiaza gândurilor” de Dan Stanca. Apoi „Sorin Vieru și jocul cu mărgele de sticlă” de Alex Ștefănescu și „Umbra” de G. Bacovia (restituire de Mircea Coloșenco). Poeme de Emil Brumaru, Aurel Pantea, Adrian Alui Gheorghe, proză de Doina Ruști. În sumar: N. Scurtu, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Mihok Tamas, Ion Buzași, Simona Vasilache, Marina Constantinescu, Valentina Sandu-Dediu, Dumitru Avakian, Petre Tănăsoaica, Horia Gârbea, Grete Tartler. Cronica literară de N. Manolescu: „Calea către feminism”. Un număr dublu excelent al României literare.

APOSTROF 2 / 2017
Ion Bogdan Lefter (intervievat de Marta Petreu): Situaţia generaţiei noastre, ca prim „val“ al literaturii postmoderne autohtone, cu program asumat ca atare, e foarte specială. După „abstracţionismele“, metaforismele şi psihologismele neomoderniste, poezia şi proza anilor ’80 au practicat reinserţia în real, în cotidian, s-au orientat către ţesutul social şi şi-au asumat semnificaţii etice şi politice, în timp ce critica şi eseistica au abandonat „impresionismul“ estetizant şi metodologiile scientiste, intrînd hotărîte în zona interpretărilor mixte, deopotrivă estetice şi contextualiste, sub acolada mare a „poststructuralismului“… Sigur că depinde întotdeauna de opţiunile exegeţilor: există în toate epocile şi cronicari aplicaţi, şi eseişti divaganţi, şi istorici literari „factologi“, preocupaţi de clarificarea detaliilor, şi – da! – descriptori de fenomene ample. În cele mai multe cazuri întîlnim combinaţii de cîte două variante, de cîte trei, de cîte-cîţi vrei… E cert că eu-unul nu mă prenumăr printre criticii atraşi de o singură formulă, de o singură metodologie de interpretare. În sumar: Ciprian Vălcan, Vera Medrea, Ovidiu Pecican, Irina Petraș, Gelu Ionescu, Dan Cristea, G. Neagoe, Ștefan Bolea, C. Cubleșan, Emanuel Modoc. Dosar Primul Război Mondial.

STEAUA 2 / 2017
Adrian Popescu: Primăvara vrajbei noastre s-a mai domolit. Frigul neînțelegerii continuă totuși, țara fracturată se clatină pe picioare. Să nu ne dorim o „primăvară” tulbure, imatură, derutantă, după modelul arab. Ce ne lipsește pentru concilierea națională? Elitele politice (I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Al. Vaida-Voevod, Nicolae Titulescu). Oamenii politici care să iubească principiile, nu aranjamentele, țara, nu amanta, jertfa de sine, nu bunăstarea proprie. Sper să găsim în noi puterea păcii lăuntrice și a dreptății sociale. În alte pagini: Literatura irlandeză în vizor (grupaj de Sanda Berce). Și „Criza Europei, criza unui imaginar?” de Jean-Jacques Wunenburger. În sumar: Ion Pop, Titu Popescu, Romulus Rusan, Ruxandra Cesereanu, Angelo Mitchievici, Ovidiu Pecican, Victor Cubleșan, M. Vakulovski, Mircea Opriță, Adrian Țion, Mircea Popa, Virgil Mihaiu.

OBSERVATOR CULTURAL 862
Din 2 martie 2017. Bedros Horasangian, „Căutatul la dinți”: Soluțiile nu se găsesc în stradă. Ele se pot găsi și printr-o eficientă coabitare instituțională. Nu dinții populației paupere după deceniile de comunism – dar și alte aproape trei postcomuniste – sînt o problemă vitală. Ci încetarea stării de beligeranță… Nu prin intervențiile abuzive ale unor DNA-Kovesi deja compromise ar putea aduce un dram de speranță pentru următorii ani. În alte pagini, Paul Cernat, despre o ruptură care se adâncește la noi – „Vechea ordine literară și criticii demisionari”: Nu mai putem juca după regulile vechii lumi literare, cvasifeudale și centralist-piramidale, moștenite de antecesorii noștri și forjate dinainte de 1989. Sînt reguli cu care nu avem, oricum, mare lucru în comun… Diferența dintre agendele și mentalitățile noastre postcanonice, dintre modurile noastre de a ne raporta la literatură și societate, dintre formațiile noastre intelectuale, a devenit tot mai greu surmontabilă… Noua literatură, noua critică, noua viață literară, prin tot ce au mai viu și mai dinamic, sînt deja în altă parte… Am mai spus-o: „rolul și locul“ literaturii (și al criticii literare) în societate – în cea românească și pe plan internațional deopotrivă – s-au schimbat fundamental. Modelul criticului care dă directive și oficiază și-a epuizat resursele, odată cu reprezentanții generației ’60. Dacă se va reinventa în alte forme, rămîne de văzut… Tipul de stat și de societate, tipul dominant de cultură și sensibilitate s-au modificat, mediile de comunicare – nu mai spun. Relațiile dintre local, regional, național și global se redefinesc într-un mod care nu poate să nu afecteze felul în care citim și scriem. Unii afirmă că am ieșit nu doar din paradigma umanismului tradițional, ci și din aceea a umanismului în genere, că ne aflăm într-un post­umanism în care putem încerca doar să salvăm ce se poate salva, adaptîndu-ne inteligent și creativ la noile medii. Lumea ierarhică și patriarhală în care Maiorescu și Gherea forjau identitatea criticii noastre literare a apus; interbelicul, cu afirmarea criticii impresioniste, perioada 1965-1989, cînd criticii generației ’60 apărau, cu argumente estetice, valorile naționale și liberale autentice pe coordonatele Războiului Rece, sînt și ele paradigme cu reguli de joc în mare parte epuizate, oricîte elemente ale lor mai supraviețuiesc rezidual… Între publicul de Facebook (majoritar tînăr și foarte tînăr) și cel neadaptat la internet, care consumă doar presă print și radio-TV, s-a creat o ruptură care se adîncește… E adevărat că, odată cu apusul inevitabil al vechii ordini literare, se pierde o anume stabilitate a tradiției… Agendele, prioritățile noastre sînt diferite. Nu mai putem juca, spuneam, după vechile reguli impuse, tot mai inadecvate; încercăm să ni le negociem pe ale noastre într-o lume, economic, neprielnică. Să fie scuzată lungimea citatului, trebuia să înțeleg. În sumar: Bogdan Ghiu, Nora Iuga, B.Al. Stănescu, Caius Dobrescu, G. Banu, Bianca Burța-Cernat, Marian Ilea, Gabriel Andreescu, Michael Finkenthal.

SCRIPTOR 3 – 4 / 2017
„Îţi mai pare plauzibilă expresia rezistenţa prin cultură?” întreabă Lucian Vasiliu și Dumitru Aug. Doman răspunde: Da, încă e plauzibilă. De data asta, rezistenţa nemaifiind însă faţă de un sistem politico-administrativ, ci faţă de sora ei mult mai puternică în zilele noastre: rezistenţa prin incultură. În alte pagini, Viorel Marineasa (intervievat de Robert Șerban): Sigur că mă mai uit prin reviste (din cele ce nu pisălogesc), însă fără prea mult chef. Cred în (cvasi)infailibilitatea câtorva critici, dar nu mă iau neapărat după lecturile lor. Mă bazez, mai degrabă, pe flerul meu atunci când mă apuc de o carte nouă. Nu-s de neglijat nici sugestiile venite dinspre amici… Pe de altă parte, să citeşti cărţile prietenilor este o obligaţie în serviciu. În serviciul prieteniei. În sumar: Mircea Cărtărescu, Vasilian Doboș, Andrei Burac, N. Popa, Vasile Iancu, C. Cubleșan, Mihaela Grădinariu, Andrei Moldovan, Lucian-Vasile Szabo, Gh. Drăgan, Liviu Apetroaie, Doina Florea, Ștefan Afloarei, Mircea Coloșenco, C. Coroiu, V. Andru, Bogdan Crețu. Dialog Simona Modreanu cu Virgil Tănase.

EXPRES CULTURAL 2 / 2017
Februarie, revistă lunară nouă, apărută la Iași, director N. Panaite. Scrie redactorul-șef Constantin Pricop: Maiorescu n-a fost niciodată împotriva națiunii și valorilor naționale. Atâta doar că urmărește cu spirit critic real, mereu treaz, formarea și cultivarea acestora. Din intervențiile sale ar fi așadar de reținut nu atât divagațiile pe seama formelor fără fond, cât importanța excepțională a spiritului critic în acele spații culturale în care cultura ia naștere din imitații și se dezvoltă ulterior din sugestii venite dinspre culturile inițial imitate. În sumar: Al. Zub, Nichita Danilov, C. Coroiu, Gellu Dorian, C.M. Spiridon, Radu Florescu, Ionel Necula, Flavius Paraschiv, Dan Bogdan Hanu, Radu Andriescu, Emanuela Ilie, Mihaela Grădinariu, N. Crețu, Liviu Papuc, Oltița Cîntec, Adrian Alui Gheorghe, Florin Faifer. Apoi Mircea Platon: „Dan Botta — vocația libertății cu Dumnezeu”.