Limba română e grea

Știu, v-am mai spus asta. Și dacă nu v-am spus veți fi știind bancul despre Ceaușescu, a cărui concluzie chiar asta era. Dar revenind la vremurile noastre, citeam cu încântare un articol despre felul cum au primit/privit niște gazete și televiziuni vestice protestele din București și din celelalte orașe din România, de după adoptarea OUG 13 de tristă amintire. Articolul ca articolul, e corect, o relatare onestă. Intrarea în subiectul articolului e, însă, una care trebuie menționată, nu atât pentru ce voia să spună, cât pentru felul cum ne-o spunea. Autorul ne informează că a „interacționat” cu o mulțime de ziariști. Interacționat?! Adică ce au făcut împreună? te întrebi. Mă întreb. Aflu repede că, de fapt, au stat de vorbă. Ăia întrebând ce și cum, domnia sa răspunzând foarte corect. Păi atunci de ce interacționat, domnule? Nu e nevoie de nici un răspuns. Astfel se conectează, sau cred că o fac, o mulțime de oameni mai recenți la lumea largă, așa cum se numea altădată ceea ce azi s-ar numi lumea globală.
Limba de lemn, ne spunea autoarea celebrei cărți, doamna Françoise Thom, este instrumentul dictaturilor ideologice care vor, în felul acesta, să unifice cumva creierele, pentru a le stăpâni. Dar noua limbă de lemn, cea a corporațiilor și a politicienilor, dar mai ales a analiștilor de orice? Doar aceștia nu vor să-și impună ideologia neapărat. Asta înseamnă că, totuși, o voință de câștigare a unei partide de bras de fer cu cititorul sau auditoriul există. Sau e mai degrabă o maimuțăreală. În loc de interacțiunea acelui domn, altminteri rațional și exact, limba română, care, iată, se dovedește din nou dificilă, așa cum era pentru Nicolae Ceaușescu, avea o mulțime de variante, cum ar fi: am stat de vorbă, m-am întâlnit etc. Dar semnul că ești integrat într-o congregație, așa cum afirmă și autoarea cărții citate mai sus, este acela că dai la o parte vorbele simple, normale, folosite de toată lumea în cazuri asemănătoare, pentru un neologism la modă în lumea căreia îi aparții.
Azi, nimeni nu mai are necazuri cu sănătatea, nimeni nu se mai îmbolnăvește pur și simplu, ci toți – mă rog unii, mai nenorocoși – au probleme cu sănătatea. Asta sună bine și te plasează, în propriii ochi, acolo unde crezi că trebuie să fii. Nu mai spun că toată lumea socializează, nu se întâlnește cu prietenii sau cunoscuții, nu stă de vorbă cu altcineva, toată lumea ia la cunoștință, nu află pur și simplu și cunoaște sau nu cunoaște cât e ceasul, în loc să știe ori să nu știe.
Când a apărut pe scena publică Teodor Paleologu, posesor al unei vorbiri normale, relaxate, în limba cea mai curată și fără alte neologisme decât acelea care umplu vreun loc gol de pe la noi, atunci s-a făcut haz de el și a fost considerat un original, iar când a candidat ca independent, n-a avut destule voturi să intre în Parlament. Acolo unde bântuie o seamă de sfertodocți, care se agață și ei de noua limbă de lemn, mai simplă și mai la îndemâna non-instruiților și non-educaților decât cealaltă, prea complexă, prea colorată, prea vastă pentru doctoratele lor obținute te miri la ce universitate srl.
Nu sunt un naționalist, dar nu cred că trebuie neapărat să maimuțărim limbajul vesticilor ca să părem civilizați ca ei. Mai degrabă ar trebui să imităm alte obiceiuri ale lor, cum ar fi politețea, dreptul la opinie al preopinentului și, mai ales, seriozitatea pregătirii pentru o carieră, fie ea chiar și cea politică. Ca să nu mai vorbesc de deprinderile de igienă…