RADU GABREA

Un cineast atipic pentru generația ’70, regizorul Radu Gabrea a studiat mai întâi la Institutul de Construcții a cărui Facultate de Instalații Industriale a absolvit-o cu brio în 1960. După o ucenicie pe teren, dar și asumarea unor proiecte ambițioase, cum ar fi o hidrocentrală din Transilvania, culmea, care funcționează și astăzi, Radu Gabrea eșuează confortabil într-un institut de proiectări, înainte de a schimba macazul optând pentru Academia de Teatru și Film, în 1964.
Noua alegere nu este străină de faptul că studentul Radu Gabrea a fost anchetat, judecat și eliberat din lipsă de probe în legătură cu manifestările de solidaritate studențești cu revoluția ungară din 1956. Faptul nu este surprinzător, atâta timp cât trupele de ocupație sovietică erau în țară, dar și din cauza obedienței maxime a instituțiilor de drept în acei ani, nu și în urma pledoariei tatălui împricinatului, care a marșat pe o afirmație publicată în ziarul partidului Scânteia, care dezincrimina total prezența revoluționarului Gabrea, la o manifestație care n-a mai avut loc. Arestat și anchetat cu mijloacele deloc binevoitoare ale timpului, Radu Gabrea a petrecut aproape un an în arest, din care șapte luni la izolare, experiență decisivă pentru câteva dintre secvențele dramatice ale filmului Mănuși roșii, turnat în 2010.
În 1969, Radu Gabrea debutează în lungmetrajul de ficțiune cu Prea mic pentru un război atât de mare, distins la Locarno și selecționat la Cannes. În 1970, regizează primul serial românesc de televiziune, Urmărirea, dar și documentarul Amintiri bucureștene, o autentică demonstrație de montaj evocator. Adaptarea, în 1973, a romanului Îngerul a strigat, semnat de Fănuș Neagu, cu titlul Dincolo de nisipuri (cenzorilor comuniști le era frică și de cuvântul Înger) îi aduce cineastului conflictul major cu puterea comunistă, Nicolae Ceaușescu dispunând personal interzicerea difuzării filmului. Selecționat la Quinzaine des réalisateurs la Cannes, filmul îi aduce lui Gabrea și libertatea, cineastul obținând pașaportul pentru Cannes, dar optând apoi pentru rămânerea în Republica Federală a Germaniei, unde trăiește două decenii, la început practicând prima sa profesiune, cea de inginer. Revine la film la începutul deceniului nouă cu ecranizarea turnată în Portugalia, Nu te teme, Jacob! după O făclie de Paști de Ion Luca Caragiale. Este declarat doctor Magna cum laudae în Comunicații sociale la Universitatea Louvain din Belgia, cu teza Werner Herzog și mistica renană, publicată în editura L’Age d’Homme din Elveția și considerată una dintre cele mai frumoase cărți dedicate artei a șaptea. În 1984, îl omagiază pe marele regizor german Rainer Werner Fassbinder în filmul Un bărbat ca Eva, unde eroul este interpretat pe ecran de actrița Eva Mattes, distinsă pentru acest rol de Academia Europeană de Film.
În 1994, lansează coproducția România-Germania-Austria-Ungaria Rosenemil, despre o tragică iubire, ecranizare după un roman de Georg Hermann. Între 1997 și 1999, este președintele recent înființatului Oficiu Național al Cinematografiei, căruia i se redă sediul inițial, ocupat vremelnic și abuziv de CC al UTC, cineastul inițiind adoptarea unei legi moderne pentru cinematografia românească.
După anul 2000, regizorul Radu Gabrea revine pe platourile de filmare alternând filmul documentar și cel de ficțiune, regia de operă și teatru, printre cele mai importante titluri fiind primele două voleuri din trilogia semnată de pastorul Eginald Schlattner, Cocoșul decapitat și Mănuși roșii (ultima parte, Un pian în ceață reprezenta un ultim proiect al cineastului), Călătoria lui Gruber, O poveste de dragoste, Lindenfeld, dar și documentarele Struma, Moștenirea lui Goldfaden, Rumenye, Rumenye, Evrei de vânzare, Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu) sau Împărăteasa roșie, viața și aventurile Anei Pauker.
Radu Gabrea a semnat în 1996 spectacolul Cui îi e frică de Virginia Woolf ? la Teatrul Nottara, anul următor montând Directorul de teatru de Mozart la Opera Comică din București, La Serva Padrona de Giovanni Battista Pergolesi, precum și Maria Callas La Divina după Master Class de Terence McNally, spectacol reluat într-o nouă montare în 2012.
Radu Gabrea a inițiat și a organizat, între anii 2011 și 2016, Festivalul Internațional al Filmului Central European de la Mediaș, eveniment de larg răsunet național și internațional.
În 2011, Ambasadorul Germaniei la București, ES Dl Andreas von Mettenheim i-a înmânat lui Radu Gabrea Crucea de Merit a Germaniei pentru merite deosebite în promovarea relațiilor culturale germano-române, îndeosebi pentru contribuția sa artistică la înțelegerea istoriei comune a celor două țări.
Prin dispariția lui Radu Gabrea, cultura românească suferă o pierdere ireparabilă. Amintirea lui va rămâne însă în memoria milioanelor de spectatori, care i-au admirat opera, care i-au apreciat munca dedicată dialogului dintre diverse culturi, generozitatea și umorul, inspirația și energia inepuizabile, afirmate în realizarea evenimentelor culturale.